august 2015
Gala Tânărului Actor HOP 2015
Cătălina Bălălău, 25 ani
Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, promoţia 2014, clasa prof. Florin Zamfirescu, în curs Masterat de Arta Actorului, clasa prof.univ.dr Tania Filip şi prof.univ.dr. Gelu Colceag
Participă la Gala HOP, la secţiunea Grup, în spectacolul With a Little Help from My Friends de Maria Manolescu.

 
Lorena Copil: Care ţi-e cea mai dragă amintire despre teatru?
Cătălina Bălălău: Toată scurta mea viaţă de până acum în teatru. Amintire. Mai bine trăiesc în prezent. Cred că mă apuc să scriu un jurnal ca să am un răspuns mai specific data viitoare.
 
L.C.: Ce-ţi stârneşte interesul?
C.B.: Yasujirô Ozu, vecinii de bloc, rochii, croissant, parfum, genţi, cărţi, cafea, arborele meu genealogic, Cristi Popescu, Ibsen, Hitchcock, film, lumea largă.
 
L.C.: Dacă ar fi să petreci o zi cu personajul tău preferat (care e ...?), cum ar arăta aceasta?
C.B.: Un motan neobişnuit de mare şi negru, care merge pe labele din spate, mănâncă ciupercuţe marinate cu furculiţa şi îl cheamă Behemoth. Ar mai fi şi Mr.Darcy şi ar arăta cam cum arată Colin Firth.
 
L.C.: Ce-ţi place la generaţia din care faci parte?
C.B.: Suntem prezenţi. Chiar dacă ‹‹ la bohème, la bohème, nous ne mangions qu'un jour sur deux ››, nu stăm acasă să aşteptăm gloria, scriem proiecte, ne-am unit, există şi o companie, Rampa, facem treabă.
 
L.C.: Ce trebuie să înţeleagă un om dacă vrea să facă teatru?
C.B.: Şi eu mă întreb.
 
L.C.: De ce ţi-e frică?
C.B.: De rechini. De Marele Alb mai ales. Am văzut eu un documentar odată...
 
L.C.: Ce te stimulează?
C.B.: Îmi place senzaţia aia pe care o am când primesc de lucru, un text nou şi îmi scriu numele pe colţul din dreapta sus. Am o cariocă aurie special pentru asta. :))
 
L.C.: Dacă nu teatru, ce?
C.B.: Atunci film. Dacă nu film, atunci teatru.
 
L.C.: La ce n-ai putea să renunţi?
C.B.: La a scrie interviuri. E o plăcere nou descoperită.
 
L.C.: Ce te face fericită?
C.B.: Vara asta extrem de fericită m-a făcut un colac gonflabil roşu cu galben pe care m-am lăfăit în mare.
 
L.C.: Dragă publicule...
C.B.: Să vii vara asta să mă vezi jucând şi să îţi iei la tine evantai şi apă, că e cald de mori în sală.

1 comentariu

  • Despre interviuri
    Fostul ... unchi favorit, 31.10.2015, 19:31

    Daca nu stiai ... arborele genealogic al familiei incepe pe la 1580. Personajul a fost ”scrib”, iar din condeiul lui avea sa se nasca una din primele monografii ale satului.

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus