Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Iranien

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Dialog de dragul dialogului - Iranien la One World Romania, 2015


martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Filmul lui Mehran Tamadon este reprezentarea vizuală a unui dialog platonician nescris, în care un personaj laic (regizorul însuşi) invită la coabitare, discurs şi, implicit, toleranţă, alte patru personaje marcate profund de religiozitatea Statului Islamic şi, ca orice avatar socratic care se respectă, este pus la zid. Cam asta ar fi traducerea metaforică a sinopsisului acestui film. Ce este interesant ca abordare regizorală este că datele obiective ale filmului sunt simetrice cu metaforele la care invită: protagonistul propune conceptul unui stat "ideal" (nu "utopic"), în care persoanele care aparţin sau au aparţinut religiei islamice, dar nu au acelaşi set de valori cu majoritatea tradiţionalistă (Mehran Tamadon este un iranian stabilit în Franţa, deci occidentalizat) să poată trăi în pace alături de fundamentalişti - aşa că îi invită pe cei patru parteneri de discuţie într-o casă goală, în care vor locui câteva zile, încercând s-o "decoreze" fizic şi spiritual ca pe o oglindire a acelui stat. Toate problemele puse în discuţie şi subiectele care ar putea îngreuna această coabitare sunt materializate: libertatea de expresie rimează cu atârnarea tablourilor şi afişarea cărţilor pe rafturi, libertatea în sine e tradusă în împărţirea pereţilor, iar sistemul legislativ e un planşă mare de carton pe care fiecare poate să scrie. Astfel că, lăsând la o parte dialogul în sine şi stratul argumentelor şi al ideologiilor discutate, povestea din spatele filmului poate fi văzută ca un experiment aproape copilăresc, un "cum ar fi dacă" pus în practică din încercarea disperată a unui reprezentat al minorităţii să-i facă pe reprezentanţii majorităţii să-l asculte.

Din perspectiva unui spectator european, recte obişnuit cu o democraţie, cel puţin a părerii, demersul acestui film poate să nu pară ieşit din comun, mai ales că stilistic vorbind, filmul în sine nu e decât montajul discuţiilor dintre cei cinci şi a câtorva momente cu statut de comentariu din cele trei zile petrecute de ei împreună, de aceea regizorul copertează acest film cu mărturii despre greutăţile înfruntate: paşaportul i-a fost confiscat, a avut parte de ameninţări, a trebuit să caute trei ani aceşti oameni care să fie dispuşi să vorbească şi să fie filmaţi, iar la final i s-a interzis reîntoarcerea în Iran. Odată conştient de aceste presiuni asupra autorului, spectatorului poate să i se pară absurdă sau cel puţin neobişnuită atmosfera relaxată din interiorul experimentului - căldura relaţiilor dintre cei cinci, intimităţile la care se supun, uşurinţa şi toleranţa cu care discută, glumesc şi se ironizează. O bună parte din film, ai fi tentat să crezi că, cel puţin fizic, uman şi nu neapărat ideatic, coabitarea pe care o propune Tamadon e posibilă.

Mai departe, însă, te izbeşte încet-încet efemeritatea acestui demers, din punct de vedere ideatic - pe de o parte din cauza forţelor inegale, laicul Tamadon trebuie să facă faţă de unul singur celor patru tradiţionalişti religioşi, pe de altă parte din cauza dezechilibrului pragmatic, partenerii de discuţie ai lui Tamadon sunt cei care pun deja în practică conceptele pe care le susţin şi care închid mereu discuţia cu un argument materialist, non-conceptual - sustenabil sau nu - însă Tamadon operează cu concepte şi metafore. Străduinţa lui de a materializa conceptul lui principal nu impresionează pe cei care aplică deja o formulă, confirmată în conştiinţa lor prin însăşi aplicarea ei. Maieutica lui Tamadon ar fi funcţionat în cazul în care se adresa unei lumi şi unei ideologii în formare sau a unei lumi în căutarea unei ideologii, ori în cazul său, limita argumentaţiei sale, impusă de ceilalţi, este "De ce vrei să ne schimbi când de 30 de ani noi funcţionăm aşa?". Iar atunci când discuţiile, motor principal al filmului, încep să se încheie recurent cu astfel de argumente practice neadecvate tipului de discurs conceptual pe care îl propune el, şi Tamadon, şi spectatorul realizează treptat că tot procesul nu este decât discurs de dragul discursului. Cu toate acestea, în conştiinţa spectatorului rămân tipologiile de personaj care nu orientează filmului pe direcţia protagonist-antagonist: dacă Tamadon e un ascultător timid, care nu renunţă în faţa argumentelor care nu se susţin, interlocutorii săi sunt departe de orice prejudecată pe care ar fi putut-o avea cineva despre un fundamentalist islamic - sunt carismatici, deseori delicios de ironici, păstrându-şi francheţea şi răspunsurile tranşante.

Gustul amărui al regizorului din finalul filmului, după ce scurta coabitare s-a încheiat, şi al spectatorului după ce a asistat la aceste dezbateri, este potenţat şi de aparenta armonie gazdă-oaspete la nivelul micro al funcţionării împreună, şi inevitabil de concluzia că, la nivel macro, acest lucru nu ar fi posibil, sau cel puţin, ar fi foarte greu de realizat.




 Toate articolele despre Iranien
 Toate articolele despre Festivalul de Film Documentar One World România, 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

Sageata Alte linkuri: imdb.com
 Alte articole de Sabina Balan


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer