Guns don't kill people. People kill people.
Ipoteză: Se dau ţări din Orientul Mijlociu şi Africa în care conflictele, sărăcia şi lipsa educaţiei sunt la ordinea zilei, rezultă nevoia de armament pentru a rezolva aceste conflicte (nevoie, desigur, discutabilă din punct de vedere etic - cine şi pentru ce are nevoie de armament, dar, în esenţă, nevoie a cărei responsabilitate stă pe umerii celor care folosesc armele), se dau oameni de afaceri avizi (*aş folosi, mai degrabă, termenul de "bişniţar" cu toate conotaţiile lui), al căror oportunism e direct proporţional cu epocile în care trăiesc şi pe care încearcă să le supravieţuiască, rezultă disponibilitatea de a furniza un cargo periculos. Dacă scopul folosirii armelor este uciderea în masă, deci, crime împotriva umanităţii care trebuiesc pedepsite sau cel puţin demascate, atunci să se demonstreze cine sunt adevăraţii vinovaţi? Oricine încearcă să rezolve această problemă de etică, ajunge la un cerc vicios al blamării cauzei sau efectului, dar niciodată la găsirea răspunsului şi, în final, pedepsirea adevăraţilor vinovaţi.
Aceasta este formula din spatele documentarului realizat de Tony Gerber şi Maxim Pozdorovkin, o analiză unui caz particular, pe cât de mediatizat, pe atât de superficial tratat - cel al lui Viktor Bout, un om de afaceri care a pornit de la un statut de mic antreprenor vizionar, încercând să facă faţă epocii haotice de tranziţiei pe care a cunoscut-o Rusia după venirea la putere a lui Boris Elţîn, şi a ajuns la statutul de deţinător al unui imperiu comercial, bazat pe transportul aerian. Ulterior, lui Bout i s-a adăugat o personă, în principal creată de media americană şi bazată pe stereotipii ale occidentalilor faţă de ruşi şi popoarele balcanice, de villain desprins din benzile desenate, însetat de sânge şi profit, pe care Bout o lua în derâdere şi pe care acest documentar încearcă să o demonteze. Fără să pună degetul pe conflictul implicit dintre american şi ruşi, filmul relevă foarte bine un circuit meschin al fabricării de probe (specific mass-mediei capitaliste), un circuit similar unei camere cu ecou: publicaţiile de scandal fabrică zvonuri care intră şi se fundamentează în conştientul public, preluate apoi publicaţii de anvergură, citate apoi în dosare drept surse de informaţii, care, ulterior, revin în presă cu statut de informaţie fundamentată. Aşa s-a ajuns ca, fără să fie un caz documentat, viaţa şi personalitatea lui Viktor Bout să fie subiectul unui film hollywoodian cu Nicholas Cage în rolul principal (Lord of War, 2005) şi a două cărţi (Merchant of Death, 2005 şi Outlaws Inc, 2011).
Ironia face ca, în timp ce se fabricau poveşti şi filme despre el, Viktor Bout îşi face propriile filmări, atât în familie sau în timpul liber, cât şi pe terenurile aride din Africa, principala lui piaţă de desfacere, filmări spontane care deţin majoritate economiei acestui documentar. În spatele antagonistului pe care americanii se chinuiau să-l prindă şi să-i pună în cârcă crimele de război ale conducătorilor care foloseau armamentul pe care el îl transporta, se afla un personaj cât se poate de carismatic şi devotat familiei, un personaj care nu avea nimic în comun cu setea de avere, ci era mai degrabă atras de inovaţie şi evoluţie. Cu toate acestea, The Notorious Mr. Bout nu încearcă să-l graţieze (Viktor Bout a fost prins în Thailanda, în 2008, în urma unei operaţiuni de înscenare, şi condamnat de tribunalul american la 25 de ani de închisoare) - chiar dacă el însuşi nu folosea acele arme sau nu le declara ca marfă de transport, ilegalitatea activităţii lui rămâne un capăt de acuzare - ci să multi-faţeteze felul în care societatea alege să pedepsească. Odată ce Bout a fost prins şi arestat, lumea (în speţă, societatea americană - pentru că unul din capetele de acuzare ale lui Bout era sprijinirea unui atac asupra americanilor) a răsuflat uşurată, ca şi cum crimele ar fi încetat odată cu transportul armelor. Or, Bout poate fi lesne considerat un simplu ţap ispăşitor al celei mai puţin controlate industrii, cea a armamentului, de naivitatea căruia legislaţia a putut să lege un proces care să hrănească societatea, mereu în căutare de vinovaţi. Însă, chiar şi atunci când vinovatul este găsit, nimeni nu garantează pentru încetarea crimei.
Una peste alta, The Notorious Mr. Bout e un documentar fără prea mare iz jurnalistic, ci mai degrabă orientat spre un jurnal îmbogăţit cu pluralismul oferit de opiniile unor persoane imiplicate în această poveste, deseori haios comentat, lăsând spectatorul să desprindă gravitatea subiectului, fără a o scoate în faţă.