Am avut un an 2014 incredibil. Au fost vizionate filme SF de calibru, cu vedete şi efecte, cu poveşti nemaipomenite. Şi iată că Nolan face iar istorie, ducându-şi pasiunea pentru trecerea timpului şi mai departe de Memento sau Inception.
Cu un aer neaşteptat de retro, în culori prăfuite, ca şi peisajul din mijlocul Americii, unde se petrece mare parte acţiunea, te prinde prin scenele provinciale şi uşor nostalgice de la început. Nu afli ce s-a întâmplat cu Terra, cum arată dezastrul care a lovit-o. E o elipsă foarte bună. Aşa misterul rămâne intact şi lupta pentru supravieţuire credibilă.
Şi, chiar dacă Matthew McConaughey, cu accentul lui prea texan (dar plânge atât de frumos şi de impresionant), ori unele scene care îţi amintesc de alte situaţii din filme te mai scot uneori din convenţie, în ciuda lungimii de trei ore, filmul te prinde şi te emoţionează. Este genul de şantaj afectiv pe care îl accepţi, aşa, băgat în ochi cum este. Măcar aici este justificat narativ.
Filmul lui Nolan reuşeşte exact acolo unde Gravity eşuase. Filmul SF premiat în 2013 avea mare parte din acţiune tot în spaţiul cosmic, tot în personaje puţine. Însă acolo, muzica omniprezentă irita şi îndepărta spectatorul de emoţia scenelor. Acum, la Nolan, avem muzica lui Hans Zimmer, care se întrece pe sine. Nolan face iar istorie aici şi, aşa cum s-a întâmplat şi la Inception, cu siguranţă că de acum încolo aproape toate filmele de acţiune vor fi cu accentele muzicii sacadate în ritm de ceasornic de aici, cum au fost accentele metalice dincolo. Nefiind în 3D, filmul trebuia să exceleze în montajul de sunete. Şi chiar o face, uneori muzica urcând în acute până la limita suportabilului. Însă Nolan aduce exact ceea ce i-a lipsit cu desăvârşire lui Gravity - LINIŞTEA. Căci atunci când muzica încetează, tăcerea este asurzitoare şi mai elocventă decât orice altceva. Diferenţele savante între cadrele de interior, unde nava se zgâlţie zgomotos, trosnind din toate componentele - ce găselniţă, ce fler să aleagă interioare uşor second hand, încropite şi parcă nefinisate, deloc lucios strălucitoare, noi! - şi exterioarele complet mute, în care universul îşi vede de treabă sunt mereu de mare impact.
Aşa cum ne-a uimit vizual în Inception, aici, universul lui Nolan aduce bucurie, scene originale şi rezolvări nemaivăzute în toată istoria filmului SF. Gaura de vierme de aici, nu doar o farfurioară întunecată, este uriaşă cât o planetă, sferică, lucioasă şi tremurândă de energie ca apa. Iar trecerea prin gaură este departe de ţâşnirea rapidă, lină, luminoasă ca în Star Trek. Aici frecarea, energia degajată se aude, se simte. Filmările speciale, din interiorul navei, de la bord, foarte strânse şi de aproape, te iau în echipaj, partener de drum, direct în mijlocul acţiunii. Şi asta e uluitor. Muzica face totul poetic. Ca şi lărgirea cadrului şi arătarea machetei mici cât un punct pe imensitatea inelelor lui Saturn. Frumos.
Pe cât de lent la început, pe atât de precipitat şi tensionat ulterior. A doua jumătate, plină cu tot felul de twist-uri cu bun suspans (şi personaje, actori-surpriză pe contre-emploi), neprevizibile, te ţine cu sufletul la gură. Şi chiar dacă unele sunt mai trase de păr, Nolan reuşeşte iar ca în Inception să se descurce cu un discurs dificil, ca replicile să fie coerente, logice. Explicaţiile sale despre spaţiu-timp, ca şi realizările în plan concret, vizual, merită urmărite (oricum, mult mai credibile, mai bune decât cele despre specia umană şi sex ori dragoste). Nolan reuşeşte să meargă mai departe de Carl Sagan şi de Contact, la el timpul, trecutul şi viitorul existând şi mai clar, şi mai ingenios în acelaşi cadru.
Dens, cu foarte multe scene în multe locuri de filmare, cu plastice filmări aeriene, multe efecte şi roboţi atipici, pelicula aceasta despre familie şi speranţă promite mai multe nominalizări la Oscar (seniorul Michael Caine, în rolul lui chiar aşa, mitittel, ar merita un premiu pentru rol secundar, scena lui de pe patul de spital, ce regal, ce voce!) şi încasări generoase, pentru că este pentru toată familia. Toţi au lecţia lor de viaţă de învăţat, ceea ce nu e deloc puţin lucru.