Într-o epocă în care marile succese poartă semnătura unor cineaşti pe vremuri paraleli cu noţiunea de blockbuster (mă refer aici la Sam Raimi şi Peter Jackson, care au început prin a face home movies pe banii şi cu ajutorul prietenilor) nu se mai miră, sper, nimeni, că un mare studio încredinţează ditai proiectul unui britanic care (ia te uită) a debutat cu un home movie pe banii şi cu ajutorul prietenilor. Following se chema filmuleţul cu pricina şi cum a fost urmat (sic!) de clasicul instantaneu Memento şi stilizatul Insomnia, iată-l astăzi pe Christopher Nolan pus în faţa unei sarcini cel puţin ingrate - resuscitarea cavalerului negru, ridicat la rang de clasic expresionist de Tim Burton şi coborât la stadiul de mascotă cauciucată de Joel Schumacher. Misiune imposibilă? Nu chiar.
Cu toate lungimile (probabil inerente) şi cu toate speech-urile naiv / sforăitoare din început (politica asta ne omoară!), Nolan reuşeşte un Batman vânjos, sănătos şi (pe alocuri) fioros. Îl ajută stilul deloc bombastic, cadrele strânse, cantitatea relativ mică de CGI, montajul nervos, realismul la fel de surprinzător ca intenţiile lui Ra's al Ghul, muzica solemnă şi distribuţia cvasi-totalmente non americană (cu excepţia lui Q şi a prietenei lui Tom Cruise), din care distribuţie se detaşează Liam Neeson (din nou mentor), Gary Oldman (în contre-emploi) şi Cillian Murphy (sinistru, cu mască şi fără). Cât despre Christian Bale, acesta împrumută din belşug filmului bucăţi din dualitatea şi traumele personajului său, ceea ce aduce un plus semnificativ de greutate produsului final, un cinema-entertainment mult peste medie, specie din ce în ce mai rară şi care m-a făcut să realizez cât de mult mi-a lipsit universul din Gotham City.
Aşa se face că m-am ridicat în picioare la final de generic, într-o sală goală şi friguroasă, şi am murmurat cu glasul plin de anticipaţie fremătătoare al unui puşti care şi-a petrecut viaţa exclusiv în preajma benzilor desenate: "It has begun!"