Casim Khan: Atta Yaqub
Roisin Hanlon: Eva Birthistle
Tariq Khan: Ahmad Riaz
Sadia Khan: Shamshad Akhtar
Tahara Khan: Shabana Bakhsh
Rukhsana Khan: Ghizala Avan
Regia: Ken Loach
Scenariul: Paul Laverty
O co-producţie Marea Britanie, Italia, Germania, Spania
Sinopsis:
Când relaţia dintre un pakistanez si o catolică din Glasgow este descoperită de cei apropiaţi, scânteile nu întârzie să apară, declanşând un conflict între culturi şi personalităţi.
Casim este un pakistanez la a doua generaţie din Glasgow. DJ în cele mai tari cluburi din oraş, Casim visează ca într-o bună zi să aibă propriul său local. Părinţii săi, Tariq şi Sadia sunt musulmani fervenţi şi plănuiesc să-l însoare cu verişoara sa, Jasmine, care va veni în curând în Marea Britanie. Totul se duce de râpă atunci când Casim o întâlneşte pe Roisin.Profesoară la şcoala unde învaţă sora lui, Tahara, Roisin este diferită de orice femeie pe care a cunoscut-o până acum. E frumoasă, inteligentă şi cu siguranţă ţine la părerile ei. Curând, între ea şi Casim se naşte o pasională poveste de dragoste. Dar Casim ştie prea bine că părinţii săi nu ar accepta niciodată în familie o 'goree' - o femeie europeană. Roisin află între timp că nici comunitatea catolică nu este de acord cu relaţia lor.
Scandalul nu este departe, culminând cu un veritabil conflict al celor două culturi şi o încleştare a personalităţilor.
Fundal - Cele două zile care au schimbat lumea
15 august 1947
Când Imperiul Britanic s-a retras din cea mai miare colonie a sa, India, nu avea intenţia de a o lăsa într-o poziţie de putere. Strategic, era mult mai potrivit s-o lase divizată, lăsând deschisă posibilitatea unei dispute inter-continentale. Lucru care s-a întâmplat.
Împărţirea Indiei a fost iniţial salutată de către unii musulmani, care credeau că astfel vor scăpa de persecuţie. De fapt, a însemnat migraţie în masă, hinduşii fiind obligaţi să îşi părăsească pământurile strămoşeşti şi să călătorească către sud, întretăindu-şi paşii cu alţi musulmani deposedaţi care se îndreptau către nord. Mii au fost omorâţi pe drum, femeile fiind în mod special vulnerabile. Multe au fost violate; altele nu au avut o soartă atât de bună. "Trenurile fantomă" încărcate cu rămăşiţele nevestelor şi fiicelor treceau peste graniţa nou-formată între Pakistan şi noua Indie.
În Scoţia, rudele şi prietenii nu puteau decât să aştepte veşti.
Tariq Khan a fost unul dintre fugarii musulmani, şi memoria sa este marcată de experienţa violentă şi năucitoare a migraţiei forţate. Chiar şi acum, înconjurat de familie, avand o casă şi o afacere mică dar de succes, el este susceptibil în ceea ce priveşte schimbarea, neclintirea, introspecţia.
Când a sosit în Glasgow, instinctul lui Tariq a fost să se îndepărteze de comunitatea pakistaneză, mai ales când avea de a face cu rasism sau ostilitate. Acest instinct este acelaşi până în ziua de astăzi, şi totuşi cu cât caută mai mult siguranţa trecutului, cu atât ea se îndepărtează.
11 septembrie 2001
Paul Laverty era în SUA când cele două avioane deturnate au izbit blocurile World Trade Centre din Manhattan. A fot uimit de ariditatea jurnalelor de ştiri, reîntoarcerea instantanee la un naţionalism primitiv, şi caracterul aleatoriu al celor întâmplate. "Deodată, o casă din patru arbora steagul american; toate maşinile aveau steguleţe. Apoi am auzit că un membru al comunităţii Sikh - un Sikh, care nu are nici o treaba cu musulmanii! - fusese omorât într-o benzinărie din Arizona."
O prietenă i-a trimis un e-mail din Glasgow spunându-i că nepoatei ei îi era frică să iasă seara din casă, şi că unui fete din şcoala ei i se smulsese voalul de pe cap. "Najimee se identifică cu acest oraş; a fost aici dintotdeauna. E incredibil cum un lucru schimbă tot. Spunea că a realizat că, indiferent de cât timp ar trăi acolo, va fi întotdeauna o străină."
Între timp, Shabana Bakhsh îşi începea al doilea an la şcoala de teatru.
"Jumătate din colegii mei nu s-au schimbat. Însă unii dintre ei citeau un ziar şi se uitau la mine, spunând: 'E una dintre ei!' Uitasem că sunt 'una dintre ei.'"
Acest lucru l-a făcut pe Laverty să scrie o poveste pe o temă des folosită, aceea a legăturilor tradiţionale şi religioase în conflict cu dorinţele inimii, filtrate prin prisma acestor evenimente. "Felul în care lumea ne percepe se schimbă într-o clipită. Aşa am realizat cât de fragil poate fi totul."
Povestea
AE Fond Kiss / Un sărut tandru, poemul scris de Robert Burns iubitei pe care urma să o părăsească, este un cântec plin de regret, mai degrabă resemnat decât luptând contra societăţii care îi forţează să se despartă. Adaugă o notă meditativă la ceea ce iniţial părea a fi esenţa unei poveşti de dragoste. Totuşi, uşurinţa cu care Casim şi Roisin se unesc contrastează puternic cu dificultăţile cauzate de dezvoltarea relaţiei lor.
O poveste de dragoste, pe lângă faptul că este irezistibilă în mod natural, a fost un mod de a sublinia conflictele din familia lui Casim şi ridicate de mediul lui Roisin. "E interesant cum vor părinţii ca copiii să se căsătorescă cu cineva care să semene cu ei înşişi. E o chestie profundă," observă Laverty, interesat de felul în care oamenii "renunţă la crezurile părinţilor lor. Este o decizie serioasă, şi are consecinţe foarte importante."
Este şi un film care discută despre identitate, nu doar identitate personală, ci şi acea impusă fără înţelepciune de către familie şi comunitate.
Laverty este fascinat de "cum numim un copil 'musulman' sau 'catolic' fără nici o problemă, fără a lua în consideraţie ce va înţelege copilul însuşi despre lume."
Spre deosebire de My Name is Joe şi Sweet Sixteen, cele două filme anterioare ale lui Loach şi Laverty plasate în vestul Scoţiei, Ae fond kiss nu este propulsat de o persoană. E o piesă de ansamblu, în care membrii familiei lui Casim, şi forţele din lumea lui Roisin, sunt la fel de importante ca şi îndrăgostiţii înşişi.
Distribuţia:
"Căutam o familie de pakistanezi, care să fie şi din Glasgow, fapt care să fie evident din felul în care vorbeau şi din punct de vedere al referinţelor. Unii actori pot imita acest lucru mulţumitor dar nu eşti autentic dacă nu ai fost născut într-adevăr acolo," spune Ken Loach.
Kathleen Crawford, de la Big Fish Casting, a început căutarea prin intermediul prietenilor şi al prietenilor acestora la Bombay Cinema. "Apoi am lipit afişe pe la Pollokshields, şi am început să vizităm librării şi magazine de muzică, hyper-marketuri, moschee, centre ale comunităţii, toate asiatice, în tot acest timp încercând să fim respectuoşi în ceea ce priveşte atitudinile culturale diferite."
Ceea ce a fost într-adevăr dificil a fost atragerea femeilor care fac parte dintr-o comunitate care vede actoria ca pe o ocupaţie nepotrivită pentru o femeie. Shamshad Akhtar, cunoscută în Scoţia ca Meena din serialul TV de comedie Still Game, a optat relativ târziu pentru o carieră in actorie. Totuşi, odată apărută pentru prima oară pe ecran, într-un documentar, fostul ei soţ a spus familiei ei din Pakistan că ea devenise model. Ea spune că a fost o încercare de a face noua sa ocupaţie să sune ceva mai puţin şocantă şi dezonorantă.
Actriţă profesionistă, Shabana Bakhsh spune eventualilor angajatori că ea nu poate lua în considerare "roluri care îi cer să se sărute sau să poarte fuste scurte. Asta in primul rand pentru ca nu mai sunt alte actriţe musulmane la TV".
Problema a apărut pe platoul de filmare, când Shabana a trebuit să negocieze purtarea unei fuste scurte într-o secvenţă de clubbing. "Dar am gasit o solutie de compromis. Toată lumea a fost foarte înţelegătoare."
Audiţiile în sine au fost plicisitor de obişnuite. "Ken alegea câte un cuplu, amenaja o scenă, le dădea multe detalii şi aştepta să vadă cum se descurcau," zice Crawford, "Este foarte hotărât şi pare să ştie întotdeauna ce vrea."
Mulţi dintre cei cunoscuţi în perioada casting-ului apar în film ca figuranţi. "Ken ascultă întotdeauna sfaturile celorlalţi - despre cum ar spune cineva ceva sau despre o anumită zonă din Pakistan. Orice contribuţie este binevenită."
Atta Yaqub (Casim Khan)
Pentru rolul lui Casim, unicul fiu al familiei care desconsideră barierele culturale, Loach a ales un necunoscut. Atta Yaqub, model cu jumătate de normă şi masterand la Managementul Informaţiei, nu mai jucase niciodată, dar avea în schimb toate atributele unui erou romantic.
Fermecător şi atrăgător prin natura sa, a copleşit restul distribuţiei. Esenţial a fost faptul că avea referinţele culturale cerute de scenariul lui Laverty. Ca şi Casim, el are două vieţi. "Cea din cadrul familiei, şi cea din afara ei." Acasă, Casim este fiul îndatoritor, vorbeşte în Punjabi cu părinţii săi, acceptă alegerea lor în ceea ce priveşte căsătoria aranjată pe cale să se întâmple, plecându-se în faţa tradiţiei. Afară, el renunţă la această identitate, vorbeşte engleză, munceşte ca DJ şi, cu consecinţe potenţial dezastruoase, se îndrăgosteşte. Este o existenţă duală dusă de mulţi tineri asiatici, prinşi între respectul, iubirea pentru familia lor şi moştenirea lor culturală, şi dorinţa de a-şi alege singuri viitorul.
Atta, ca şi Casim, simte contradicţia de a dori, pe de o parte, să fie lăsat în pace, şi pe cealaltă parte, să aprecieze ajutorul pe care o astfel de cultură îl oferă. "Ieşeam de vreo 4 ani cu o fată albă, şi chiar şi atunci, atunci când mergeam cu ea pe stradă de mână, dacă vedeam un om cu barbă, îi dădeam drumul imediat. Nu îmi puteam scoate din cap ideea ca eram urmărit de comunitate. Apoi, după atentatele de la 11 septembrie, părea să fie deodată mai importantă religia, oamenii te întrebau dacă eşti musulman sau nu. Am şi prieteni asiatici şi albi, dar am descoperit că mă simţeam mai în largul meu cu cei asiatici. Ei înţelegeau mai bine ce se întâmpla."
Eva Birthistle (Roisin Murphy)
Personajul lui Roisin fusese conceput iniţial ca fiind acela al unei tinere scoţiene, dar Eva, care vine din Dublin, a fost cea care a rupt gura târgului. În prezenţa ei, Atta a prins viaţă. "Ken alege actorii cât de aproape de personaj posibil, şi cred că Roisin seamănă foarte tare cu mine. Amândouă suntem destul de independente şi cu picioarele pe pământ. Nu înghiţim prea multe lucruri."
Exact cum Laverty nu a vrut o poveste simetrică, cu o familie catolică care să echilibreze balanţa cu familia musulmană Khan, nu voia un personaj feminin fericit până-la-adânci-bătrâneţi. "Ea nu se va da peste cap să fie cu el. Şi nu face uşor promisiuni."
Interesant, Eva şi Roisin s-ar caracteriza ca fiind persoane moderne, individualităţi unice şi totuşi, ambele, au simţit, câteodată, greutatea moştenirii lor catolice. În cazul Evei, a fost perioada în care mers la o şcoală protestantă, când a realizat cât de dezrădăcinată se simţea. Pentru Roisin, e o problemă ce ameninţă să pună capăt carierei sale. "Aş fi reacţionat exact ca Roisin, deşi câteodată îi spuneam lui Ken, 'N-aş spune-o aşa.' Lui Ken îi place acest lucru; îi place să iti spui părerea şi să ai încredere în ce iese în ziua respectivă."
O actriţă consacrată, cu drepturi depline, Eva crede că modul de lucru al lui Loach este extrem de favorabil, apreciind felul în care povestea s-a revelat strat cu strat. "Am fost îngrozită când situaţia familiei lui Casim a fost dezvăluită. Am conştientizat, în timp ce el încerca să îi explice lui Roisin, că nu am nici cea mai vagă idee despre cum este de fapt. O parte din mine spune: 'hei, suntem în 2003, mergi mai departe!'. Dar eu nu simt acea presiune; nu ştiu cum este de fapt. Ca şi Roisin, am fost mânioasă şi pur şi simplu uluită."
Shabana Bakhsh (Tahara Khan)
Datorită rolului său din telenovela River City, Shabana este foarte cunoscută în Scoţia. Totuşi, ea a realizat că experienţa sa ca actriţă a fost mai mult un obstacol pe care a trebuit să îl depăşească în momentul în care a fost pusă în situaţia de a munci la filmul lui Loach. "Eram singura care se ducea acasă şi îşi învăţa replicile. Nimeni nu mai făcea aşa ceva. Când replicile au început să se schimbe şi oamenii au început să facă ce voiau ei, nu mai înţelegeam nimic. "Acum înţeleg de ce el face ce face; acum înţeleg ce se întâmplă. Capturează pe peliculă o spontaneitate pe care nu o poţi obţine în nici un alt fel. Înainte mi se părea super haotic."
Tahara este mezina familiei Khan. În ciuda faptului că este doar cu 10 ani mai tânără decât sora sa Rukhsana, pare a fi dintr-o cu totul altă generaţie. Speranţele ei se îndreaptă către educaţie şi libertate, nu către căsătorie şi datorie. Pentru Shabana, este o poveste foarte asemănătoare cu a ei. "Am spus lucruri în rolul Taharei pe care nu le-am spus niciodată familiei mele. Tatăl meu nu a rupt scrisoarea (de aceptare la Academia regală scoţiană de muzică şi artă dramatică), desi ar fi putut să o facă."
"A fost o scenă catarhică, foarte epuizantă din punct de vedere emoţional. Am plâns timp de cinci duble, şi după filmare." Pe când era adolescentă, ea a urmat cursurile Youth Theatre şi apoi s-a înscris la Academia Regală Scoţiană de Muzică şi Artă Dramatică (RSAMD). "Am mers singură la audiţia RSAMD. Mama nu era prea încântată; îşi făcea griji că cei din comunitate nu vor fi de acord. În cele din urmă, a spus că e în regulă, atât timp cât voi deveni profesoară de artă dramatică şi nu actriţă."
Shamshad Akhtar (Sadia Khan)
Shamshad are toate motivele să dispreţuiască tradiţia. La vârsta de 14 ani, a fost forţată să intre într-o căsătorie foarte nefericită şi deseori violentă şi a trebuit să plece într-un oraş rece şi străin - Glasgow. "Toată ziua munceam pe autobuze, şi nu aveam cu cine vorbi. A trebuit să învăţ engleză de la televizor, căutând cuvintele în dicţionar." Dar nu respinge întreaga sa moştenire deodată. Comunitatea, de exemplu, este un lucru bun. "Magazinul, care era parte din comunitate. Era ca o familie când soţul meu nu era acasă. Erau mereu oameni acolo, pe scaune, mereu ceva de mâncare."
Înainte să se mărite, Shamshad luase cursuri de artă dramatică la şcoală, şi după ce a divorţat, s-a apucat iar de teatru, cu apariţii într-o serie de filme documentare înainte de a obţine rolul prost-dispusei Meena în comedia canalului BBC Still Game. "Când am auzit că Ken vrea să mă vadă, am fost super încântată! Ţopăiam de fericire! Nu era vorba de bani - nu e nevoie de mai mult decât pâine şi unt, corect? - dar şansa să lucrez cu un om atât de important." Scenariul lui Laverty, spune ea, "e plin de adevăr" şi metoda lui Loach de a lăsa povestea să se deruleze i-a permis să trăiască povestea ca şi cum ar fi fost viaţă reală."
Ahmad Riaz (Tariq Khan)
"Aveam opt ani când s-a declarat Împărţirea, şi familia mea a trebuit sa se mute în Pakistan. A durat şapte zile; trebuia să fi durat trei ore. Îmi amintesc foarte clar," spune Riaz, expert contabil şi vedetă de radio. El a imigrat în Scoţia la începutul anilor '60. În ciuda faptului că vorbea fluent în engleză şi era licenţiat în drept, el - ca şi Tariq - a fost trimis să muncească pe autobuze. Există, spune el, o "asemănare remarcabilă între viaţa mea şi cea a lui Tariq. Relevanţa scenariului este uimitoare."
Dar există şi multe diferenţe. Din punctul de vedere a lui Riaz, diversitatea culturală înseamnă putere. "Poţi fi orice culoare vrei, dar dacă vrei curcubeu, ai nevoie de toate culorile", aşa sună unul dintre proverbele lui preferate. "Tariq este prea rigid. Este ca şi ceilalţi care fac parte din vechea gardă: în urma timpurilor. Ei trebuie să se adapteze pentru că diferenţa dintre generaţii atinge cote îngrijorătoare." Tinerii din generaţia lui Casim "vor să respecte valorile tradiţionale dar în acelaşi timp simt şi presiunea vieţii moderne. Este important să li se explice la ce să nu renunţe. Lucruri cum ar fi confortul de a fi la un loc, virtuţile vieţii de familie. Occidentul dă prea multă importanţă individului. Eu sunt de părere că trebuie respectată individualitatea în cadrul familiei."
Ghizala Avan (Rukhsana Khan)
"Obţinerea acestui rol a fost cel mai fericit moment din viaţa mea," spune Ghizala, care joacă rolul surorii mai mari a lui Casim, Rukhsana, care este în viaţa reală un psiholog cu diplomă, cu o serie impresionantă de calificări. "Pe când studiam, eram interesată de identitate, mai ales relaţia acesteia cu grupurile majoritare şi cele minoritare". "Minoritarii" vor face eforturi să se perfecţioneze. Priviţi comunitatea asiatică. Toţi încearcă să fie super calificaţi şi muncesc din greu să câştige bani."
Spre deosebire de Tahara, Rukhsana este destul de tradiţionalistă. "Ea face ceea ce se aşteaptă de la ea. Se îmbracă modest, chiar dacă nu îşi acoperă capul cu văl, şi convingerile ei gravitează în jurul Islamului. Când îl vede pe Amar, este bucuroasă să aibă un supraveghetor." Este şi neîndurătoare. "Din punctul ei de vedere, relaţia lui Casim cu Roisin face rău prea multor oameni." În timp ce familia este importantă şi pentru Ghizala, ea este diferită de Rukhsana într-un alt fel. "Nu sunt de acord cu căsătoriile aranjate. Dintr-o dată să îţi petreci întreaga viaţă alături de un străin? În nici-un caz. Îmi place viaţa mea. Nu aş schimba-o pentru ceva mai puţin mulţumitor." Dinamica puterii în familia Khan nu îi este familiară. "Bărbaţii sunt pe primul loc în această familie. Fiul este idolatrizat. În realitate, eu şi fratele meu avem o relaţie egală. "Mi s-a părut ciudat, să stau deoparte şi să îi las pe ei să hotărască." În ciuda diferenţelor, Ghizala o înţelege pe Rukhsana şi a recunoscut cu uşurinţă momentele în care ceva nu mergea cum trebuie. "La sfârşitul unei anumite scene, ea se ridică şi pleacă. Şi i-am spus lui Ken că nu cred că ea ar face aşa ceva; este prea brusc şi rece. Aşa că a doua oară, ea a rămas unde era, ceea ce mi s-a părut mult mai natural. E un mare regizor; îi ascultă pe toţi."
Echipa de filmare:
Ken Loach - regizor
Deşi a devenit o figură cunoscută în zona Glasgow, intenţia lui Loach nu a fost ca My Name Is Joe, Sweet Sixteen şi Ae fond kiss să fie o trilogie, un nou unghi definitoriu al variantei moderne a experienţei scoţiene. "Sunt, sper, trei filme reprezentative, trei poveşti diferite, care descriu viaţa din vestul Scoţiei."
Tariq Khan, spre deosebire de predecesorii săi cinematografici, nu face parte din pătura de jos a societăţii sale. "El este destul de întreprinzător. Are rădăcini ţărăneşti şi a reuşit să facă bani cu magazinul său şi totuşi nu face parte din clasa de mijloc. Clasa de mijloc tinde să dispreţuiscă pe cineva ca Tariq." Confortul material îi aduce lui Tariq un anumit grad de siguranţă, chiar consolare, dar, în cele din urmă, miza în acest caz este mult mai puţin tangibilă decât banii dar cu mult mai multe implicaţii. "Este un film despre oameni care se autodefinesc."
Loach şi Laverty au insistat asupra premizei de bază a poveştii de dragoste proiectată pe fundalul comunităţii asiatice din Glasgow, trecând printr-o serie de schiţe de de scenariu până când forma filmului a început să devină evidentă. "Dar oamenii sunt cei care îi dau viaţă. Când ai un personaj într-un scenariu, există mereu destul spaţiu în interiorul personajului, pentru ca persoana reală, tri-dimensională să îşi găsească locul. Câteodată persoanele reale aduc personajul către ceea ce sunt ele în realitate."
Pe măsură ce distribuţia prindea formă, lui i-a plăcut faptul că, deşi Casim şi fraţii lui erau imediat percepuţi ca fiind outsideri, de fapt Eva cea născută în Irlanda era imigrantă.
Comunitatea asiatică din Glasgow era, recunoaşte Loach, "o lume despre care nu ştiam prea multe. A trebuit să mi se pună şi să pun o mulţime de întrebări, să-i înţeleg pe ceilalţi şi să găsesc punctele comune.
Descoperi că politica de bază a familiilor este aceeaşi în esenţă - diferenţa constă în felul în care acestea sunt exprimate. Pentru a înţelege bine acest lucru, trebuie să asculţi, şi să întrebi în continuare cum ar trebui spuse lucrurile.
Speranţa mea este aceea că oamenilor le va plăcea complexitatea ce reiese din a nu şti ce să-ţi doreşti, ca rezultat. Sper că le va păsa ce se întâmplă cu personajele şi sper că le va face plăcere să se gândească la ce au văzut."
Filmografie: Sweet Sixteen (2002), The Navigators (2001), Bread and Roses (2000), My Name is Joe (1998), Carla's Song (1996), Land & Freedom (1995), Ladybird Ladybird (1994), Raining Stones (1993), Riff Raff (1990), Hidden Agenda (1989), Fatherland (1985), Looks and Smiles (1980), The Gamekeeper (1979), Black Jack (1978), Days of Hope (1974/6), Family Life (1972), Kes (1970), Poor Cow (1968), Cathy Come Home (1966), Up the Junction (1965). Din 1964, Loach a mai realizat si o serie de filme de televiziune si documentare.
Paul Laverty - Scenarist
Străzile mărginite de copaci şi interioarele cu tavan înalt marchează o diferenţă clară faţă de lumile restrânse din My Name Is Joe şi Sweet Sixteen.
"Copii ăştia sunt deştepţi, au multe oportunităţi, dar din cauza religiei şi a culturii sunt supuşi unor presiuni îngrozitoare", spune Laverty, care a trecut el însuşi printr-o perioadă de îndoctrinare pe când urma un seminar, din copilărie până în tinereţe. "E fascinant felul în care religia vrea să îşi controleze turma, începând de la o vârstă foarte fragedă."
Recentele evenimente mondiale l-au împins către comunitatea asiatică din Glasgow, unde urmările lui 11 septembrie şi frica generată de războiul din Iraq erau aproape palpabile. Acolo, în discuţiile cu "tinerii cu lanturi de aur care conduc maşini stricate, cu bătrânii pe treptele moscheii, cu mamele musulmane tradiţionaliste cu copiii lor", a găsit o lume neaşteptat de familiară.
"Cu cât am aflat mai multe despre comunitatea pakistaneză, cu atât mai mult am observat asemănările cu comunitatea minoritatră catolică din generaţia trecută. Întocmai ca şi pakistanezii, catolicii irlandezi erau demonizaţi, văzuţi ca fiind inferiori, leneşi şi proşti. Şi cu loialităţi diferite - faţă de altă naţiune, faţă de alt Dumnezeu." Dar cu cât a aflat mai multe, cu atât era mai puţin sigur. "La urma urmelor, orice stereotip este exagerat. Chiar şi în cadrul familiilor, există mai multe percepţii ale identităţii. În familia Khan, fiecare îşi are propriul punct de vedere. Sunt ficţionali, dar au informaţiile pe care le-am găsit eu."
Când începe să scrie, "Încerc să îmi urmăresc personajele, să le ascult. În cazul acestei familii, îi aşteaptă mişcări şi schimbări."
În timp ce filmul încearcă să dezgroape lucrurile obişnuite care ne leagă - căutarea iubirii şi a siguranţei - nu se dă în lături de la a pune întrebări în ceea ce priveşte valorile unora dintre personaje. Dar dacă tradiţionaliştii comunităţii pakistaneze nu sunt lăsaţi în pace, nu este uitată nici biserica creştină sau cei care promovează rasismul la întâmplare, fenomen care devine îngrijorător.
Acest film pune mai multe întrebări decât oferă răspunsuri. Probabil asta a fost intenţia.
Rebecca O'Brien - Producător
"Nu e niciodată mai uşor, chiar după succese ca Sweet Sixteen," spune Rebecca O'Brien despre această finanţare, a şaptea sa colaborare cinematografică cu Ken Loach.
Filmul a fost pre-vândut 'partenerilor noştri obişnuiţi' , şi anume celor de la EMC din Germania, Diaphana din Franţa, Bianca şi BIM din Italia, Tornasol din Spania, Cineart din Belgia şi Olanda şi Film Coopi din Elveţia, care sunt şi distribuitori şi co-producători. "Atât timp cât putem strânge banii, e de înţeles să facem un film cu partenerii noştri europeni obişnuiţi. Am lucrat împreună la multe filme, astfel încât avem mare încredere unii în alţii. Este destul să descriem filmul şi felul în care îl vom face, ceea ce este un adevărat lux."
Producţia de 3 milioane de lire sterline a fost susţinută de un proiect fiscal englezesc, ce permite investitorilor să compenseze taxele prin investiţia într-un film, de către Azure Films, care a asigurat 30% din investiţia totală necesară. Contribuţia vitală a Scottish Screen Investment Finance, împreună cu subvenţia din partea Glasgow Film Fund au completat structura de fonduri.
"Filmul va mai beneficia şi de un stimulent din partea departamentului fiscal britanic în completarea proiectului de compensare a taxelor. Pur şi simplu vindem filmul unui parteneriat financiar şi ei ni-l dau înapoi în leasing."
Este complicat să lucrezi cu atâtea surse de finanţare, dar există, spune O'Brien, avantaje clare. "Înseamnă că ne păstrăm controlul asupra părţii creative, ceea ce este de dorit."
O'Brien este de părere că filmul are "o prospeţime şi o uşurinţă la care oamenii nu s-ar fi aşteptat din partea noastră. Şi, din cauză ca filmul a fost filmat vara, are chiar o aparenţă mai strălucitoare." Un alt lucru care îi place la acest film este că este pur si simplu un film. Un film făcut pentru sala de cinema, în primul şi în primul rând. Filmele anterioare au fost pre-vândute televiziunilor (My Name Is Joe a fost comandat de către Channel 4 şi Sweet Sixteen pre-vândut canalului BBC) dar, datorită unei relaţii foarte bune cu Icon, cimentată de Sweet Sixteen, de această dată drepturile au fost vândute direct distribuitorului.
"Ne face plăcere să fim percepuţi ca realizatori de film. Publicul de film este prioritatea şi specialitatea noastră."
Martin Johnson - Scenograf
Relaţia de muncă a lui Johnson cu Loach se întinde pe 30 ani, deşi filmele pe care le-au făcut împreună nu seamănă deloc între ele. Acesta, după părerea sa, reprezintă o schimbare importantă prin aceea că problemele sunt legate de rasă şi religie, spre deosebire de cele legate de sărăcie şi alienare. Ca pentru a sublinia acest lucru, cadrul este cât se poate de diferit de mediul subnutrit din Sweet Sixteen. "Povestea are loc în cadrul unei comunităţi pline de aspiraţii. Oamenii trăiesc în case decente, în condiţii bune."
Ştie că şi-a făcut traba bine când pare că "nu s-a făcut nimic". Casa familiei Khan era într-un bloc de chiriaşi în sudul oraşului Glasgow. "Arăta rău şi grădina părea să fi fost bombardată." Câteva luni de grădinărit şi redecorare bazate pe ceea ce văzuse în interiorul caselor pe care le vizitase în perioada de pregătire au produs casa comfortabilă, de clasă de mijloc a familiei Khan.
"Rareori filmăm în studio, pentru că este un mediu străin non-actorilor. Le este greu să se concentreze când oamenii se holbează la ei, aşa că doar persoanele absolut esenţiale se află de faţă. Astfel, se obţin cele mai bune reacţii. Sunt în propria lume. Ce se întâmplă, se întâmplă, iar ei nu ştiu ce li se va întâmpla."
Johnson a lucrat la multe producţii cu buget mare, incluzând reclame importante, "unde sunt enorm de mulţi bani pentru construirea unor decoruri imense." Deşi se bucură de acest lucru ca de un antidot al muncii sale mai serioase, el nu crede că mai mulţi bani sau o echipă mai numeroasă asigură calitatea unui film.
"Relaţiile interumane sunt mai bune în cercurile restrânse. Măreşte cercul şi lucrurile îţi vor scăpa printre degete. E un lucru destul de fragil."
Barry Ackroyd - Imagine
Acesta, spune Ackroyd, este un film mai lin, mai romantic decât cele la care a mai lucrat anterior cu Loach. Totuşi conţinutul sexual al acestuia, pe care Laverty l-a simţit ca fiind esenţial pentru redarea relaţiei imperioase dintre Casim şi Roisin, a reprezentat o provocare tehnică destul de serioasă. "Nu e uşor să încerci să captezi natural scenele cu conţinut sexual, să le redai pe cât de erotice sunt ele în realitate." Dacă în majoritatea scenelor el plasează camera la nivelul ochiului uman, în cazul acestor scene, el "a schimbat foarte puţin punctul de vedere, cu camera ceva mai jos. Dar stilul este neschimbat."
Ackroyd a lucrat cu Loach de când au filmat Riff-Raff în 1991, şi regula de a face un pas înapoi şi de a lăsa lucrurile să se întâmple de la sine este încă de mare actualitate. "Pentru a li se permite actorilor de a se obişnui cu scena, camera "porneşte" căteva secunde după ce a început acţiunea."
"Ştii ce vrei să obţii, dar foloseşti foarte multă peliculă până acel lucru se întâmplă. Filmam scene mai puţine, dar mai lungi ca durată - 60 în comparaţie cu o medie de 120. Dar o scenă ne spune câte ne-ar fi spus trei." Îi place nivelul înalt de concentrare pe care îl implică o astfel de metodă. "Este o întâmplare controlată. Aşteptăm un moment adevărat, când camera "simte" mai degrabă decât să indice."
Filmul a fost filmat în lunga şi fierbintea vară a anului 2003, ceea ce i-a oferit lui Ackroyd şansa unor condiţii de iluminare minunate, chiar dacă cu foarte multe variabile. De fapt, zilele înnorate au fost cele care au oferit lumina difuză ideală, preferata fotografilor. Dar, în zilele însorite, pe când distribuţia se bucura de soare, Ackroyd a trebuit să facă faţă umbrelor şi luminii piezişe. "Ken încearcă să facă lumina pe cât de credibilă posibil, astfel încât preferă lumina naturală. Oamenii nu prea se gândesc la lumină. Erau lumini în timpul zilei, în şcoală, de exemplu. Oamenii de acolo nu le-au observat, dar noi le-am închis."
Jonathan Morris - Montaj
Morris a lucrat cu Loach la documentare dar şi la filme artistice, şi este de părere că se pot spune mai multe prin intermediul ficţiunii. "Mesajul ajunge la mai mulţi oameni, şi dă un glas celor care nu au aşa ceva." Munca lui începe atunci când a celorlalţi se termină.
"După ce filmul a fost filmat, mă uit la material. Sunt primul spectator, dacă vreţi. Încerc sa nu ştiu prea bine scenariul, ca materialul să fie cât se poate de surprinzător." Prima variantă, care durează în jur de 10 săptămâni, este "întotdeauna prea lungă". Următoarea lună este petrecută "jucându-mă", tăind încă vreo 40 de minute, înainte ca coloana sonoră să fie pusă cap la cap.
Lucrul cu Ken înseamnă "discuţii şi negocieri până la final. El are ultimul cuvânt, cum ar şi trebui să fie. Majoritatea filmelor sunt compromise de interesele comerciale, deciziile fiind luate de executivi anonimi. Dar aici nu este vorba de foarte mulţi bani. Şi asta ne dă foarte multă libertate."
Distribuţia completă:
Casim Khan: Atta Yaqub
Roisin Hanlon: Eva Birthistle
Tariq Khan: Ahmad Riaz
Sadia Khan: Shamshad Akhtar
Tahara Khan: Shabana Bakhsh
Rukhsana Khan: Ghizala Avan
Wee Roddie: David McKay
Big Roddie: Raymond Mearns
Danny: Gary Lewis
Hammid: Shy Ramzan
Annie: Emma Friel
Elsie: Karen Fraser
Headmaster: John Yule
Mary Nolan: Ruth McGhie
Părintele David: Father David Wallace
Îngrijitorul: Dougie Wallace
Jacqueline: Jacqueline Bett
Amar: Pasha Bocarie
Mama lui Amar: Foqia Hayee
Tatăl lui Amar: Abdul Hayee
Jasmine: Sunna Mirza
Mama lui Jasmine: Balqees Hassan
Preotul parohiei: Gerard Kelly
Ae Fond Kiss - Festivaluri de film la care a participat
2004
5-15 Februarie: Berlin IFF (Ecumenical Jury Prize, Prize of the Guild of German Art House Cinemas)
11-26 Iunie: Sydney Film Festival
6-11 Iulie: Galway Film Fleadh
9-25 Iulie: Auckland Film Festival
16-25 Iulie: CineMaia India
21 Iulie-8 August: Melbourne Film Festival
26-30 Iulie: Motovun Film Festival (The Propeller for Best Film)
7-11 August: British Film Week, Singapore (B.C.)
18-29 August: Edinburgh IFF
7-15 Octombrie: Pusan IFF (B.C.)
22 Oct-4 Noiembrie: Sao Paulo IFF
27-31 Octombrie: Seoul European FF
20 Oct-14 Noiembrie: Fort Lauderdale IFF
26 Octombrie: BAFTA Scotland Awards (Nominated for - Best Actress in a Scottish Film: Eva Birthistle)
26 Octombrie: British Independent Film Awards (Nominated for - Best Performance by an Actress in a British Independent Film: Eva Birthistle, Most Promising Newcomer: Atta Yaqub)
30 Octombrie: The Irish Film & Television Awards (Best Actress: Eva Birthistle)
12 Noiembrie: European Film Awards (Nominated for - European Screenwriter: Paul Laverty)
25 Noiembrie-5 Dec: Taipei Golden Horse FF
2005
10 Februarie: London Film Critics' Circle Awards (British Actress of the Year: Eva Birthistle)
16-27 Februarie: FICCO, Mexico
11-20 Martie: Skopje FF
22 Martie-6 Aprilie: Hong Kong IFF
1-10 Aprilie: Vilnius IFF
21 Aprilie-1 Mai: IndieLisboa
1-8 Mai: Portorose IFF
25 Mai-29 Iunie: EUFF, Bangkok (B.C.)
21-31 Iulie: Era New Horizons FF
