Îmi amintesc că înainte de preselecţiile de la Bucureşti aşteptam cu nerăbdare tema propusă de regizorul Radu Afrim. Simţeam că va fi ceva deosebit şi creativ. Nu m-am înşelat: tema "dada" a fost o gură de aer proaspăt care trebuia să apară ca o inovaţie, ca un manifest al tinerei generaţii din care fac parte şi pentru asta ţin sa-i mulţumesc. A fost exact ce trebuia. Sunt foarte mândră că sunt generaţia '89.
Odată cu preselecţia, a început documentarea şi construcţia, care a fost o muncă atât de creativă, cinstită, frumoasă, migăloasă şi completă, încât eram convinsa că va da roade si că voi avea undă verde să ajung în finală, printre cele mai mari nume ale teatrului românesc. M-am bucurat mult să ajung să fiu analizată de acest buchet frumos de oameni care au format juriul (atât la preselecţii cât şi în finala Galei) şi m-am străduit nu doar să fac ceva profesionist şi amplu, ci să fac loc să se vadă curajul cu care vreau să evoluez în carieră, valenţele personale care m-au format ca tânără actriţă şi nu în ultimul rând mi-am dorit să corespund exact cerinţelor concursului. Cât de mult s-a ţinut cont de aceste ingrediente - nu ştiu, eu însă le-am insumat şi sper că s-au remarcat în absolut toate momentele în care am fost pe scenă.
Despre ce am vrut să arăt şi cum, am vorbit mai sus, acum însă vine capitolul de care m-am bucurat cel mai mult: să constat că toţi finaliştii din Gală sunt extrem de educaţi, sensibili, inteligenţi, dedicaţi şi entuziasmaţi de meseria pe care şi-au ales-o. A fost eclatant! Concurenţa dintre noi lua forma plăcută a unui gigant."Dada" ne-a permis sa venim cu un bagaj atât de intim încât cred că va fi perceput de publicul interesat în acest fenomen mult mai târziu.... Am fost profunzi şi încântaţi de ce vrem să facem, poate pentru că eram printre puţinii care înţelegeam. Ne-am luat sarcina în serios, ne-am ţinut de mână şi am spus că nu renunţăm la uniune până nu ajungem sus de tot şi schimbăm lumea în bine. Ţin neapărat să menţionez că Alex Bogdan, prezentatorul Galei, cu felul lui lejer de-a fi un artist nonconformist şi cu umorul său caracteristic, a fost cheia care ne-a sudat.
Asta cred eu că a fost Hop-ul. Într-o sintagmă aş compara această Gală cu un muzeu deschis publicului, în care eram nişte exponate foarte reuşite, amplasate într-o armonie desăvârşită şi gata să primească reacţiile vizitatorilor, fără urmă de supărare. Cred de asemenea că ce-au văzut cei prezenţi la Gală a schimbat ceva în subconştientul lor. În mine, în mod sigur a reuşit să elucideze multe incertitudini şi să-mi trateze temerile.
Mi-am dat seama, din nou, cât de bine te căleşti trecând prin astfel de experienţe ca să înveţi de la alţii şi să te laşi liber ca şi ceilalţi să culeagă cât pot de la tine... Mi-am reamintit cât de frumos este să găseşti artiştii care sunt pe aceeaşi lungime de undă cu tine şi să faci schimb de idei şi să-i susţii... Mi-am dat seama cât de important e să vezi că eşti înţeles şi remarcat de oamenii care sunt în teatru de aproape o viaţă şi cât de armonios este să comunici cu fiecare în parte şi să le asculţi sfaturile sau să simţi generozitatea lor când îţi prezintă omagii.
De asemenea, ţin să recunosc că în acest ritm magic în care ne-am manifestat, am simţit cum cunoscând pe fiecare în parte, ca pe un egal (cel puţin) şi încercând să mă împrietenesc şi să legăm amintiri profunde din exact acel moment: urneam un car mare şi îl duceam spre cer şi deveneam o constelaţie care va fi admirată de-acum încolo.
Ne-am bucurat din suflet pentru acei câţiva selectaţi pentru a primi premii şi m-am bucurat sa mă afirm ca un tânăr artist entuziast. Ne-am molipsit unii pe alţii de acest sentiment care cred că va ţine o întreagă carieră. Aerul pe care îl respiram era uşor şi sănătos. În jurul meu vedeam un univers aparte căruia îi aparţineam şi voiam să leg acel univers de ceea ce sunt eu. Am stat la rece să analizez totul din jur cu ochii unui om recunoscător că Dumnezeu îl iubeşte şi încercam să-mi fac planuri de viitor în care să pot mulţumi şi da înapoi această bucurie de a exista şi a iubi aproapele.