iulie 2015
Jazz Night Out
Linişte... Întreagă sala emană un miros de aşteptare, de dorinţă. Se sting câteva stele din spatele sălii. Aplauze frenetice.
 
Ca printr-o magie, apare o fiinţă alb-negru, asemenea clapelor de pian. Intră pe scenă, zâmbitoare, ca şi cum ar glumi inspirată de feţele noastre abătute. Este însoţită de doi magi ce poartă misterul unor "diagonale" sonore.
 
Modelată parcă din porţelan, se aşază pe scaunul - devenit ulterior inutil - din faţa pianului. Îmi amintesc că am închis ochii, împinsă de un val de energii şi de emoţii prea greu de descris. Puterea, bucuria, desprinderea categorică de pământ şi lumină mi-au creat nu numai plăcerea de a asculta o muzică în stilul "este-prima-dată-când-aud-ceva-atât-de-..." (mulţumesc vecinului de scaun), dar şi o împăcare stranie cu mine însămi. "Pam-pam-pam" (continua într-o bucurie mută vecinul meu) şi o stăruinţă pe un "la" creată de degetul arătător ce alunecă, parcurgând parcă un drum străbătut de atâtea ori...
 
Toate clapele mângâiate, ca într-un joc în care ele (clapele) demonstrează ochişorilor înlăcrimaţi din sala, cât de frumoasă poate fi o seară cu lună plină...
 
Hiromi - The Trio Project a concertat pe 30 iunie 2015, ora 20:00, la Sala Radio din Bucureşti în cadrul Jazz Night Out.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus