Îmi amintesc exact ce am văzut. Cred. Nu...?
Profu' de religie are ca pretext epic scandalul creat în jurul unei fetiţe de 12 ani care susţine că profesorul ei a atins-o pe genunchi. A atins-o sau a mângâiat-o? Pe genunchi sau puţin mai sus? Greu de spus cu siguranţă. De pe trambulina aceasta, ne lansăm în tema masivă şi alunecoasă a căutării adevărului. A adevărului obiectiv (dacă el există) şi a celui fiecărei persoane. Cine decide ce e adevărat?
Spectacolul abordează tema curat, fără complicaţii şi cu soluţii ingenioase. Conceptul scenic este interesant şi răsfaţă spectatorul: în loc să interacţioneze unele cu altele, personalele sunt "desfăşurate", toate cu faţa la spectatori, folosindu-i pe ei ca interlocutori. Asta înseamnă că niciun gest nu este ascuns şi nu poate fi trecut cu vederea. Expunere totală, fără rezerve. Textul este ofertant, iar actorii păstrează ritmul alert şi fac faţă fără probleme schimbărilor dese de personaj.
Tentaţia de a presăra critici la adresa religiei în şcoli este irezistibilă, iar Profu' de religie nu a făcut excepţie. Tangenţele cu învăţături din manualul de religie sunt, însă, suficient de moderate şi per total spectacolul reuşeşte să nu fie agresiv sau părtinitor şi să rămână concentrat asupra temei sale.
Cum era de aşteptat, finalul este mai mult decât deschis. Nu ştim dacă "a fost sau n-a fost", şi nici nu este atât de important. Deşi cu tematică şi realizare contemporană, Profu' de religie face parte din categoria old school şi foarte apreciată a pieselor de la care pleci cu întrebări noi.