Înainte de a începe să scriu despre experienţa mea în urma celor cinci seri de repetiţii deschise de la Bulandra, aş dori să ofer câteva detalii referitoare la recordul meu de vizionări teatrale. Cred că sunt două recorduri, de fapt. Primul este cel al vizionării celor nouă spectacole în două zile pe care le-a avut Marius Manole pe 8 şi 9 martie 2014, iar cel de-al doilea este al participării la Festivalul Undercloud la care am văzut trei spectacole pe zi timp de zece zile. În rest, văd destul de des spectacole, uneori şi două pe seară, dacă mi se face dor şi poftă de o altfel de emoţie faţă de cea din viaţa cotidiană, o emoţie la intensităţi mai înalte decât cele deja cunoscute.
Teatrul îmi oferă o doză de emoţie pură, nefiltrată, nepremeditată, emoţie ce se transformă în sufletul meu într-o necesitate - necesitatea de a simţi frumosul, binele, chiar dacă povestea de pe scenă nu este întru totul pozitivă. Ce poveste de viaţă este 100% pozitivă sau 100% negativă până la urmă? În orele acelea petrecute în sala de teatru, fiecărui spectator îi este oferit un cadou sufletesc binefăcător. Cu acel cadou pleci acasă, ţi-l reaminteşti oricând ai nevoie, el lucrează asupra ta. Dar dacă vrei să primeşti cadoul său sufletesc, teatrul îţi cere o minimă disciplină. Trebuie să te pliezi pe programul său, să-ţi dai întâlnire cu el la ora pe care el o stabileşte şi să pleci de la întâlnire exact când el îţi spune. E firesc să fie aşa. De fiecare care dată plec cu bucuria că mă voi întoarce a doua zi şi tot aşa.
De această dată a fost ceva diferit în frecvenţa mea de a merge la teatru. Nu am văzut niciodată un spectacol de mai mult de două ori consecutiv la interval de două zile. În această stagiune am văzut de şapte ori spectacolul Omul cel bun din Seciuan, dar l-am văzut o dată pe lună. Să văd un spectacol, chiar şi repetiţii deschise fiind, timp de cinci zile consecutive, a fost o premieră pentru mine şi un mic şoc emoţional. A nu se interpreta că mă lamentez în vreun fel. Departe de mine de a mă plânge de orice din partea teatrului.
De două zile s-au terminat repetiţiile deschise ale spectacolului Carousel în regia domnului Andrei Şerban, dar muzica de la carusel nu s-a oprit, nici vocile personajelor, nici luminile nu s-au stins în mine. Repetiţiile astea m-au ţinut la Teatrul Bulandra, Sala Liviu Ciulei, ca o musculiţă atrasă de apa izvorului nesecat. Am văzut cincisprezece ore din munca celor 34 de oameni implicaţi în crearea şi producţia spectacolului Carousel. Întotdeauna am crezut că pentru a lucra la un spectacol ai nevoie de o forţă supranaturală, iarcele cinci zile de repetiţii deschise ale spectacolului Carousel mi-au consolidat această credinţă. Şi chiar acum îmi dau seama că pentru prima oară sunt fascinată mai ales de un spectacol, de eforturile pe care le presupune aducerea la viaţă a textului, şi nu de povestea propusă de piesa lui Ferenz Molnar şi filmul lui Fritz Lang.
În pliantul primit la intrare în prima seară este scris - Carousel - o adaptare liberă de Andrei Şerban şi Daniela Dima. Din start presimt un fel de lejeritate în ceea ce voi vedea. Mare greşeală! Să-ţi imaginezi că simţi înainte să simţi este o mare greşeală a spectatorului din mine, pentru că îmi reduce posibilităţile de a pătrunde curat, cu inima deschisă, în atmosfera spectacolului. Se aude un acordeon. Liliom se suie pe o mini-scenă şi începe să cânte. Publicul începe să bată din palme şi să danseze. Se face chiar şi un trenuleţ. Odată ce intri în carusel trebuie să te roteşti, nu? Tot Liliom ne pofteşte în sală. Este foarte palpitant pentru că biletele sunt fără locuri, aşa că în fiecare seară am avut ocazia de a sta într-un alt loc şi asta m-a ajutat în perceperea diferitelor nuanţe a ceea ce vedeam, mai ales că acţiunea nu avea loc doar pe scenă. Interpretările regizorale m-au captivat şi de această dată ca şi la Omul cel bun din Seciuan, Ivanov sau Lear(a).
Pe măsură ce zilele treceau, simţeam tot mai mult repetiţiile spectacolului Carousel ca o operaţie pe cord deschis, fără anestezie. Nu ştiu cum aş putea vorbi sau scrie despre energia investită de atâţia oameni pentru ca eu, spectatoarea deja flămândă şi însetată emoţional, să fiu mişcată cu ceva, să fiu modificată într-un fel, să plec mai uşoară sufleteşte din sala de teatru şi să am capacitatea de a recrea măcar pentru o clipă mirajul pe care eu l-am trăit toate aceste zile la Bulandra.
Poate e mai bine să nu mai spun nimic. Eu n-am fost pregătită de nimeni cu informaţii specifice înainte de a vedea munca atât de conştiincioasă a întregii echipe. De la light design până la numerele de magie care apar uneori în spectacol, nimic din ceea ce am văzut pe scenă nu m-a păcălit, ci m-a îmbogăţit pe diferite planuri sufleteşti.
Domnul Andrei Şerban spunea într-un interviu mai vechi că: "Îmi place foarte mult ideea că nu toată lumea ştie cine sunt, pentru că am şansa să fiu descoperit." Să descoperim împreună spectacolul Carousel de la Bulandra în toamna anului 2015.