La Odeon sala e neîncăpătoare. Lumea stă cocoţată şi pe marginile balcoanelor de la etajul 2. Am ajuns pe muchia dintre 18:59 şi 19:00, cu picioarele ude, nins şi îngheţat. Emoţiile actorilor trec prin cortină şi agită aşteptarea publicului. Ştiu doar că West Side Story este o producţie a Festivalului Naţional de Teatru 2014, regizată de Răzvan Mazilu, pornită de la ideea unui workshop de 3 săptămâni cu tineri actori. Încă nu îmi găsesc un spaţiu gol în care să mă instalez. Cortina se ridică.
"Manifestul unei generaţii", subtitlul spectacolului, nu este despre rivalitate dintre emigranţii portoricani şi americani, nu este despre golani sau fete de cartier, nu este nici măcar despre povestea dificilă de dragoste dintre doi copii din găşti aflate în război. Dincolo de construcţia exterioară a musicalului, de orchestra din fundul scenei, de text şi de costume, "Manifestul" este despre cei care îl construiesc dinăuntru. Atât.
Ceea ce am văzut a fost un act de atestare al forţei, o proclamaţie a talentului, o promisiune a reuşitei. Nu o declaraţie de război, dar un dans al păcii. Nu un strigăt de luptă, ci o muzică a prieteniei.
Competiţia care se instalează în mod obişnuit între tinerii cu aceleaşi scopuri, din aceeaşi generaţie, a fost înlocuită cu o relaţie mult mai puternică, într-un altfel de context, în care cei mai buni au putut colabora. Mai mult decât abilităţile vocale extraordinare, decât simţul ritmului şi ritmul simţului, decât frumuseţea tinereţii, se află o energie ce poate produce bine în cantităţii industriale, aşa cum are nevoie o societate intoxicată.
(De ceva vreme mă gândesc, nu vreau să fac o comparaţie directă, dar ce se întâmplă când o forţă de neoprit întâlneşte un zid de nepătruns?)
Această generaţie duce mai departe gândul celor dinainte, luptând pentru dorinţa de "liber". Ceea ce vor să facă, împreună cu ceilalţi, este de a face din lumea în care trăim, acel loc al libertăţii. Este o utopie, un idealism copilăresc ce NU trebuie să dispară. Cei din West Side Story au toate datele pentru a face lucruri minunate, iar prin acest proiect s-a dovedit tuturor puterea pe care tinerii actori o au. Trebuie ca acest spectacol să fie văzut şi de oamenii care trebuie şi trebuie ca oamenii care trebuie să facă ceea ce trebuie.
Felicitări regizorului şi coregrafului Răzvan Mazilu, dirijorului Gabriel Bebeşelea, actorilor Anca Florescu, Ana Bianca Popescu, Ioana Maria Repciuc, Lucian Ionescu, Emilian Mârnea, Aylin Cadîr, Alexandra Duşa, Alina Petrică, Sânziana Târţa, Petre Ancuţa, Silviu Mircescu, Rareş Florin Stoica, Idris Clate, Gabriel Sandu, Daniela Tocari, Andrea Şovan, Eugeniu Cozma, George Albert Costea, Alexandru Ştefănescu, Simona Pop, Nicholas Catianis, Constantin Cojocaru, Ionel Mihăilescu, Mircea Constantinescu, Istvan Teglaş, Judith State şi membrilor Orchestrei Naţionale Simfonice a României.