Nu-mi mai amintesc de când n-am mai văzut o reacţie a sălii atât de intensă faţă de muzica unui artist. Aplauzele de final au fost atât de furtunoase, încât vrând-nevrând toată acea stare de fascinaţie ţi se transmitea în lumina ei difuză. Pe parcursul concertului, sala a întrerupt prin aplauze şi prin ovaţii multe dintre melodii după explozii de virtuozitate din partea lui Dhafer şi ale celor trei magi acompaniatori. Uneori muzica nici nu se mai auzea din furtuna de bucurie ce se revărsa în valuri de neoprit.
Mă uitam în jur şi observam bucuria simplă, nealterată de griji, a tuturor celor din sală (concertul a fost aproape sold out). Eu însămi nu îmi puteam dezlipi un zâmbet ca o promisiune a fericirii de pe buze şi un ghem strâns în stomac de bucuria de a mă afla acolo. Alternanţa dintre muzica cu tente oriental-spirituale suflată în aur de Dhafer şi exploziile jazzistice care îţi pătrundeau direct în minte, cu o punte de legătură directă cu sufletul, îţi umplea inima de un sentiment pe care nici să vreau nu l-aş putea încadra într-un sertar simplu de definit.
După trei melodii, Dhafer ne-a spus bună seara. Ne-a avertizat apoi că trebuie încă să se hotărască cu ce să continue şi ne-a cerut părerea: spiritual or dance? Din sală s-a auzit ba spiritual, ba dance, iar Dhafer s-a oprit asupra unei melodii capabile să prefacă orice suflet erodat într-unul înnoit prin forţa expresivităţii artistice. Ne-a mai vorbit despre vinurile româneşti care îi plac, ne-a întrebat câţi dintre noi au deja albumul acasă. Zâmbetul lui larg era molipsitor, un zâmbet care nu îl părăseşte niciodată şi care apare în fiecare fotografie, în fiecare clip.
Ne-am ridicat în picioare de mai multe ori, cerând de fiecare dată mai mult. Dhafer însuşi ne spusese că urma să cânte o ultima melodie, dar că ne putem exprima plenar dacă doream să auzim mai mult, să trăim mai mult în muzica lui. Era ce voiam. În lumea aceea a melanjului dintre muzică orientală şi jazz ne simţeam fix acasă, Dhafer venise în spaţiul nostru de acasă, iar noi intrasem în spaţiul lui tainic suprafiresc.
În încheiere voi menţiona începutul. Ştiam ce urma să simt pe parcursul concertului, ştiam ce aşteptam de la vocea în crescendo a lui Dhafer. Înainte să înceapă concertul încercam, ca de fiecare dată, să îmi temperez emoţiile şi aşteptările, mi se părea mai sănătos aşa. Dar golul anticipativ din stomac era la locul lui, iar mulţumirea mea sufletească de a mă afla acolo, lângă toţi acei oameni pe care îi simţeam aproape, era şi ea la loc special. Totul a fost împlinit la final, ca după o exorcizare fină, în liniştea de după fiertura unui tumult. Zâmbetul nu mi-a părăsit buzele zeci de minute bune, iar inima a continuat să bată, conjugând singură ecuaţia oriental-jazzistică. Mulţumesc din nou, Twin Arts, pentru aceste bucăţi rupte din soare.
Ne revedem în 14 octombrie 2014 la Youn Sun Nah Duo şi Paolo Fresu Devil Quartet în concert la Sala Radio şi pe 6 noiembrie 2014 la Avishai Cohen Trio în concert la Sala Radio.