Tuulensieppaajat / Pixadores este lungmetrajul de debut al regizorului cu origini iraniene, Amir Escandari şi urmăreşte povestea a patru tineri din celebrele favelas din Brazilia. La una dintre sesiunile de întrebări şi răspunsuri la care a participat, Heino Deckert - producătorul căruia i-a fost dedicat un portret la ediţia 2015 a festivalului One World Romania, menţiona că nu e neapărat ca acolo unde avem sărăcie, să fie oamenii trişti. De fapt, Tuulensieppaajat / Pixadores îşi propune să povestească într-un film alb-negru despre culorile din viaţa suburbiilor sărace prin prisma unor tineri care duc libertatea de exprimare la nivel de artă. Este un film care iniţial a pornit de la ideea de a documenta viaţa surferilor de trenuri - tineri care urcă pe trenuri şi fac slalom prin cablurile de înaltă sesiune, o idee care mai târziu a ajuns o mică secvenţă în film, pentru că viaţa acestora însemna mult mai mult de atât.
Circulă prin faţa publicului larg o imagine poetică a Braziliei ca fiind o ţară cu plaje frumoase, cu fotbalul la nivel de religie, cafea delicioasă şi zgârie-norii de la poalele statuii Cristos Redentor, o imagine contrazisă de filmul lui Amir care ne arată o latură despre care se vorbeşte foarte puţin - Brazilia cu economia zdruncinată după angajamentele luate în vederea organizării Campionatului Mondial de Fotbal din 2014 şi a Jocurilor Olimpice din 2016 şi cu străzile pline de protestatari în faţa abuzurilor guvernamentale. un peisaj sumbru în care cele patru personaje luptă pentru dreptul la libera exprimare desenând pereţii din oraş, deseori riscând viaţa şi propria libertate: e o formă de exprimare şi dacă oamenii nu ne urăsc, iar poliţia nu ne urmăreşte, nu are sens.
Cei care nu fac nimic nu vor fi auziţi este motto-ul după care se conduc, iar realizările lor ajung cunoscute la nivel internaţional, ceea ce îi aduce ca oaspeţi la Berlin Biennale, unde prietenia lor este puternic zdruncinată de o ceartă de copii. Pe final, filmul explorează viaţa fiecăruia dintre cei patru, care încearcă refacerea relaţiei din trecut când sunt invitaţi să filmeze un spot pentru Puma.
Proiecţia de pe kino-maidan a fost premiată cu premiul Best Karma Award, oferit de un juriu format din liceeni, într-o festivitate care a închis ediţia din 2015 cu proiecţia filmului The Missing Picture, o ediţie cu foarte multe filme bune şi foarte bune şi o programare a proiecţiilor bine pusă la punct. Sălile de cinema s-au transformat în spaţii de discuţii pentru public, pus faţă în faţă cu regizori şi producători ai unor filme din care trebuie să învăţăm lecţiile vigilenţei şi a curajului în respectarea drepturilor omului, cu exemple vizuale de pe cinci continente ale lumii.
Pe kino-maidan s-a aşternut liniştea. Filmele au părăsit baricadele şi vor ajunge la public prin caravanele care urmează. Aştept cu nerăbdare ediţia 2016 a unui festival care de opt ani încoace ne îndeamnă să îndrăznim să privim şi să gândim cu capul nostru pentru o lume minunată, un festival în care filmele brici aduc o karma mai bună şi în care cine-lupta nu se opreşte până ajunge pe kino-maidan.