Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Premiile Gopo, 2015

Lungmetraje de debut la Gopo, 2015


FilmSense, martie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
În 2015, la a noua ediţie a Premiilor Gopo, sunt câteva propuneri care nasc dezbateri - nu e o chestiune mai neobişnuită decât în anii precedenţi; fiecare comentator, implicat direct sau indirect în toată chestiunea, are apetenţe diferite, iar secţiunea celui mai bun film de debut - care merită întotdeauna prezentată, pentru că propune concepţii proaspete în industria autohtonă - pare să răspundă unor gusturi diverse. În această competiţie, se înscriu America, venim! (r. Răzvan Săvescu), Bucureşti, unde eşti? (r. Vlad Petri), Planşa (r. Andrei Gheorghe) şi #Selfie (r: Cristina Iacob).

America, venim! este încă o încercare înscrisă pe linia dramediilor româneşti. Naraţiunea se leagă de o trupă de actori din Târgovişte, care realizează ad-hoc un turneu de gaguri prin comunităţile de români din Statele Unite. Pelicula are câteva momente realmente amuzante, însă nesusţinute îndeajuns de restul acţiunilor, de punerea cap la cap a acestora (printr-un montaj alert, de tip colaj) sau de aspectul comercial pe care îl caută. Întreaga tentativă e susţinută de o distribuţie cât se poate de pestriţă şi totodată extrem de familiară pentru un anumit segment de public; cel care consumă emisiuni TV de divertisment, pe Prima, Pro, Antena sau, mai nou, chiar HBO (pentru că s-au lansat seriale autohtone uşurele), precum şi posturi ca Travel/Paprika - cu gătit, călătorii şi mici glumiţe ale prezentatorilor. Filmul îşi trage seva din toate caracteristicile naţionale, pe care le pune în faţa unui mediu occidental. Astfel, din diferenţa de cultură, e creată o comedie pe sistem american, dar cu spirit autohton.

Bucureşti, unde eşti? are un suflu mult mai serios, deloc cosmetizat, prin subiectul pe care îl alege. Vorbim despre protestele îndreptate împotriva lui Traian Băsescu, pe atunci preşedintelui României -   acţiuni derulate în 2012 -, şi se întinde până spre zilele referendumului de demitere al acestuia. Filmul, un documentar observaţional exemplar, care nu se abate de la propriile reguli decât atunci când situaţia o cere cu adevărat (posibilul abuz al forţelor de ordine asupra operatorului, discuţia lui cu un activist puţintel cam ţicnit etc.), analizează detaşat acţiunile acelea, grupurile de opinie, conflictele care, acum, după ce lucrurile s-au mai calmat (iar USL s-a adeverit a fi o alternativă neviabilă), par să fi fost deplasate în intensitatea lor, în convingerile radicale pe care le-au provocat. Proiectul acesta reuşeşte să îşi atribuie un tip de actualitate permanentă, pentru că ne putem întoarce mereu la el, putem conştientiza greutatea celor întâmplate - e un barometru excelent al acelei perioade în care, după mai bine de două decenii, românii s-au reîntors cu adevărat în stradă, şi-au manifestat în mod susţinut nemulţumirile, au reuşit să modifice ceva din acea situaţie politică. Prin actele-înregistrate-cât-mai-nealterat-cu-putinţă, Vlad Petri dovedeşte ochi critic, tenacitate, iar acest tip de documentar implicat social (precum şi alte tipuri de artă derulate în aceeaşi zonă militantă) e într-adevăr important pentru înţelegerea lumii în care trăim.

Planşa este un proiect independent, a cărui realizare s-a întins pe câţiva ani. Anda practică scrima şi, mutată recent în Constanţa, intră în echipa condusă din postura de secund de Alex, pentru care face o pasiune. Ea este iubita lui Mircea, dar pare să nu se mai înţeleagă cu el, să îl ocolească. Povestea e ţinută plauzibil în mână, cu menţiunea că interpretarea textului e stridentă; pare lipsită de asumare, chiar şi din partea Olimpiei Melinte, o actriţă cu oareşcare experienţă. Filmul demarează lent şi inoportun, pe parcurs îşi mai revine, dovedindu-se decent prin faptul că nu îşi propune mai mult decât ar putea fi în cel mai fericit caz al lui. Multe dintre secvenţe par nişte exerciţii produse ad-hoc, fără vreo pregătire prealabilă; asta e una dintre problemele demersurilor de acest gen, cu buget aproape inexistent: echipa de producţie nu deţine resurse pentru a-şi permite îndeajuns timp încât să sudeze relaţii de pe urma cărora scenele să pară fireşti.

#Selfie, produs de MediaPro, este, poate, cel mai neimportant film pe care l-am văzut în 2014 raportat la contextul, favorabil, de care se bucură - faptul că e cel mai de succes (financiar vorbind) proiect autohton din 2014 şi că a beneficiat de o promovare agresivă. Cristina Iacob, regizorul acestui film, spunea că "este o poveste în care se pot regăsi toţi tinerii din ziua de astăzi, cu toate bucuriile sau problemele vârstei lor", lucru destul de fals, pentru că puţini tineri au bani să meargă la mare cu maşinile proprii şi au parte de atâta distracţie în câteva zile, chiar înainte de bacalaureat - şi nici nu par să se tragă din familii extrem de bogate; de fapt, întreg cadrul e departe de ce se întâmplă în societatea românească, fiind probabil mai aproape de cea americană, de unde se inspiră fără să încerce să îl adapteze la realităţile autohtone. Faţă de America, venim!, de pildă, actorii joacă mult mai modest, linia evenimenţială e aţâţată artificial, iar micile întâmplări voit-amuzante sunt ţinute prost în mână. Tuşele groase merg mână în mână cu ideea de selfie, un procedeu lipsit de esenţă (ceea ce poate demonstra că realizatorii au reuşit în direcţia propusă). Florin Călinescu, în rol de poliţist, se înscrie pe linia alegerilor aşteptate de echipa de producţie, iar ceea ce putea fi un fel de Plăcintă românească, devine o telenovelă cu tinerime.



 Toate articolele despre Premiile Gopo, 2015
 Toate articolele despre America, venim!
 Toate articolele despre Bucureşti, unde eşti?
 Toate articolele despre Planşa


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Ion Indolean


Alte articole

 Câştigătorii Premiilor Gopo, 2015, Comunicat de presă
 Nominalizările celei de a 9-a ediţii a Premiilor Gopo, 2015, Comunicat de presă
 Paul Ipate şi Diana Cavallioti - Prezentatorii celei de-a 9-a ediţii a Premiilor Gopo, 2015, Comunicat de presă
 Scurtmetraje de ficţiune şi scurtmetraje documentar - Gopo, 2015, Claudia Cojocariu
 Coca Bloos - Premiul pentru Întreaga Carieră la Gopo, 2015, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Premiile Gopo, 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer