Muntele salvat de amintiri sau despre prostia care întâlneşte banii - Vitosha la One World Romania, 2015

În iunie 2013 eram la un training în Sofia, Bulgaria. De pe strada Gheorghe Racovski, unde locuiam, Vitosha se deschidea în toată splendoarea. "E păcat să vii în Sofia şi să nu-l vizitezi. E un parc de o frumuseţe pe care nu o vei găsi în România şi e la doar doi paşi de oraş." Gazdele noastre vorbeau încă cu îngrijorare despre protestele care împânziseră oraşul cu un an înainte, pentru susţinerea parcului Vitosha - simbol local de importanţă naţională. Fusese un moment de cotitură, ce a mobilizat societatea civilă împotriva politicienilor corupţi, care au dat de pământ cu mândria localnicilor şi punctul lor de vedere, mergând mână-n mână cu dezvoltatorii imobiliari.
 
Filmul Vitosha invită la un dialog - care creşte în intensitate şi incertitudine -, arhitecţi, jurişti şi oameni ai muntelui, fiecare dintre ei ataşaţi de loc, şi scoate în evidenţă o zonă despre care se ştiu foarte puţine lucruri. Argumentele lor par neputincioase în faţa dezvoltatorilor imobiliari care urmează să sufoce muntele cu instalaţiile de telescaun. Autorităţile sunt indiferente când în joc este soarta unei zone sălbatice, absolut funcţionale în felul în care se prezintă acum, dar nici nu-şi asumă riscurile care ar fi putut descoperite în urma unui eventual studiu de fezabilitate.

Mişcarea socială a pornit greu. "Nu trebuie să fim obiecte pe raftul democraţiei, ci piloni activi şi apărători ai valorilor şi patrimoniului local", mărturiseşte unul dintre juriştii implicaţi în proiect. Oamenii nu se mobilizează decât atunci când cuţitul ajunge la os, iar liniştea sălbatică este la un pas să fie distrusă de amendamentele (i)legale. Lucrurile s-au întâmplat cumva în oglindă faţă de cum evolua mişcarea civică în Bucureşti, când s-a ieşit împotriva exploatării Roşiei Montane - proteste-gemene care cresc încet, dar sigur în intensitate, autorităţi corupte şi surde la cererile şi invitaţiile protestatarilor de a lua loc la masa de negocieri, abuzuri ale poliţiei şi, în general, neputinţa în faţa sistemului.

Proiectat în 18 şi 20 martie 2015 la One World Romania, Vitosha este un film trist cu un final fericit, dar neîncrezător. Este cumva sentimentul pe care îl am în raport cu libertatea presei şi libertatea de exprimare, care sunt încolţite la fiecare pas de cenzură şi ameninţări. Peste construcţiile nefinalizate de la poalele Vitoshei s-a aşternut liniştea. Întrebarea este: până când?