Prim-plan (faptele)
În 1939, în România trăiau 800.000 de germani, constituind comunitatea săsească din Transilvania şi cea şvăbească din Banat. În momentul de faţă, numărul lor este de 32 de ori mai mic: 25.000. Ce s-a întâmplat în cei 75 de ani? Un război mondial, o expropriere exclusiv destinată lor în 1945, deportarea în Rusia, "acţiunea Bărăgan" - o deportare internă în Siberia României, şi, lovitura finală, vânzarea lor, pe o sumă încă estimată între 1,5 şi 3 miliarde de mărci germane, către Germania Federală. 240.000 de cetăţeni români de etnie germană au plecat prin intermediul unui singur om: Heinz Günther Hüsch, negociator sub acoperire al guvernului german care, între 1969 şi 1989, a purtat în geantă, la fiecare călătorie către Bucureşti, între 6 şi 20 milioane de mărci. Ca să cumpere libertate.
Planul doi (nicidecum secundar)
"Ce este patria?" sunt întrebaţi doi soţi, cumpăraţi cu peste 30.000 de mărci de noua lor ţară. Soţia părăseşte repede cadrul, cu capul căzut în piept şi lacrimile şiroind din ochi. "Patria este ceva care îţi merge la suflet, la inimă". "Copilărie în siguranţă". Patria lor, din sufletul lor, este, şi acum, România. Aici şi-au petrecut copilăria, adolescenţa şi începutul maturităţii. Patria, însă, este cea care i-a aruncat în vârtejul fără oprire al unei istorii modificate. Patria s-a străduit din răsputeri să le fie maşteră şi cu toate acestea, în ciuda tristeţilor şi rănilor nevindecate, ei încă o păstrează frumoasă, aşa cum era înainte ca cizmele noroioase ale comunismului să le mânjească şi să ne mânjească tuturor vieţile, cu cruzime, indiferenţă şi abjecţie. Avem şi argumente oficiale, pentru că, aflăm de la partenerul român de negocieri al domnului Hüsch, Stelian Octavian Andronic, era normal ca germanii, dacă doreau să plece, să înapoieze statului român banii pe care acesta din urmă i-a cheltuit pe studiile lor. Şi care le-a mai acordat şi burse. Un stat comunist ca un ţar mărinimos! Care nu administrează banii cetăţenilor lui, ci dispune, despotic şi discreţionar, de tot ceea ce îi încape pe mână. Şi apoi îşi trimite în lume apărători care să-i justifice acţiunile, să-i picteze pastelat un mecenat ipocrit.
În patria germanilor români, se înalţă, bătrâni, noduroşi, cu coroanele întinse cât o biserică săsească fortificată din Siebenbürgen, adică din Transilvania lor şi a noastră, stejarii plantaţi în secolul al XII-lea de coloniştii germani. Sunt aici, verzi sau fracturaţi de vremuri, dar în picioare. Urmaşii coloniştilor nu mai sunt. Au plecat în Germania lăsând în urmă părinţi prăbuşiţi în drum, de durere. Au plecat lăsând în urmă opt secole de istorie. Au plecat spre libertatea pe care Ceauşescu, comunismul, conjunctura le-au negat-o. Au plecat cu speranţă şi cu durere. Şi ne-au lăsat în urmă deopotrivă îmbogăţiţi cu istoria noastră comună şi profund sărăciţi de un viitor comun. Chiar dacă câţiva au revenit. Chiar dacă încă se întorc să-şi vadă locurile, prietenii, patria.
"Heimat ist die musik" (patria este muzică), spune unul dintre ei. Şi pentru noi e o muzică. Uneori auzim aceeaşi alăturare de sunete calde. Alteori disonanţa e atât de mare încât devine insuportabilă. Şi te forţează să pleci, departe de ea, pe un drum greu, fără întoarcere. Şi să rămâi, mereu scindat între patrii, veşnic împărţit de cele două suflete care te vor locui, precum pe Faust, al lui Goethe: "Zwei Seelen wohnen, ach! in meiner Brust" - Ah, două suflete-s în pieptul meu!