Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici film  Sageata  Festivalul Internaţional de film NexT, 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Ziua 3 - Competiţia naţională 1 şi internaţională 3 la NexT, 2015


aprilie 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
17 aprilie 2015, continuăm cu a treia zi de NexT. Aud despre Master Class-ul Aferim! că a fost o experienţă super interesantă şi că cei care au participat au fost entuziasmaţi să afle multe lucruri din behind the scenes. Sunt puţin supărată că nu am ajuns şi eu, dar nu am timp să stau bosumflată când astăzi este primul calup din Competiţia Naţională şi sunt atât de curioasă ce aduc "ai noştri". Toată lumea este preocupată de a ajunge la timp diseară la Oscars Night, evenimentul care adună cel mai mult public. Nu sunt pregătită pentru covorul roşu aşa că rămân tot la Studio pentru a vedea şi partea a 3-a din Competiţia Internaţională. S-a făcut coadă mare la intrarea în sală, atmosfera pulsează cu discuţii despre următoarele evenimente şi despre mult aşteptatul Monsters Night de mâine în care este inclus şi un film românesc. Nu vreau să-l ratez, dar până una alta, apuc un buletin de vot. E important să nu uitaţi să votaţi la ieşirea din sală filmul preferat!

Competiţia naţională 1

Scor alb, regia: Marius Olteanu, România, 2015

Într-o noapte o femeie caută un taxi la Gara de Nord, dar nimeni nu vrea să o ia. Urcă într-un taxi, îşi aşează bagajul în spate, dar este anunţată că şoferul nu vrea să facă cursa. Sună pentru a face o comandă, acelaşi taximetrist ia comanda, acum pot pleca spre destinaţie. Dana îşi face un adevărat scop în a lungi cursa şi a amâna momentul intrării în casă, alegând ruta cea mai lungă şi plătindu-l pe taximetrist să staţioneze toată noaptea pe o alee. Faptul că are de luat o decizie importantă este evident, despre ce este vorba în această opţiune rămâne cumva deschis speculaţiei: este o femeie înşelată, aşa cum sugerează şoferul sau există alte ramificaţii ale poveştii sale personale. În final nu asta este important pentru că momentul surprins analizează parcursul de ajungere la o anumită decizie, lucru dublat de parcursul cursei nocturne. Drumul gândurilor care nu este marcat vocal este însă marcat vizual prin privirea pe geamul maşinii.
Alexandru Potocean reuşeşte ca întotdeauna să construiască o prezenţă credibilă prin mijloace actoriceşti subtile, incorporate perfect în gesturi şi atitudine şi alături de Ioana Flora trasează o chimie extrem de interesantă între doi străini care stau împreună în aceiaşi maşină fumând şi aşteptând.
Există multă linişte în Scor alb care este maximizată şi prin reducerea dialogului, dar mai ales prin atenţia cu care camera urmăreşte şi capturează lumea interioară a personajelor.
Mă atrage foarte mult genul acesta de interes regizoral care mizează pe decuparea conflictului interior şi care investighează cu claritate problemele personajelor.

Pui de somn, regia: Paul Mureşan, România, 2014

Un film de animaţie pentru colecţionarii de vise, pentru cei care au avut insomnii şi pentru cei care nu îţi aduc aminte ce visează. Un film de animaţie care demonstrează pasiune pentru desen şi explozia unei creativităţi proaspete pe care eu personal aş vrea să o văd cât mai des posibil.
Pleoapele care se deschid şi se închid acţionează ca o diafragmă de aparat care sigilează fragmente de vis: un dragon cu dinţi şi solzi care sunt mici căsuţe cu luminile aprinse, soarele care cade ca o bilă şi se sparge, un sac de gunoi care se mişcă misterios în întuneric, noaptea în tren apar viziuni cu cerb pe geam, un munte sub formă de cap de bărbat, balene care înoată în lanuri de grâu, o farfurie care ţine loc de soare, urmele de la avioanele cu reacţie pe cer care devin cabluri pe care pot sta păsările, o cutie-bloc într-un ocean cu plante care curg pe care stau doi bărbaţi. Culorile, lumina, frenezia liniilor şi un fond sonor care face ca atmosfera să capete respiraţia unei reverii incredibile, construiesc universul personal a lui Paul Mureşan.
Dacă nu l-aţi văzut niciodată pe regizorul acestei animaţii vorbind, să faceţi bine să găsiţi ocazia. Paul Mureşan a ţinut o sesiune de Q&A la final care m-a transformat într-un fan fidel. Modul lui de a explica procesul de realizare a scurtmetrajului este marca unui creator carismatic şi plin de energie care te câştigă prin personalitatea şi stilul său. Răspunsurile pe care le-a dat au inclus informaţii despre cum desenează (acasă la Bistriţa, pe geamul din cameră), cum părinţii lui l-au ajutat să scaneze toate schiţele ( "Am avut un deal cu tata, îi luam o prăjitură, el scana"), cum şi-a notat toate visele pe nişte hârtiuţe într-o cutie de ceai şi cum stilul lui de a realiza animaţiile vine din faptul că i-a fost lene să înveţe să lucreze în 3D, astfel încât totul este desenat de mână. Când mai aveţi probleme cu dormitul luaţi un Pui de somn, funcţionează.

Carne de iepure, regia: Gabriel Achim, România, 2014

Un tip care face bodybuilding şi ascultă Coma încearcă să treacă peste timiditatea lui de a comunica cu femeile. Pentru el, exerciţiile fizice sunt un sistem de apărare care îl ajută să se izoleze şi să facă faţă situaţiilor incomfortabile. Are un prieten care încearcă "să-i facă lipeala" pentru că personajul nostru este încă virgin şi lucrul ăsta trebuie rezolvat cât mai repede. Dacă nu ştiaţi ce informaţii să includeţi pe site-urile matrimoniale, există sugestii (pentru băieţi) în film: "Rog seriozitate: fata să-şi plătească singură consumaţia". Aflăm şi despre logica relaţiilor de prietenie din cartier care este o chestiune de sânge, "sunt frate cu tine" şi care este suportul narativ pentru urmărirea parcursului de iniţiere "în ale vieţii".
Există cadre care arată o anumită înclinaţie a regizorului spre încadrarea poveştii care susţine dezvăluirea identităţii personajelor. Aş îndrăzni să spun că în cazul lui Gabriel Achim există o preocupare pentru tipologii umane pe care reuşeşte să o traducă prin intermediul camerei cu siguranţă şi un anumit gust pentru o paletă de culori puternică. În legătură cu titlul, regizorul spune cu haz că s-a gândit să dea o şansă şi publicităţii industriei cărnii. Eu am râs, dar încă nu am găsit explicaţia titlului.

Luna de miere, regia: Sebastian Mihăilescu, România, 2014

Film inclus şi în Competiţia Internaţională, Luna de miere se compune practic din două cadre. La o nuntă, doi fraţi vorbesc pe o terasă despre infidelitatea mamei lor. Fratele este cel care tratează problema agresiv, blamându-şi sora pentru că i-a vorbit mamei sale despre "healthy food" şi "lifestyle", elemente care pot da peste cap moralitatea unei femei de 56 de ani.
Construcţia narativă urmăreşte de fapt mai multe stadii de relaţii: relaţia încheiată a fratelui care şi-a înşelat fosta prietenă, relaţia părinţilor lor şi nunta care se desfăşoară chiar în acel moment. Faptul că "decorul" discuţiei este chiar o petrecere de nuntă la care cei doi participă mi se pare o alegere coerentă, foarte bine structurată pentru problematizarea adulterului şi a lucrurilor inevitabile care se strecoară într-o relaţie de lungă durată.
Opţiunile regizorului sunt simple, dar îndrăzneţe, 2 cadre fixe în care personajele principale nu sunt întotdeauna prezente. Genul acesta de încadrare aduce în faţă discuţia pe care o au care rămâne un prim plan stabil.

N-ai fost acolo, regia: Ioana-Agatha Păltinel, România, 2014

Dorel Vişan joacă rolul unui fost gardian al închisorii din Piteşti. Singur într-o garsonieră care este animată numai de vocea Andreei Esca, Costache Ionescu îşi primeşte fiul care îi aduce cumpărăturile. Grăbit să plece, acesta nu are răbdare pentru a răspunde nevoii tatălui pentru o mică conversaţie. Se aud bătăi insistente la uşă şi apare un reporter şi un cameraman pentru un interviu despre felul de muncă pe care Costache Ionescu o conducea în puşcărie. Alegând filmarea alb-negru, Ioana-Agatha Păltinel pare a opri timpul istoric pentru a se juca cu problematizări suprapuse, de ieri şi de azi, în legătură cu ce a însemnat un sistem politic trecut faţă în faţă cu cel pe care îl trăim acum.
Am avut ocazia de a cunoaşte câţiva din supravieţuitorii Fenomenului Piteşti. Nu este o experienţă despre care îmi place să vorbesc - experienţele de viaţă aflate la limita absolută a umanităţii sunt nişte imagini pe care le arhivăm în memorie, dar despre care nu vorbim. N-ai fost acolo nu numai că îşi propune să vorbească despre aceste lucruri, dar o face utilizând punctul de vedere al călăului şi nu a victimei, o abordare matură a cineastei care alege un unghi dificil fără a-şi uniformiza personajul principal. Nu există personaje negative în sensul moralizator, există întrebări care prin suportul acestei reamintiri puternice merg spre momentul de atunci punând în discuţie starea de fapt actuală. Reporteriţa este anihilată de răspunsurile bătrânului care nu neagă implicarea sa în procesul de re-educare, dar care concluzionează astfel: "au intrat în puşcărie pentru că aveau gărgăuni în cap, pentru că visau la lumea liberă, acum au lumea liberă şi nu ştiu ce să facă cu ea". Un film care trebuie văzut pentru doza de distanţare şi echilibrul de care avem nevoie pentru a ne accepta identitatea şi istoria într-un mod obiectiv.

Competiţia internaţională 3

Copiii râului (Os meninos do rio), regia: Javier Macipe, Spania/Portugalia, 2014

Don Luis este un pod peste râu care are două niveluri, două trepte de curaj pentru cei care plonjează în apă. De la primul "etaj" se aruncă copiii din cartier care vor să impresioneze şi să-şi demonstreze îndrăzneala. Leo este îndrăgostit de Samira, o fetiţă de vârsta lui care îi invadează visele cu fantezii senzuale: ea îl roagă să o ajute să-şi pună o pereche de chiloţi pe sub fustă sau îl spune să-i citească ce scrie şi îl convinge că e un poet talentat. Camera Samirei aşa cum există în imaginaţia lui Leo este materializarea dorinţei secrete de a intra în intimitatea fetei iubite, un dormitor feminin cu tapet cu trandafiri şi perdele de un roz puternic care filtrează o lumină de budoar inocent.
În realitate, băiatul nu este inclus în gaşcă şi stă solitar, întotdeauna cu privirea aţintită pe frumoasa Samira. Se hotărăşte că trebuie să o impresioneze şi înarmat cu un trenci bej, două umbrele colorate şi nişte adidaşi cu luminiţe vrea să sară de la nivelul cel mai înalt al podului, de unde oamenii sar de obicei pentru a se sinucide. Un cadru superb este urmărirea paşilor lui cu beculeţele care se aprind şi se sting anunţând decizia lui "eroică". Fata îl opreşte şi îi promite că nu va spune nimănui despre tentativa lui eşuată. Copiii râului este o poveste dedicată "Fetelor care nu m-au iubit niciodată şi care nu mă vor iubi niciodată", un eseu vizual despre speranţele unui băiat îndrăgostit şi despre circumstanţele ideale pe care le proiectăm în mintea noastră în care putem să fim pentru câteva momente cei care sunt aleşi.

Resturi (Hisha'arut), regia: Yotam Ben-David, >Israel, 2013

Viaţa a doi bărbaţi care trăiesc împreună într-un apartament în care responsabilităţile domestice sunt mereu un prilej de discuţii şi de sufocare a relaţiei. Unul simte că face mai mult, celălalt este copleşit de personalitatea dominatoare a partenerului. Discuţiile despre facturile de electricitate, cine spală vasele şi cine plăteşte anumite lucruri în casă devin elementele centrale care guvernează viaţa de cuplu. Formula - unul este întotdeauna mai puternic decât celălalt - pare a avea greutatea unei lovituri în cazul filmului Resturi. Vedem cum cel mai slab găseşte modalităţi de a rezista frustrărilor: se masturbează când celălalt doarme în acelaşi pat, schimbă mesaje cu alţi bărbaţi şi în final îşi înşeală partenerul. Izbucnirea finală este un plâns înfundat care nu mai poate fi ascuns şi care irupe în singurătate pe fondul sonor al spălatului pe jos, activitate făcută energic de celălalt bărbat. Probabil că plânsul în sine nu pare la prima vedere un element suficient de dramatic sau emoţionant, dar alăturarea lui sunetului intrusiv de mop stabileşte un adevăr cotidian care are forţă tocmai din cauza veridicităţii şi a dimensiunii interioare a suferinţei. Scenariul plasează dialogul în nişte coordonate de radiografie a ce înseamnă să trăieşti în aceiaşi casă cu persoana iubită. Trecând de începutul relaţiei, punctele care apar cel mai des în discuţii sunt cele marginale şi fără sens, care invadează sentimentele şi plăcerea de a-ţi împărţi timpul şi viaţa cu cineva drag. Un reminder al genului de igienă de cuplu de care nu ţinem cont, atât de des.


Descarcă broşura NexT, 2015 aici..
Descarcă programul NexT, 2015 aici.



 Toate articolele despre Festivalul Internaţional de film NexT, 2015


0 comentarii

Spacer Spacer