Filmul e candid fiindcă adoptă perspectiva unui tânăr aflat în căutarea adevărului despre tatăl sau, însă inocenţa şi delicateţea se opresc la personajul ingenuu interpretat de Vlad Galer. Acţiunea brutală, secretele traficate de personaje cu nonşalanţă, misterul hitchcockian, depravarea şi boala se leagă într-o poveste savuroasă despre riscurile cunoaşterii.
Ceea ce regizorul Dan Iliuţă reuşeşte exemplar în acest film e gradarea poveştii, de la băiatul relaxat, care, din plictiseală, îl caută pe expeditorul unui bilet enigmatic, la intercalarea istoriei acestuia în iţele propriei vieţi. Cadrele senine iniţiale, în care Tibi doarme, merge prin parc, cu tramvaiul sunt doar preambuluri perfecte pentru tumultul ulterior. Treptat, cu o fotografie alb-negru, o persoană din trecut, un martor, o muzică sau o rememorare, trecutul e însufleţit, viu, până preia total controlul personajelor. Viaţa independentă a Ioanei şi a lui Tibi dispare, iar coloritul prezentului capătă difuzia rememorării.
Vizual, cu detaliile şi frumuseţea aproape ireală a cadrelor, filmul intră într-un simbolism erudit: decrepitudinea casei Emiliei indică pericolul şi prăbuşirea existenţei anterioare, petrecerea disco arată libertatea nestingherită, oraşul arată confuzia, etc. Iar senzaţia că filmul pătrunde într-un dramatism al reprezentărilor e păstrată până în final, când pe pontonul morţii mai rămâne doar un fonograf.
Scenariştii Radu Alexandru Ianos şi Vlad Marina lucrează pe principiul minimalismului, propunând un număr mic de scene şi oferind valoare maximă fiecărei replici. Şi chiar dacă umorul şi aluziile culturale sunt secundare dramei, acestea contribuie la formarea densităţii filmului.
Tibi e compact şi din punctul de vedere al actorilor. Echipa de filmare restrânsă, fără figuraţii inutile, fără personaje episodice, îşi construieşte funcţii ample, deşi lipsa de experienţă a protagoniştilor programează un fel de derogare de la acest fond al esenţelor. Eroii sunt tineri, liberi, frumoşi, iar engramele lor sunt prea profunde pentru revelaţii de ocazie.
De fapt, labirintul în care se află Tiberiu e identitatea personală şi, deşi speră că istoria îi va oferi o cauză, aceasta îi propune, în schimb, un declin. Greşelile familiei, ale părinţilor, devin componentele sale, distrugându-i tot conţinutul, golindu-l de toate dezideratele sale, eludând speranţele sale de persoană tânără, capabilă de orice. Însă răspunsurile la întrebarea "cine sunt?" nu sunt niciodată facile, nu oferă garanţii, iar curajul adevărului nu este aproape niciodată totuna cu cel al învingătorului. Viaţă e periculoasă, palpitantă şi neaşteptată, iar filmul Tibi, în regia lui Dan Iliuţă, e dovada că enigmele din întuneric, acelea unde monştrii te aşteaptă prin confortul obişnuit, în amintirile călduroase despre paternitate, în braţele iubitei, sunt cele mai distructive.
Genialul regizor, Dan Iliuţă, care nici măcar nu este major, ne prezintă faţa incomodă a examinărilor detaliate, aşa cum excelentul canadian şi copil preferat al Festivalului de Film de la Cannes Xavier Dolan o făcea la 19 ani. Prospeţimea, energia celor doi regizori e artistică şi comercială, abordând teme ca răzvrătirea, identitatea personală, relaţiile improprii. Chiar dacă pentru Dan Iliuţă clasificarea e prematură, ţinuta filmului Tibi e explozivă, efervescentă şi iubitoare de atenţie, asemenea unui clasic Tarantino şi unui Jean-Pierre Jeunet.
Cât despre jungla cinematică autohtonă, dacă în Legături bolnăvicioase măduva filmului era reprezentată de relaţiile şi liantul neadecvat al iubirii, aici accentul cade, mult mai eficient, iniţiatic chiar, pe dezvăluirea misterului şi cercetarea circumstanţelor, că într-o epopee modernă despre un Ulise confuz.
În mod straniu, Tibi e departe de noul val românesc, e foarte personal, nu are generalităţi şi nu e tânguitor sau social, nici nu pledează pentru cauze, aşa că îi rămâne să fie urban şi cosmopolit şi bazat pe formula şocului. Cadrele poetice, candoarea personajelor, acţiunea trepidantă care incită cu fiecare progres, finalul tulburător sunt elemente care fac din scurtmetrajul Tibi un film puternic, esenţial, marcant şi care nu are egal.