Oraşul pustiu. Sâmbătă la ora 7 dimineaţa, putem vedea pe străzi oameni adormiţi alergând spre palatul festivalului. Îi recunoaştem pe cei care merg la film la această oră uşor după badge-ul de la gât şi după invitaţiile din mâini. Când ne apropiem de palat, observăm o mulţime de oameni strânşi sub formă de grămadă în jurul unor garduri albe. 2.300 de locuri are Grand Théâtre Lumière, însă sunt mult mai mulţi oameni pe lângă acele garduri.
E ora mea preferată de proiecţie. Afară este exact cât trebuie de cald. Nimeni nu vorbeşte, toţi dorm pe ei. Eu sunt întru totul pe aceeaşi lungime de undă. Recunosc că la un moment dat mă temeam să nu mă atace cineva şi să-mi ia invitaţia. M-am liniştit brusc din cauză că eram moartă de somn. Am observat însă un tată indian care îi aranja la ora 8 fără 20 papionul fiului său. Recunosc, are toată admiraţia mea. Eu la acea oră nici nu ştiu cum de nu mi-am pus tricoul pe dos.
După o oră de coadă matinală, am intrat în sală, am găsit un loc bun, m-am împrietenit rapid cu vecinii mei de scaun: Japonia în stânga (silenţios, aproape mut) şi Polonia în dreapta (vorbăreţ, jovial, chicotind voios), am observat zeci de oameni împiedicându-se de aceeaşi treaptă. Apoi am intrat în film. Mia Madre are emoţie, mai ales în partea a două. Şi după film, imediat, am dat un telefon. Unui om drag, căruia am vrut să-i spun că mă bucur că e în viaţa mea.
Apoi am mâncat nişte căpşuni şi am pornit spre o coadă enormă la The Lobster, un alt film din competiţie. După o ora, ni s-a spus că sala e plină şi că stăm degeaba în soare. Am plecat spre A Perfect Day, pentru că mi-a plăcut mult Amador, adică Fernando León de Aranoa. A venit la TIFF acum câţiva ani şi ne-am cunoscut pentru că la vremea respectivă, prin Transilvania Film, îi distribuiam filmul în cinematografe. Aşa că m-am dus cu încredere la coadă şi am şi intrat la film după doar 45 de minute. Un cast foarte special pentru mine: Benicio del Toro şi Tim Robbins. Am plecat mulţumită mai departe, la o întâlnire spontană cu Liviu Neagoe de la Good Hands, care a apărut ca un zmeu pe scară rulantă. Pentru că nu am apucat să ne bucurăm în direct de premiul lui de la Golden Trailer Awards pentru trailerul la The Stag / Bărbaţi Mişto, am sărbătorit de această dată din plin cu o apă plată pe terasa palatului.
Şi era doar ora 4 pm.
Ce am făcut mai departe nu mai povestesc, că încă sunt în oraş, arsă de soare şi ruptă de somn. Am cu mine screenere de filme care îmi fac geanta mult mai grea decât e permis. Recunosc însă că am băut două pahare de roze, iar lucrurile par mult mai uşoare. Roze + Cannes = LOVE.
Dar şi mâine e o zi.