În momentul în care analizăm asemănările dintre noi, ni se mai pare la fel de mare distanţa dintre continente? Panelul Africa Rising desfăşurat în a treia zi de festival a angrenat nişte discuţii cu potenţial de răspuns la această întrebare. Evenimentul a propus o analiză între Momodu Sallah, un specialist în educaţie originar din Gambia cu studii în Marea Britanie, Jeroen Van Velzen - un regizor olandez care realizează un film în Kenya filtrând o realitate prin propriul backround geografico-cultural - şi Dieudo Hamadi, regizor originar din Congo care realizează un film despre o experienţă prin care a trecut personal. De altfel, discuţiile au ajuns la întrebarea despre cât de fidel ar reprezenta lucrurile o persoană străină mediului de acolo, nemaivorbind de subiectivismul adăugat de fiecare regizor în tratarea unui subiect?
Dacă vrei să înţelegi cum arată o societate, uită-te la copiii ei a fost motto-ul în momentul introducerii celor două filme. Cu acţiuni plasate în ţări diferite şi aparent nişate pe sistemele educaţionale din ţările respective, A Goat for a Vote şi Examen d'état / National Diploma fac o radiografie a societăţilor din Kenya şi Congo prin prisma copiilor. Filmele nu arată cu degetul şi nici nu condamnă, dar creionează o metaforă la adresa guvernelor de acolo care nu ştim dacă va fi înţeleasă. Jeroen Van Velzen admite metoda ca fiind cât de cât sigură, pentru că atunci când îndrepţi lucrurile spre critică, intră în joc siguranţa personală.
Alegerile din 2008-2009 din Kenya au fost marcate de violenţe şi victime, iar statul a decis să pregătească exerciţiul de vot încă din şcoli, unde copiii vor alege un preşedinte al elevilor. A Goat for a Vote spune povestea a trei candidaţi la o funcţie, care speră ei, le va deschide drumul spre o carieră care îi va scăpa din sărăcia în care trăiesc. Cele trei personaje sunt imaginea perfectă: reprezentantul clasei bogate, reprezentantul clasei sărace şi o voce feminină, care merge împotriva curentului într-un stat în care femeilor nu li se lasă spaţiu de exprimare. Filmul nu face referiri politice şi lasă copiii să vină cu propriile referinţe şi este absolut impresionant, din păcate, cum aceştia copiază modelele politice. Este trist să vedem cum corupţia devastează o ţară şi uităm cât de uşor se propagă fenomenul. Deznodământul alegerilor şi al filmului este cumva neaşteptat, iar ceea ce a urmat după anunţă o schimbare care va mai întârzia un pic. Este mai întâi un film util pentru Kenya şi şcolile de acolo, care ar încuraja şi alte voci să iasă în faţă şi să vorbească într-un mediu în care noţiunea de drepturi ale omului încă e necunoscută.
În Congo anual în jur de 500.000 copii susţin bacalaureatul - singura cale de acces către studiile universitare şi de evadare din sărăcie. Examen d'état / National Diploma e un film care porneşte un pic mai greu şi tratează o problemă cu specific local, dar de la un punct lucrurile încep să capete referinţe universale. Bugetul alocat sectorului educaţional de către guvern este ciopârţit de funcţionarii corupţi, într-o ţară cu bogate resurse naturale, dar cu nivel de viaţă la pământ. Personajele din film sunt cel mai des colective, dintre care se desprinde un grup de tineri care nu mai sunt primiţi la şcoală pentru că nu şi-au plătit studiile, aşa că închiriază o casă unde se vor pregăti individual pentru examenul de final. Filmul oferă o lecţie de voinţă din partea unor oameni abandonaţi deopotrivă de sistem şi de părinţi, care luptă pentru educaţie cu un public care tratează educaţia ca pe obligaţie şi care contestă indirect noţiunea de normalitate şi felul în care aceasta poate fi construită.
Copiii care apar în film şi-au dat acordul pentru proiecţia acestuia acolo în speranţa că autorităţile vor afla despre ce se întâmplă în realitate cu un examen organizat politic, menit mai degrabă să ridice statutul autorităţilor decât să livreze cunoştinţe elevilor, dar practica e prea solidă pentru a fi schimbată de un documentar. Cât de sănătos este un sistem educaţional învechit când şcoala devine teren de luptă pentru un act, nu pentru cunoştinţe şi ce valoarea mai au acestea?
În ţările din Africa accesul la un nivel de viaţă mai bun este negociat între sărăcie şi corupţie. În timp ce statul nu alocă resurse pentru elevi, copiii sunt cei care îşi plătesc profesorii şi sfârşesc la a renunţa la şcoală de multe ori din lipsă de bani (Congo) sau cum se întâmplă în Kenya, copiii frecventează şcoala pentru că primesc dejun şi prânz, singurele lor mese din cursul zilei, iar unii sunt nevoiţi să se trezească la ora 5 dimineaţa pentru a ajunge la ore, în timp ce mulţi nu au bani nici măcar pentru reforma obligatorie.
După cum admit şi cei trei invitaţi de la panel, lucrurile încep uşor uşor să se schimbe. Dacă educaţia a fost cenuşăreasa alocărilor bugetare şi atenţiei din partea statului, treptat începe să i se acorde importanţa cuvenită, iar numărul de şcoli a început să crească. Dacă acum câţiva ani vorbeam de o disproporţie foarte mare în raportul bărbaţi/femei care merg la şcoală de 90%/10%, acum lucrurile se mai îndreaptă câte puţin. Dincolo de asigurarea nevoilor primare, care lipsesc cu desăvârşire pe alocuri pe fondul sărăciei acute, pentru ţările de pe continentul african mai există spaţii de manevră la a lucra la capitolul egalităţii dintre sexe, lupta împotriva corupţiei şi exersarea exerciţiului democratic. Însă e greu de prezis o traiectorie a unei societăţi în care corupţia circulă la fiecare pas, iar copiii redau perfect ceea ce văd în jur.
Se întreba Adina Brădeanu, co-programator la One World Romania, 2015, dacă sunt suficiente şase filme pentru a crea o imagine de ansamblu şi pentru a spune povestea unui continent, dar e un punct de pornire pentru discuţii, care lasă o uşă deschisă şi pentru alte producţii. Nu rataţi We Come as Friends / Venim ca prieteni, Beach Boy / Băiat de plajă, I Will Not Be Silenced / Nu voi tăcea sau Democrats / Democraţi, care continuă secţiunea Africa în Focus la One World Romania, 2015.