Jurnal berlinez - Ziua 0

Sînt în drum spre unul dintre cele mai interesante oraşe europene, pentru unul dintre cele mai importante evenimente cinematografice ale anului, Berlinala, lăsînd în urmă copil, soţ şi socrii.

Un zbor plăcut şi rapid, confortabil şi paşnic, tulburat doar de cîţiva nemţi entuziaşti şi iubitori de bere, prea zgomotoşi ca să te lase să adormi, prea veseli ca să îi poţi repezi, m-a adus la zece seara în capitala Germaniei. Un frig, binevenit pentru mine care duc dorul unei ierni vîrtoase, m-a întîmpinat la ieşirea din aeroport, un şofer de autobuz draguţ mi-a explicat într-o germană minunat de fluentă unde mă duce vehiculul lui. Am prins cuvintele cheie S-bahn, u-bahn şi am decis să îmi încerc norocul. Cînd mi-am dat seama că nu opreşte în staţii decît dacă îi ceri şi că nu am darul clarviziunii şi deci nu ştiu unde mă aflu, am coborît şi am luat un taxi. După o scurtă conversaţie cu şoferul, în care am admirat amîndoi evoluţia Berlinului, trecerea de la o pădure de macarale şi pompe la metropola de azi, am ajuns la apartamentul unde reţinusem o cameră. O intrare într-un bloc vechi, o curte interioară şi iată-mă într-o încăpere cu tavan înalt, vopsită în culori luminoase, întîmpinată de colega mea ziaristă, palidă după patruzeci şi patru de ore cu autobuzul şi de gazdă, un domn înalt şi, vizibil, stresat. Casa împînzită de tablouri, designul interior luminos denotau un temperament artistic, prezenţa enormelor flori roşii de pînză din baie, precum şi volumele despre Barbara Streisand din bibliotecă marchează faptul că gazda noastră este gay. A urmat o discuţie scurtă şi într-o engleză clară despre plata în avans a camerei. Pe loc, imediat, cash.

Nici eu, nici colega mea nu am dormit prea bine după această intervenţie în urma căreia ne şi vedeam bătînd străzile în frig după altă locuinţă. Marea mea durere era însă că pierdusem festivitatea de deschidere şi nu ni se permisese nici măcar să vedem jurnalul de seară la televizor!

Filmul de deschidere fusese Chicago. Razzle dazzling one! Moştenirea creativă a unui coregraf genial Bob Fosse, un regizor cu un fantastic simţ al ritmului şi o distribuţie cu o energie care sparge ecranul a strălucit, uimind, orbind şi cucerind public, critică şi sceptici festivalieri în friguroasa seară de februarie, pe scena şi ecranul celei de-a 53-a ediţie a Festivalului internaţional de film de la Berlin. Recent cîştigător al Globului de Aur pentru cel mai bun muzical, cel mai bun actor într-un muzical, Richard Gere, cea mai bună actriţă într-un muzical Renee Zellweger, şi nominalizat pentru cel mai bun regizor Rob Marshall, cel mai bun scenariu Bill Condon, precum şi actori în roluri secundare John C. Reilly si Queen Latifah, nominalizat la BAFTA pentru aproape toate compartimentele producţiei: muzică, imagine, costume, montaj, machiaj, decoruri, sunet, şi, nu în ultimul rînd, regie şi cele mai bune actriţe, fie în rol principal, fie în rol secundar, Chicago te ţintuieşte pe scaun de la primele secunde.

Alegerea lui Chicago pentru inaugurarea celor zece zile festivaliere nu a fost întîmplătoare. Noua echipă managerială şi de selecţioneri doreşte să dovedească lumii că poate duce mai departe, cu vigoare şi strălucire tradiţia.