Adevărul individual vs. Adevărul colectiv - Profu' de religie la FNT, 2020

În ediţia 2020 a Festivalului de Teatru se oferă şansa vizionării unui spectacol mai vechi, realizat la Teatrul Naţional din Craiova, având în spate două nume importante ale lumii teatrului autohton: Bobi Pricop şi Mihaela Michailov, şi anume Profu' de religie. Cei doi propun un spectacol care vorbeşte despre adevăr, mai precis despre gradele separate de adevăr ale fiecăruia şi despre realităţile care exală adevărul personal în comparaţie cu adevărul comun.

Mihaela Michailov este o dramaturgă cunoscută pentru subiectele pe care le tratează în textele sale, probleme incomode ale societăţii contemporane şi neajunsuri care sunt destinate ignoranţei pricinuite de o neştiinţă voluntară, accentuată de frica alimentată de unele credinţe învechite. Profu' de religie discută într-o manieră cizelată - dar care insistă să ilustreze cât mai clar - problemele unui sistem de valori păgubaş şi incert, care permite existenţa unor nelămuriri asupra credibilităţii unor fapte inculpabile într-o măsură mai mare sau mai mică.

Încă din start, spectacolul încearcă definirea unui adevăr general, folosindu-se, ca pretext, de o oră de religie. Ca temă conexă se arată problemele cu care se confruntă sistemul autohton de învăţământ, constituit pe o relaţie de supunere a elevului înaintea autorităţii dascălului şi pe infailibilitatea informaţiilor pe care le impune programa şcolară. Mai apoi, se înfăţişează spectatorului un posibil abuz al profesorului de religie, care nu poate fi însă confirmat sau infirmat din cauza unei perspective unilaterale; întreaga poveste este proiectată de eleva Mara, a cărui voce se distinge în cadrul dezbaterii despre adevăr printr-o înverşunare în a-şi susţine propria opinie. Aici, dramaturga lansează două piste care pot fi urmate şi care pot duce la elucidarea întregului caz: fie vorbim într-adevăr despre un comportament inadecvat din partea dascălului, fie vorbim despre o încercare a Marei de a-şi apăra argumentele din dezbaterea despre adevăr prin născocirea unei poveşti care ajunge, în cele din urmă, să devină o ştire naţională.

Bobi Pricop îşi construieşte spectacolul sub forma unei succesiuni de scene care ilustrează amploarea accelerată pe care o ia situaţia, comunicarea disfuncţională care există între Mara şi restul persoanelor din jurul ei, dar şi degradarea care se iveşte în legătură cu acest presupus act, care devine, în fond, un război aproape personal al părintelui cu profesorul. În plus de acestea, există câteva momente conective în care sunt prezentate diferite povestiri din manualele de religie, fără însă ca asupra acestora să se arunce vreo nuanţă sau vreun verdict, ci, din contră, sunt tratate şi redate cu o cât mai mare neutralitate, publicul fiind lăsat să chibzuiască şi să dea sentinţa. Cu toate acestea, sunt un aglomerant benefic prin care se maximizează imaginea decalajului între adevărul pe care îl deţine Mara şi adevărurile care se încearcă să fie impuse de diferite figuri autoritare, fie că vorbim despre mamă, ori despre profesori. Există un pasaj foarte interesant, o discuţie între profesorul de sport şi profesoara de română, în care aceasta susţine că o minte plină de imaginaţie este mai predispusă la minciună. O paralelă trunchiată care ilustrează, în fapt, o mentalitate butucănoasă şi din care rezidă o anumită superioritate subînţeleasă care se regăseşte între cele două tabere, astfel încât o doză de imaginaţie prea mare este considerată ca fiind deviantă tocmai pentru că nu poate rezista încastrată între limite impuse, iar în acest fel poate pune în pericol o gândire de tip liniar, astfel încât adevărul pretins şi de neatins poate suferi pagube semnificative.

Punctul de sprijin al întregului spectacol este personajul Marei, interpretat excelent de actriţa Romaniţa Ionescu. Aceasta oferă multă supleţe rolului şi credibilitate prin interpretarea ei care îmbină îndrăzneala şi ingenuitatea personajului, demonstrând totodată şi versatilitate în momentele în care este nevoită să interpreteze două personaje aproape concomitent (Mara şi mama ei). De altfel, flexibilitatea pe care o are aceasta se observă şi în relaţie cu ceilalţi actori, aici putând fi amintit, de asemenea şi Marian Politic, o prezenţă sigură, cu o interpretare la fel de fluidă, care reprezintă cel de-al doilea punct de sprijin al reprezentaţiei. Tranziţiile compoziţionale pe care le impune Bobi Pricop de-a lungul spectacolului Profu' de religie demonstrează de fiecare dată adaptabilitatea distribuţiei formate din cei doi actori, plus Raluca Păun, Cătălin Vieru, Dragoş Măceşanu, aceştia din urmă oferind un sprijin scenic temeinic pe care se consolidează coerenţa şi continuitatea narativă.

Mihaela Michailov şi Bobi Pricop edifică un spectacol cutremurător prin modul în care aleg să îmbine analiza asupra statutului pe care adevărul îl poate avea în funcţie de persoana care îl articulează pe de o parte, şi problematicile unui sistem rigid, în care membrii se manifestă ca într-o formaţiune aproape ierarhică, astfel încât prăvălirea unuia dintre aderenţi poate duce la prăbuşirea întregii scheme, pe de altă parte. Validitatea declaraţiilor unei puştoaice se întâlneşte cu apărarea aproape impenetrabilă a intransigenţei profesorale, dar care îşi pierde rigoarea din cauza unei gelozii care duce la fisurarea acestui scut. Mai mult de atât, cei doi zugrăvesc o frescă asupra unei relaţii disfuncţionale între profesori şi elevi care poate conduce la conflicte iscate dintr-o dorinţă de a surpa sau de a menţine autoritatea, iar mai apoi să nască o serie întreagă de născociri care să poarte semeţ eticheta adevărului inalienabil.

Profu' de religie este un spectacol necesar prin prisma tematicii pe care o abordează, dar şi datorită modului în care alege să o facă, încercând să includă totul într-o zonă a neutralităţii şi obiectivităţii, lăsând publicul să tragă o concluzie şi să dea un verdict concludent pentru fiecare. În fapt, adevărul spectacolului rezidă în adevărul individual al fiecărui privitor, cât şi cel al colectivului care este martor şi care îşi alege o tabără încă din început, încercând mai apoi, pe parcursul spectacolului, să îşi justifice validitatea alegerii, legitimitatea celor pe care i-au ales şi, într-un final, pertinenţa adevărurilor pe care aceştia şi le apropriază.

de Mihaela Michailov
Cu: Marian Politic, Romaniţa Ionescu, Raluca Păun, Cătălin Vieru, Dragoş Măceşanu
Regie, scenografie şi muzică: Bobi Pricop.