Pe întreaga perioadă a desfăşurării Festivalului, materialele rezultate în urma interacţiunilor din cadrul atelierului vor fi publicate zilnic pe portalul LiterNet.
Ce au în comun Lecţia de anatomie a doctorului Tulp a lui Rembrandt, domnul profesor Marian Popescu şi Liviu Ciulei? Vă spun eu: Lecţia de anatomia spectacolului! Veţi întreba: "Cum adică anatomia spectacolului? Păi ce facem, disecţii pe spectacole?" Ei... cam aşa ceva! Şi acum, că sunteţi complet confuzi, îmi revine plăcuta datorie de a consemna o pagină de jurnal cu impresii din prima zi a Atelierului de Jurnalism Teatral şi Artele Spectacolului, din cadrul celei de-a 24-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru.
27 octombrie 2014. Dimineaţă. Control Club. Sau Club Alt-Shift, n-am înţeles încă numele real al locului, le-am întâlnit pe ambele. În fine. Urc la etaj, intru timidă şi întreb: "Am ajuns unde trebuie?" După ce mi se spune "Da, intră!", mă furişez tiptil în sală pentru că, bineînţeles, am întârziat puţin, ca de obicei. Noroc că încă nu începuse activitatea. Iar domnul profesor Marian Popescu îmi spune să mă înregistrez "acolo la Alexandra". Îmi primesc binemeritatul ecuson de invitat, şterpelesc şi un program al festivalului şi mă aşez cuminţică la locul meu, când văd că mai vin şi alte fete. "Ce bine, nu sunt singura întârziată", gândesc eu, iar domnul Popescu reia lozinca "înregistrează-te acolo la Alexandra", concluzionând că "mai bine mă înregistrez spunând asta şi pun placa de fiecare dată când intră cineva".
Iar apoi întâlnirea a început cu o întrebare privind scrisul despre teatru: "Pentru cine scriem?" Şi s-au născut în capul nostru întrebări privind scrisul offline sau online, modul de a scrie diverse genuri jurnalistice cu privire la un spectacol (ştire, comunicat de presă, reportaj, cronică etc.), ne-am întrebat dacă avem o anumită intenţie atunci când scriem, de ce dorim să afle şi alţii gândurile noastre, de ce le adresăm respectivele gânduri şi în ce formă.
După o scurtă călătorie în lumea termenilor de specialitate, următorul pas a fost descoperirea tipului de teatru anatomic, un tip special de amplasament în formă de scenă cu amfiteatru, utilizat începând cu secolele XVI-XVII în universităţi, pentru studiul anatomiei umane. Iar celebrul tablou al lui Rembrandt, Lecţia de anatomie a doctorului Tulp, ne-a atras atenţia pentru câteva minute bune şi ne-a făcut să înţelegem măiestria acestei picturi. Domnul amfitrion Marian Popescu a completat cu faptul că, pentru a putea înţelege mai bine "anatomia" unui spectacol, este important să avem câteva noţiuni de istoria picturii şi a arhitecturii. Poate că veţi spune "De ce-mi trebuie arhitectura la teatru?". Ei bine, după ce ne-am exasperat ochii cu o serie de iluzii optice, am aflat răspunsul într-un film pe care l-am vizionat împreună.
Atât vă spun: Liviu Ciulei. Marele Liviu Ciulei. Şi scenografie. Un film despre Liviu Ciulei şi spectacolele la care el a semnat scenografia, cu o măiestrie şi o precizie pe care le-a putut dobândi doar prin şcoala de arhitectură pe care o avea la bază (şi acum înţelegem cu ce ne ajută arhitectura în teatru), demonstrându-ne că... Ce ne demonstrează filmul? Că deşi nu-i englez, şi un regizor român poate scrie istorie în ceea ce priveşte modul de construcţie a spectacolelor? Şi că este extraordinar modul în care Ciulei a trecut prin atât de multe epoci şi curente artistice, reuşind în permanenţă să se adapteze, să se reinventeze, să aducă noul şi să ofere noi perspective? A, şi că ne pare nespus de rău că nu a mai trăit încă 80 de ani, cel puţin.
Şi am mai fi stat noi să facem şi alte disecţii, dar ne expirase timpul alocat întâlnirii pe ziua de azi şi a rămas ca, în restul zilei, să participăm la cât mai multe spectacole, pentru a le discuta a doua zi. Iar eu m-am gândit să analizez programul festivalului, pentru a mă hotărî la ce spectacole să merg. Şi vreme de jumătate de oră, gândurile mele au sunat cam aşa: "Bine... mă duc la Amalia respiră adânc... Oh, e şi Tartuffe!... Cred că voi merge la... pe bune, e şi Unchiul Vanea?! Vai, atunci o să merg la... Gaiţele! Ba nu... Revizorul? Rinocerii? Ba voi merge la Noul Locatar..." Doamne, câte decizii! Şi acestea se vor schimba de cel puţin cinci ori pe zi până la sfârşitul festivalului. Cam atât pentru azi. Până una-alta, plec la o lansare de carte. Şi la Amalia respiră adânc. Şi poate şi la Tartuffe. Şi... mi-am adus aminte: pentru cine scriem?!