Te ia de mână, te conduce printr-o poveste, îţi dă drumul în gol, doar ca să te prindă din nou. E vocea lui Kurt Elling, omul care aduce împreună pe aceeaşi scenă rimele albe şi jazz-ul multicolor.
Prezenţa magnetică a lui Kurt Elling ne duce cu gândul la Frank Sinatra. Nu şi la strălucirea reflectoarelor însă, pentru ca la Elling, ceea ce străluceşte cel mai tare e cuvântul. Citează în versurile sale poeţi precum Rumi sau Pablo Neruda, într-un mix de epic şi liric, presărat cu momente nebune de improvizaţie şi scat singing.
Într-o permanentă schimbare, pe un teritoriu extrem de vast, stilul lui Kurt Elling evoluează continuu şi, odată cu el, ceea ce noi numim jazz. Cu un premiu Grammy şi câte o nominalizare pentru fiecare dintre cele 10 discuri ale sale, americanul din Chicago setează standardele vocaliştilor de jazz.
Pe 5 martie 2015 vom fi în prezenţa lui Kurt Elling - voce, Gary Versace - pian, John McLean - chitară, Clark Sommers - bass, Bryan Carter - tobe, într-un nou concert din seria Jazz Night Out, adus la Bucureşti de Twin Arts.
Concertul începe la ora 20:00, iar accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto, iar înregistrarea audio / video este interzisă pe toată durata concertului.
Biletele pentru acest eveniment costă 85, 125, 145 de lei în funcţie de categorie şi pot fi achiziţionate prin reţeaua Eventim (magazinele Germanos, Orange Shop, Vodafone, Domo, librăriile Cărtureşti şi Humanitas) şi online pe www.eventim.ro