La 1 octombrie 2014, renumitul violonist italian Uto Ughi a susţinut un recital extraordinar la Ateneul Român din Bucureşti, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzicii şi a Preşedinţiei Italiene a Consiliului Europei, fiind acompaniat de pianistul Bruno Canino. Această deschidere a stagiunii camerale a Filarmonicii George Enescu din Bucureşti a constituit un eveniment muzical rarisim, o bucurie artistică imensă pentru public. În discursul său, excelenţa sa, ambasadorul Italiei la Bucureşti, domnul Diego Brasioli, a subliniat componenţa culturală a Preşedinţiei în exerciţiu a Uniunii Europene, alături de cea politico-economică.
Interpretului şi dirijorului Uto Ughi, unul dintre cei mai mari violonişti italieni în viaţă, i s-a decernat titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii de Arte George Enescu din Iaşi.
Născut în anul 1944 la Busto Arsizio, lângă Milano, Uto Ughi a început studiul viorii foarte devreme. Şi-a făcut debutul ca solist la vârsta de şapte ani la Teatro Lirico di Milano, cântând Ciaccona de Johann Sebastian Bach şi câteva Capricii de Niccolò Paganini. A avut şansa de a se fi bucurat de îndrumările lui George Enescu, în 1954. Cariera de solist a lui Uto Ughi a început la 15 ani. A susţinut concerte în Europa (Paris, Londra, Viena, Berlin, Oslo, Amsterdam, Madrid, Barcelona), în Rusia, Japonia, Statele Unite ale Americii, precum şi în America de Sud. A cântat sub bagheta unor mari dirijori precum: Sergiu Celibidache, Georges Prêtre, Sir John Barbirolli, Gennady Rozhdestvensky, Wolfgang Sawallisch, Leo Blech, Carlo Maria Giulini, Paul van Kempen, Kirill Kondrashin, Giuseppe Sinopoli, André Cluytens, Kurt Sanderling, Bernard Haitink, Sir Malcom Sargent, Efrem Kurtz, Yuri Temirkanov, Mariss Jansons, Valery Gergiev, Sir Colin Davis, Lü Jia, Lorin Maazel, Zubin Mehta, Kurt Masur, Kent Nagano şi Rafael Früchbeck de Burgos. Repertoriul său este foarte vast. Uto Ughi a realizat înregistrări la casele de discuri RCA, Sony Classical, în special cu Orchestra de Cameră «Santa Cecilia». Artistul a publicat cartea Quel Diavolo di un Trillo - note della mia vita [1].
Uto Ughi este organizatorul Festival di Venezia, pentru strângerea de fonduri în scopul restaurării monumentelor artistice. De asemenea, a fondat Festivalul Omaggio a Roma, precum şi Festivalul Uto Ughi per Roma. Maestrul cântă pe faimoasa vioară Stradivarius Van Houten-Kreutzer, construită în 1701. Mai posedă o vioară Guarnerius del Gesù - Rosé, făurită în 1744.
Pentru meritele sale artistice, a fost decorat în 1977, de către Preşedintele Republicii Italiene, cu Ordinul Cavaler di Gran Croce.
Pianistul şi compozitorul italian Bruno Canino s-a născut în 1935 la Neapole, a studiat pianul cu Vincenzo Vitale, Enzo Calace şi Bruno Bettinelli. În 1956 a câştigat Premiul Ferruccio Busoni, iar în 1960, Concursul de la Darmstadt. Alături de cariera de solist, a cântat în formaţii camerale şi ca pianist acompaniator. De-a lungul timpului, a colaborat cu muzicieni ca : Itzhak Perlman, Salvatore Accardo, Franco Mezzena, Viktoria Mulova, Pierre Amoyal şi Lynn Harrell. A cântat duo de pian cu Antonio Ballista. De asemenea, a fost pianistul celebrului Trio di Milano, împreună cu violonista Mariana Sârbu şi violoncelistul Rocco Filippini. Bruno Canino a promovat arta muzicală contemporană interpretând lucrări care i-au fost dedicate de: Luciano Berio, Mauricio Kagel, Wolfgang Rihm şi Iannis Xenakis. A fost director al Bienalei de la Veneţia, între 1999 şi 2001. A predat la Conservatoarele din Milano şi Berna, iar în prezent este profesor de muzică de cameră la Scuola di musica din Fiesole şi la Esuela Reina Sofia din Madrid.
Recitalul celor doi artişti italieni a entuziasmat publicul de la sala Ateneului Român. Am ascultat un program ce a cuprins lucrări dintre cele mai diverse, din literatura camerală pentru duo-ul vioară şi pian, precum şi piese de virtuozitate, ce uimesc prin dificultatea lor: Sonata «Trilul Diavolului» de Giuseppe Tartini, Sonata nr. 9, op. 47, «Kreutzer» de Ludwig van Beethoven, Patru piese romantice de Antonin Dvořák, Introducere şi Rondo capriccioso, op. 28 de Camille Saint-Saëns, Fantezia «Carmen» op. 25 de Pablo Sarasate.
A fost un recital impresionant. Aveam senzaţia că sunt transportat într-un alt secol, intuind parfumul unei epoci trecute pline de bonomie, de bun gust şi rafinament. Atmosfera creată de cei doi muzicieni italieni era, cu toate acestea, extrem de vie. Calitatea sonoră ce pătrundea în sală dinspre scenă te copleşea. De la strălucirea unor pasaje de dificultate transcendentală, până la frazele muzicale cu adâncimi filozofice beethoveniene, o pleiadă de actori muzicali se succedau prin imagini artistice memorabile. Fiecare stil - baroc, clasic, romantic - se înfăţişa prin stilemele lui melodice, ritmice, armonice, polifonice, agogice şi timbrale, iar acest fapt se datora imensei puteri de comunicare artistică a muzicienilor.
Memoria extraordinară îi permitea maestrului Uto Ughi să cânte cu o dezinvoltură de invidiat. Un duo ce trăieşte pentru muzică, aurind lucrările interpretate. Efectul de pizzicato al viorii conţinea o emisie complet contopită cu cel de staccato al pianului. Lirismul se preschimba brusc într-o stare agitată, chiar energică, în zona Codei Sonatei Kreutzer, purtându-te de la poezie la dramă, într-o clipă.
Am admirat pasionalitatea şi dorinţa de libertate a personajului principal din opera Carmen a lui Georges Bizet, atât de inspirat transpuse pentru vioară de către Pablo de Sarasate. Accente, ritmuri, salturi de registru, duble coarde, specialităţi ale trăsăturii de arcuş de mare spectaculozitate, flageolete, arpegii pe toată tastiera viorii, apogiaturi - toate contribuiau la înfăţişarea cu o mare autenticitate a eroinei nuvelei lui Prosper Mérimée. Violonistul Uto Ughi reda muzical întreaga gamă a trăirilor acestei fiinţe senzuale capabilă, ca nimeni alta, să inspire iubirea, dar şi gelozia.
La cererea publicului, Uto Ughi şi Bruno Canino au interpretat La Ronde des Lutins (Dansul spiriduşilor) op. 25 de Antonio Bazzini. Marcat de întâlnirea cu Niccolò Paganini, compozitorul italian Antonio Bazzini, la vremea sa el însuşi un vituoz apreciat, a scris alături de cvartetele de coarde, concertele de vioară, poemul simfonic Francesca da Rimini şi câteva piese violonistice de o mare tehnicitate şi expresivitate precum: La Ronde des Lutin, Calabrese, Elegie, Le Muletier, La joie, Bavardage şi Le Carillion d\'Arras.
Ascultându-l pe violonistul Uto Ughi, acompaniat cu o rară măiestrie de pianistul Bruno Canino interpretând acest Dans al spiriduşilor [2], zăreai parcă în faţa ochilor pe acel drăcuşor viclean şi poznaş, ce se întrupa în diferite vietăţi. Se credea că el slujeşte vrăjitorilor şi spiritelor malefice. Arcuşul sărea neastâmpărat, însă cu o precizie şi o sincronizare fără cusur, cu aplicarea degetelor pe corzi. Tremolo-uri în duble coarde sugerau o horă plină de grotesc.
Revenind la recitalul violonistului Uto Ughi şi al pianistului Bruno Canino, pot afirma că evenimentul a constituit un dar cultural generos făcut publicului bucureştean, cu prilejul preluării Preşedinţiei Consiliului Europei de către Italia. Drept care, se cuvine o mulţumire din toată inima.
NOTE
[1] Editura Einaudi, 2013).
[2] În unele legende se spune că spiriduşilor le place să strângă aur; îl păstrează într-o oală şi îl ascund la capătul curcubeului. Dacă un om prinde un spiriduş, acesta trebuie să îi îndeplinească trei dorinţe pentru a fi eliberat. Cu ajutorul spiriduşilor, după unele basme, vrăjitorii schimbă ursite, aduc sau vindecă boli, fură mana (laptele) vitelor, alteori dezleagă chiar şi relaţiile de iubire.