Un film onest - Ae Fond Kiss

A treia parte a trilogiei lui Loach ce are ca fundal Glasgow-ul - după My Name Is Joe şi Sweet Sixteen - iese acum pe ecranele noastre după ce aţi avut un preview la Festivalul Filmului European & la TIFF. E cea mai surprinzătoare, avînd în vedere predicile ultra-stîngiste tipice lui Loach, în care personajele sînt doar pioni (una din limitele realismului socialist british) utili în măsura în care exemplifică marea teorie - fie ea şomajul, situaţia imigranţilor sau, ca în cazul filmului de faţă statul & modul cum sînt trataţi minoritarii etnici/religioşi (musulmani).

Am zis, însă, surprinzătoare. Pentru că are mai mult umor decît de obicei. Pentru că protagoniştii - băiatul musulman & învăţătoarea catolică - sînt extrem de frumoşi şi naturali, inclusiv în secvenţele (şocant de) explicite de sex, ceea ce îi face să pară mai "reali" & ataşanţi. Plus că există realmente (al)chimie (şi nu doar erotică) între ei.

E drept, tema asta a clash-ului între localnicii englezi şi imigranţii pakistanezi (sau indieni) e foarte uzitată de la un timp, mai ales în comedii ca East Is East, Anita and Me sau Bend It Like Beckham, dar cred că era nevoie, mai ales post 11/09, şi de abordarea politică & realistă a lui Loach care e mai interesat de semnificaţia unei asemenea relaţii/interacţiuni (inter-religioase) decît de situaţiile amuzante cărora ea le-ar putea da naştere. Prin toate astea şi prin micile momente de excelentă observaţie, Ae Fond Kiss e un film onest şi direct, plăcut într-o anume măsură şi bine făcut (ca de obicei), dar nicicum mare.