martie 2015
Toto şi surorile lui
Într-o societate românească măcinată de rasism, mesajele filmelor care tratează subiecte privind comunităţile rome sunt digerate cu suspriciune de public. Incluziunea socială a romilor este un subiect tabu şi alimentează bagajul de carenţe legislative sau cele pe parte de implementare a politicilor care îi vizează pe aceştia. În ultimii ani, însă, cinematografia românească a abordat subiectul direct, oferind câteva produse de o calitate regizorală, tehnică şi informaţională de mare impact.
 
Unul dintre ele este Toto şi surorile lui, filmul excepţional al lui Alexandru Nanau care a deschis a doua zi de One World Romania, 2015, la proiecţiile pentru liceeni, un program prin care liceenii intră în contact cu regizorii şi protagoniştii filmelor cu potenţial educaţional pe care le urmăresc, iar la finalul festivalului dintre filmele participante în această secţiune este ales câştigătorul premiului acordat de un juriu format din liceeni.

Participant în numeroase festivaluri unde a adunat mai multe premii, filmul care a fost prezentat pe HBO urmează să aibă premiera în cinematografele din ţară în luna mai 2015 şi spune povestea lui Totonel, un băieţel de 9 ani care înfruntă viaţa de ghetou din Ferentari. Împreună cu surorile lui mai mari, se află în grija fraţilor mamei condamnată la 7 ani de închisoare pentru posesie şi comercializare de droguri. Discuţiile de după cu Alexandru au pornit de la premisa că e un film care explorează o lume cu oameni faini, dar care inevitabil o iau pe un drum greşit atunci când toată lumea din jur se droghează. Nu ştiu dacă filmul sau dansul este cel care a salvat două vieţi, dar sunt sigur că prin proiecţiile educative care urmează pot fi salvate mult mai multe. Totonel oferă o lecţie de maturitate şi voinţă de a reuşi - la cei 9 ani împliniţi separă drumul său de cel al mamei, proaspăt eliberată din închisoare - şi o ia de la zero în casa de copii, unde mersul la şcoală şi cursurile de dans hip-hop îl transformă într-un adult realizat, care a demonstrat că se poate, evadând dintr-o viaţă care părea la un moment dat să nu-i lase loc de opţiuni.
 
Spartacus şi Cassandra s-au născut în Slobozia, România. Trăiesc împreună cu Camille într-un centru improvizat din Franţa. Ceea ce începe cu o luptă de convingere din partea lui Camille ca cei doi copii să urmeze şcoala ca o cale sigură şi singura de a nu petrece restul vieţii pe stradă versus opţiunile pe care le oferă părinţii - cerşetoria în Italia sau Spania, se transformă treptat într-o negociere dintre cei doi copii şi părinţii lor în privinţa adopţiei, însă soluţiile legale şi funcţionale de pe hârtie se clatină când în ecuaţie intră afecţiunea şi dorinţa de a rămâne, chiar dacă pe drumuri, în familia nativă. "Singura soluţie pentru a putea trăi separat de părinţii mei este ca părinţii mei să poată supravieţui fără mine", mărturiseşte Cassandra în faţa unei decizii complexe (sau nu?!) pentru vârsta lor. Este un film care spulberă mituri despre atât de discutatul subiect cu cine ne strică imaginea afară şi care pune faţă în faţă copiii şi adulţii la discuţii inteligente. Concluzia? Când devii adult e doar un truc ca cei mari să nu mai aibă grijă de tine.
 
Spartacus şi Cassandra este strigătul plin de frustrare al unui copil care ia decizii mult prea mature pentru vârsta lui şi care îşi asumă drumul legal trasat de sistem în vederea integrării, dar care nu ştim cât de funcţional urmează să fie atunci când politicile discutate în birourile funcţionarilor vor fi puse în aplicare în taberele de imigranţi romi. Şi apropo de perfecţiunea legislativă, Gelu Duminică, directorul executiv al Agenţiei Împreună, menţiona la discuţiile de după proiecţie despre paşii importanţi care s-au făcut în ultimul timp în materie de educaţie şi incluziune a minorităţii rome şi făcea apel la documentare şi la concentrare pe aspectele pozitive: "E foarte uşor să cădem în extreme şi să vorbim încontinuu despre cazurile de rasism şi viaţa din ghetouri sau evacuarea decisă acum două zile de pe strada Vulturilor din Bucureşti, dar e important să aducem în evidenţă şi realizările pozitive care se fac." Înainte de a lansa provocarea cu ce am putea face fiecare dintre noi pentru ca persoana de altă etnie de lângă noi să nu se simtă inferioară, Gelu a îndemnat să avem încredere în ce urmează, iar cei care sunt în asemenea situaţii să strângă din dinţi, iar când e cazul să demonstreze că sunt chiar de două ori mai buni pentru a da o palmă fariseismului şi sentimentului de ură înfiripat în societate.
 
Primele două filme prezentate la proiecţiile pentru liceeni se înscriu într-o neoficială listă must-see. Filmul regizat de Alexandru Nanau mai poate fi văzut în 20 martie 2015 la Frontline Club Bucharest, iar povestea lui Spartacus şi a surorii sale mai mici va fi proiectată în 21 şi 22 martie 2015 la Cinema Elvire Popesco. Cu toate că s-a discutat despre proiecţii în Ferentari, Pata Rât sau Baia Mare, cred că sunt genul de produse cinematografice care trebuie proiectate în societatea care marginalizează, nu în comunităţile marginalizate. Ei ştiu deja despre ce se întâmplă acolo.
 

Regia: Alexander Nanau Cu: Totonel, Andreea, Ana

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus