Suplimentul de cultură / noiembrie 2014
Profu' de religie
Formulă foarte prizată a ultimelor decenii, teatrul documentar are, şi în România, adepţi valoroşi care-l practică în variante personalizate. Originalitatea genului constă în faptul că elaborează printr-un nou tip de mimesis, recuperând artistic realitatea. Abordează altfel viaţa, se apropie de ea până la identificare, devenind modalitate de investigare artistică a realului. Teatrul nu mai este reprezentare, ci strategie de documentare a unor subiecte de actualitate. Dezvoltat într-o multitudine de forme, teatrul documentar incumbă o atitudine politică, puternic critică la adresa societăţii. Iluminând din cât mai multe unghiuri, din cele esenţiale, tema aleasă, spectacolele evită pronunţarea unei concluzii, făcându-şi scop din focalizarea atenţiei publice asupra acelor secvenţe de factual care necesită intervenţie. Dintr-un punct de vedere, principalul scop asumat al teatrului documentar este alimentarea atitudinii publice.

Dintre practicienii teatrului documentar de la noi, Mihaela Michailov s-a individualizat printr-un proiect personal orientat către o zonă abundentă în subiecte: educaţia, învăţământul, problemele copilului şi ale adolescentului. Pe care le-a adus în atenţie printr-un tip special de text dramatic, testimonial, care adiţionează puncte de vedere, opinii revelatoare pentru o temă acută, în varianta teatru educaţional.

Amintiri din epoca de şcoală

Amintiri din epoca de şcoală  e cea mai nouă producţie realizată pe un asemenea construct dramaturgic al Mihaelei Michailov şi al echipei cu care colaborează de ceva vreme. E un spectacol realizat de regizorul Radu Apostol, care recurge la derularea unor secvenţe de şcolaritate foarte familiare fiecărui spectator, dar la care nu s-a gândit niciodată în acest fel. Personaje sunt figurile tip din orice şcoală autohtonă: elevul eminent, motivat, care le ştie pe toate; elevul dopat cu citate, cu stasuri care garantează notele maxime, timorat de reacţiile ulterioare ale părinţilor; elevul obişnuit, cu mici probleme de adaptare, de performanţă; profa exigentă, care înspăimântă; diriga/dirigul super bine-intenţionaţi, dar falşi etc. Pe fundalul acestui colaj dramaturgic de situaţii în care se recunoaşte fiecare privitor, se configurează tabloul general al unui sistem educaţional cu foarte multe de rezolvat. "Dacă fiecare copil ar putea să spună ce gândeşte fără să-i fie teamă că greşeşte, dacă Mioriţa n-ar fi mereu despre transhumanţă, dacă istoria n-ar fi scrisă mereu de cei care au puterea, dacă ipotenuzele, catetetele, Horea, Cloşca şi Crişan, şesurile şi podişurile, dacii şi romanii, Ana şi cu merele ei şi Călin, file din poveste s-ar întâlni undeva în minţile noastre şi-am înţelege de ce le învăţăm, atunci poate că şcoala ar fi despre fiecare dintre noi. Despre poveştile şi întrebările noastre care nu au loc în şcoli", e un fragment din textul care se aude în scenă. Scris cu realism, dar şi cu umor coroziv, conceput participativ - spectatorii au mici părţi de intervenţie, de replică dată celor din scenă - spectacolul are dublu efect, rememorativ şi mobilizator/benefic. Katia Pascariu şi Alexandru Potocean s-au angajat şi ei în documentarea pentru spectacol, cu propriile amintiri şcolare, fiind astfel nu doar interpreţi, ci co-realizatori, performeri, contribuind creativ nu doar cu ştiinţa şi experienţa actoricească, dar şi cu cea personală.


Amintiri din epoca de şcoală e un proiect iniţiat de Asociaţia Ado şi Teatrul de Comedie, iar fiecare reprezentaţie se prelungeşte prin discuţii cu spectatorii interesaţi de o mică dezbatere. La care participă de fiecare dată Mihaela Michailov, Katia Pascariu şi Alexandru Potocean. Întâlnirile postspectacol sunt binevenite, pentru că oferă realizatorilor un feed back imediat, direct, de care echipa de producţie are nevoie pentru evaluarea impactului materialului documentar înfăţişat. Publicul ţintă e atât şcolar, cât şi adult, părinţi, cadre didactice, adresabilitatea vizându-i pe toţi implicaţii în educarea copiilor.

Profu' de religie

O altă componentă a programului de cursă lungă al Michaelei Mihailov de teatru educaţional este Profu' de religie montat de Bobi Pricop la Teatrul Naţional "Marin Sorescu" din Craiova. Autorii documentează un caz devenit, din păcate, emblematic pentru sistemul autohton, maniera în care o întâmplare din şcoală poate escalada pe modelul bulgărelui de zăpadă. Aici, perspectiva e mai amplă, cu mai multe direcţii de interes: conţinutul curriculei şcolare, atmosfera din clasă, din cancelarie, statutul cadrelor didactice, familia,  mass media, mai ales audiovizualul etc. Povestea e a unei eleve care afirmă că profesorul de religie a mângâiat-o pe genunchi, relatarea fiindu-i susţinută de o colegă care ambiguizează situaţia. Spectacolul e construit din mai multe unghiuri - elevi, profesori, părinţi, specialişti, autorităţi, presă - aduse în scenă de Bobi Pricop într-o formulă în care fiecare dintre actori interpretează mai multe roluri, în care autenticul este însoţit de ironia de bună calitate. Bobi Pricop dezvoltă prin mizanscenă toate potenţialităţile deschise de text. Practic, e un spectacol de autor pentru că versiunea scenică, regia, scenografia, coloana sonoră îi aparţin. Profu' de religie e conceput dinamic şi bine susţinut actoriceşte, fiecare actor (Marian Politic, Dragoş Măceşanu, Romaniţa Ionescu, Cătălin Vieru, Raluca Păun) ipostaziind mai multe personaje, având la dispoziţie câte un element de recuzită ori de costum, trecând, cu firesc şi rapiditate, prin toate partiturile care trebuie jucate. Spectacolul înfăţişează, fără să fie partizan, cât de multe chestiuni problematice are sistemul educaţional autohton. Pe fundal, descoperi şi referinţe la mecanismele de manipulare, la felul în care este predată religia în şcoli, la cuprinsul manualelor studiate, la relaţiile dintre cei implicaţi în educarea copiilor, la psihologia celor mici etc. E un spectacol complex, realizat inteligent, care parcurge, cu fluiditate scenică, straturile realităţii, care angajează emoţional. Emoţionalitatea privitorului e activată prin adresarea directă, relaţiile de tip clasic dintre personaje sunt transformate în relaţii cu cei din sală, cu scopul de a-i sensibiliza şi  angaja în problema enunţată artistic. Structura episodică nu afectează acurateţea faptică, logica scenică urmându-şi cursul. Investigarea cu metoda documentară depistează punctele fierbinţi, dureroase ale vieţii publice, îndreptându-ne atenţia către ele. Solicitându-ne implicare!
De: Mihaela Michailov Regia: Bobi Pricop Cu: Marian Politic, Dragoş Măceşanu, Romaniţa Ionescu, Cătălin Vieru, Raluca Păun

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus