Corespondenţă de război - Evromaidan. Chornovy montazh / Euromaidan. Rough Cut la One World Romania, 2015

Genul acesta de documentare a unui eveniment insolit, care vine din tradiţia jurnalului de actualităţi şi satisface în principal dorinţa de cunoaştere a spectatorului, şi abia apoi dorinţa de exprimare a autorului, este o specie ciudată de film documentar, greu etichetabilă artistic. Pe de o parte, pentru că atât ochiul spectatorului neavizat, cât şi cel al cinefilului vor fi imuni la incoerenţele stilistice şi mult mai predispuşi poveştii capturate sau cusute apoi prin montaj şi pe de altă parte, pentru că aceste filme se servesc la cald, sunt mici undiţe de instigare (fără a fi folosit acest cuvânt cu sensul lui peiorativ) în cârligul cărora se prind conştiinţe zdruncinate, orgolii, conflicte de opinii, atitudini vizavi de acel eveniment, într-un cuvânt, pentru că e foarte greu ca aceste filme să fie obiectivate sau ca spectatorii lor să fie detaşaţi. Genul acesta de documentare, precum Maidan-ul lui Sergei Losznitsa şi Euromaidan-ul tinerilor ieşiţi în stradă cu camera de filmat, sunt, înainte de toate, impregnare a istoriei pe peliculă / pixeli, şi mai apoi opere cinematografice, iar autorii lor în cazul acesta sunt, întâi de toate, participanţi curajoşi la un război, şi mai apoi regizori de film.

Din această perspectivă, Evromaidan. Chornovy montazh / Euromaidan. Rough Cut e un proiect cât se poate de reuşit - o ţesătură bine ordonată, astfel încât, la finalul acestor scurtmetraje, să reiasă o impresie generală asupra evenimentului în totalitate, nu numai asupra bucăţilor de mozaic personale care îl compun. Un omnibus, în esenţă, cu mărturii ale tinerilor participanţi, în aprecierea cărora, dacă trecem peste introducerea anterioară, poţi găsi artisticităţi rătăcite, care să le motiveze atributul de film, superior unei simple înregistrări postate pe YouTube pe care o accesezi din curiozitate. Că sunt sau nu voite, aceste "artisticităţi" sunt la fel de preţioase precum o floare crescută în stâncă: absurditatea unor personaje apărute în cadru de nicăieri şi a căror poveste contrastează cu contextul războiului - bătrânica blocată în metrou în timpul unei ambuscade, o tânără care oferă o felie de portocală unui bărbat care luptă împotriva Berkuţilor, tineri care butonează telefonul în timpul exploziilor sau o mişcare de cameră aproape perfectă urmărind itinerariul unei pietre din asfalt din mână în mână pentru a forma o baricadă. Efectul scontat poate fi atribuit realităţii în sine, care îşi dezvăluie excentricitatea în faţa cameramanilor-soldaţi sau poate fi indiciul talentului acestora manifestat chiar şi în momente de criză, cert e că rezultatul trezeşte în spectatori mai mult decât satisfacerea curiozităţii.

Nu e de mirare că acest film a trezit întreg conceptul acestei ediţii a Festivalului de Film Documentar One World Romania, 2015 - e un exemplu de urmat. Al rezistenţei prin cultură, până la urmă.

P.S. Filmul face să iasă la suprafaţă melodia de mai jos, o privire asupra culturii şi suferinţei ucrainiene, despre care vorbeşte filmul. Bântuitoare.