În primul rând, reprezentarea spaţiului este remarcabil de realistă. Avându-l alături pe fizicianul Kip Throne în construirea laturii ştiinţifice a filmului, Christopher Nolan creează ceea ce a fost declarat de mai multe voci "cea mai bună reprezentare filmică de până acum a spaţiului". Deşi multe elemente ale poveştii se bazează pe speculaţii ştiinţifice (de exemplu: gaura de vierme) şi altele, puţine la număr, sunt ştiinţific imposibile (de exemplu: supravieţuirea la intrarea într-o gaură neagră), oameni de ştiinţă precum Martin Basow, preşedintele Royal Astronomical Society, afirmă că faptele prezentate sunt, în cea mai mare măsură, plauzibile. Neil deGrasse Tyson, care a semnalat inacurateţea ştiinţifică a filmului Gravity, spune despre Interstellar că prezintă teoria relativităţii ca nici un alt film de până acum.
În al doilea rând, în ce priveşte designul costumelor, intervine conflictul între ce este verosimil şi ce pare verosimil. Christopher Nolan şi Mary Zophers, designerul de costume, au optat pentru ceea ce pare verosimil: este imposibil ca în aproape un secol (punctul de început fiind oricum în viitor) moda să nu evolueze deloc, chiar şi în cele mai crunte condiţii social-economice. Alegerea de a rămâne la moda din 2014 oferă însă filmului un plus de credibilitate în faţa publicului, evitând distanţarea sa de faptele prezentate, cum se întâmplă adesea în cazul SF-urilor cu costume futuriste. La asta se adaugă designul costumelor de astronauţi, care au rămas ca la sfârşitul secolului XX, alegere făcută în acelaşi scop: această imagine a astronauţilor este cea mai vizibilă în media, mentalul colectiv percepând-o astfel ca fiind cea mai apropiată.
Nu în ultimul rând, după cum se observă în numeroase cadre şi secvenţe aduse omagiu şi după cum afirmă regizorul într-un interviu acordat Yahoo!Movies, filmul e puternic influenţat de 2001: A Space Odyssey al lui Stanley Kubrick. Poate cea mai memorabilă secvenţa care trimite la 2001 este aceea a intrării în gaura neagră: căderea lui Cooper şi căderea lui Dr. Dave (Keir Dullea) sunt ameţitoare până în punctual în care ne temem că nu îi vor supravieţui. Tunelul prin care fiecare dintre ei trece, ca o Alice în costum de astronaut, îi duce într-o încăpere în care timpul este o dimensiune complet diferită de cea care ne este cunoscută, protagoniştii găsindu-se faţă în faţă cu propriul lor eu dintr-un alt timp. Christopher Nolan spune în acelaşi interviu că una din ambiţiile sale în ceea ce priveşte Interstellar este să facă publicul să experimenteze aceeaşi "intrare în poveste" prin efectele vizuale excepţionale, şi să îi ofere "o călătorie alături de protagonist", aşa cum a experimentat el când a văzut prima dată filmul lui Kubrick. În acest sens, simplitatea costumelor accentuează forţă vizuală a cadrelor monumentale din spaţiu, nedistrăgând atenţia spectatorului de la acestea, permiţându-i să trăiască alături de personaje mirarea, admiraţia şi chiar teama în faţă măreţiei spaţiului. Fiecare dintre noi este o Alice, iar Christopher Nolan este iepurele alb care ne ghidează printr-o lume care nu încetează să ne fascineze.
Comparabil cu 2001: A Space Odyssey, Solyaris (1972) şi On the Beach (1959) prin temele abordate (călătoria în spaţiu - în cazul primelor două -, umanitatea, dragostea - în cazul ultimelor două -, reacţia oamenilor în faţă unui sfârşit iminent - în cazul ultimului -, timpul) Interstellar tratează în special problemă umanităţii, deşi la prima vedere pare să pună accentul pe călătoria în spaţiu: cât suntem în stare să facem pentru a fi cu cei dragi? Cât suntem în stare să facem pentru a supravieţui? etc. Ambiţiile sale poetice şi filosofice sunt încetinite însă de alegerea regizorului de a se conformă ideii hollywoodiene că lumea poate fi salvată doar de un bărbat alb, american, şi, eventual, prins, de bună voie sau nu, în rolul unui fermier. Cooper este nedreptăţit de societatea în care trăieşte în aceeaşi măsură ca de clişeele filmului american cărora este forţat să se supună precum se supune circumstanţelor în care trăieşte: are potenţial ca persoană în cadrul lumii sale şi ca personaj în cadrul filmului, însă este forţat să încapă într-o piele prea mică pentru el, fiind rezumat la un clişeu din care nu reuşeşte să iasă decât cu un picior. În ciuda faptului că protagonistul nu s-a gândit niciodată la "salvarea lumii" până în momentul în care a fost ales de forţe misterioase pentru această aventură, se dovedeşte a fi mai capabil decât toţi oamenii de ştiinţă şi experţii care şi-au dedicat viaţă cercetării spaţiului, la fel că atât de mulţi eroi hollywoodieni. Astfel, Interstellar este un film despre umanitate, despre timp şi despre spaţiu, dar, mai presus de toate, un film american.