august 2015
Festivalul de teatru tânăr Ideo Ideis, 2015
O parte dintre momentele importante Ideo Ideis se întâmplă pe durata a trei zile, în atelierele susţinute de profesionişti ai artelor (vizuale, muzicale, dramaturgice, scenografice şamd), în care tinerii îşi descoperă competenţele artistice şi învaţă să facă ceea ce li se potriveşte mai bine. Un atelier de muzică şi ritm a fost susţinut cu dragoste de Raluca Stratulat (doctor în muzică, practician de muzică clasică şi profesor), Bogdan Gugu (clarinetist în orchestre simfonice şi membru în Tomma Alistar - un proiect nou de muzică electronică) şi Alexei Ţurcan (fondator şi compozitor Travka, fondator Tomma Alistar şi instrumentist în Alexandrina Live Band). Pe scurt, Asociaţia Kalelarga.
Pe toţi trei i-am întâlnit la un prânz torid, obosiţi şi fericiţi după trei zile de ateliere muzicale cu mici actori de la Ideo Ideis, 2015
.

Oltea Zambori: Sunteţi pentru primul an traineri la Ideo Ideis. Cum aţi găsit copiii şi cum îi lăsaţi?
Bogdan: Pot să fac o paralelă între ce am cunoscut într-o zonă total atipică şi ce-am găsit aici. Am cântat în Beirut, într-o zonă de conflict, în 2014, am cântat unor copii cam din aceeaşi categorie de vârsta şi mi se pare că toţi suferă de aceeaşi problemă: lipsa de atenţie acordată lor. Acolo fiind zonă de conflict, aici pentru că părinţii, ocupaţi cu munca, îi ignoră uneori şi ei simt nevoia de a fi băgaţi în seamă şi de a fi lăsaţi să se exprime liber şi încurajaţi să facă asta. Poate e momentul să schimbăm noi generaţia asta, cea care a crescut cu cheia la gât şi acum e formată din părinţi. Până la urmă, aici am găsit viitorul de peste 30 de ani.
Alexei: Ba chiar de peste 10 ani.
Bogdan: E o luptă de gherilă cu tot sistemul ăsta în care e foarte greu să construieşti un mesaj şi o societate sănătoasă bazată pe el.
Alexei: Îţi propui să creezi un manifest, să înveţi toţi copiii ăştia să se manifeste, să-şi găsească o voce, să fie mai curajoşi şi... creativi, că doar cu asta ne ocupăm. Oricine are o sămânţă de creativitate în el. Pe copil, daca-l laşi să facă singur ceva, inventează avioane. Cred că nu se pune problema despre cum i-am găsit şi cum îi lăsăm; mai degrabă pot să spun că am parcurs un mic drum în direcţia asta, de a-şi găsi vocea interioară, de a crea şi ei un manifest.
Raluca: Eu am văzut schimbarea, dar eu sunt profesor, sunt obişnuită să caut asta. Scopul meu este ca aceşti copii să aibă nişte cunoştinţe muzicale în plus. În prima zi i-am pus să se prezinte şi am tras concluziile pe loc, din răspunsurile pe care le-au dat. Majoritatea au zis că sunt afoni, că n-au nicio aşteptare de la cursul ăsta, că le place muzica, dar nu ştiu de ce, şi foarte mulţi dintre ei au folosit cuvântul "greu". I-am ascultat şi le-am oferit informaţii pe rând, să trecem peste aceste etichete (în orice sistem de învăţământ, dacă n-ai voce înseamnă că nu poţi să cânţi). Le-am povestit că aveam un coleg care răgea ca un măgar la solfegii, dar care cânta la vioară de plângea toată lumea. Vocea (interioară n.r.) se găseşte şi pe ideea asta poţi să faci orice îţi propui. Odată ce ţi-a apărut în cap, e clar că ţi-a apărut pentru că tu ştii că poţi s-o faci. Aşadar, am plecat de la distrugerea acestui "mi-e greu, nu mă pricep, n-o să pot" spre libertatea pe care ţi-o dă improvizaţia, pasiunea. Mi se pare că e o diferenţă uriaşă între cum erau ei în prima zi şi cum erau în a doua.
De fapt, ceea ce obţii e plantarea unei seminţe. Ei îşi caută drumul lor mai departe, noi doar le-am explicat cât de uşor e, de fapt. Tot ce le-am dat noi a fost curajul de a încerca.

O.Z.: Raluca, eşti profesor şi practician. Cât e de important studiul muzicii şi unde intervine talentul în toată povestea asta?
Raluca: E şi ăsta un soi de etichetare. Dacă ne-am porni acum să definim talentul, sigur n-o să fim cu toţii de acord. Talentul e ca muzica, nu poţi să zici exact ce e. E un fel de uşurinţă, ai un start bun, să zicem, e ca atunci când pleci din pole position. Sigur, dacă pleci de pe primul loc la o cursă de alergat nu-ţi garantează nimeni că vei termina cursa aia primul.
Cred că cea mai importantă e pasiunea, mult mai importantă decât talentul. Pasiunea înseamnă identificare, asta am încercat să le explic şi copiilor la cursurile de muzică şi ritm. În muzică e esenţial să te identifici, să vizualizezi absolut tot.
Studiul, dacă ne referim la profesionişti, e vital. M-am străduit toată viaţa mea să văd cât pot să studiez mai puţin pe zi, care e limita inferioară. Să-mi zic gata, asta e, de aici pot să fac performanţă, nu mai am nevoie de studiu atât de mult. Nu se prea poate, la noi e ca la sportivi: trebuie să ai grijă de muşchi şi de articulaţii; dacă nu-i întreţii, poţi să arzi pe dinăuntru până te faci scrum, dar n-ai nimic de exprimat, că n-ai baza.

O.Z.: Bogdan, tu eşti mult spre muzica clasică. Eşti în Tomma Alistar, un proiect care merge spre muzică electronică. Cum se îmbină în tine cele două? Cum faci să se armonizeze?
Bogdan: Aveam nevoie de ceva nou. Tot ceea ce auzim şi facem noi în momentul de faţă porneşte oricum de la muzica clasică, însă îmi doream să mă exprim muzical şi altfel. Instrumentul ăsta nou pe care l-am descoperit (EWI - Electric Wind Instrument) îmi dă doza suficientă de timbru electric combinat cu tot ceea ce ţine de instrumentul rece - clarinet. Mă joc cu culorile şi timbrele muzicale din clarinet şi din EWI le expun în alt ton. Vreau să fiu actual, să fiu conectat la tot ce se întâmplă nou în muzică şi să aplic ceea ce mi se potriveşte.

O.Z.: Alexei, eşti prezent în multe proiecte muzicale actuale. Alexandrina, Travka, Tomma Alistar. Ce urmează? Nu e mult? Nu te consumă?
Alexei: Nu, deloc. De fapt, tot ceea ce urmează e construit în jurul lui Tomma Alistar, care nu e doar un proiect de muzică electronică, ci colaborări cu oameni care sunt adânc ancoraţi şi în muzica clasică. Avem deja mici pastiluţe muzicale, am făcut muzică de teatru sau film. Cu Alexandrina colaborez şi pun la dispoziţie cunoştinţele mele în mânuirea mai multor instrumente, Travka există deja de 13 ani, am compus toată muzica acolo şi trupa are deja o direcţie care nu poate fi schimbată uşor. Totul e destul de bine delimitat, chiar dacă şi acolo urmează chestii noi. Tomma Alistar e un proiect la început care deja gâdilă foarte multe zone muzicale; e o muzică universală, mai puţin după o reţetă, mai mult după sentimente.

O.Z.: Voi trei faceţi, împreună, o asociaţie care se numeşte Kalelarga. Spuneţi-mi ce faceţi în asociaţia asta.
Raluca: Toţi trei voiam să facem o asociaţie, dar n-aveam cu cine. Ne-am întâlnit şi am făcut-o împreună pentru că tuturor ne place componenta educativă în muzică. E un fel de manifest despre conştientizare, să ne conştientizăm prin muzică, prin educaţie alternativă.
Alexei: Noi vrem să continuăm să fim cum suntem noi, dar ne-ar plăcea să atingem nişte dimensiuni de awareness pentru cei care au nevoie de o schimbare în viaţa lor, şi aici nu ne referim doar la cei foarte tineri.
Bogdan: Avem un concept educativ prin muzică cu care mergem prin licee, un fel de caravană muzicală care e încă la început. Ne îndreptăm spre comunităţi, spre zonele prea puţin băgate în seamă, încercăm să găsim copiii care sunt deja într-un film prost - anturaj, abandon şcolar etc. - şi să le arătăm cât mai multe despre muzică.

O.Z.: Întorcându-ne la Ideo: de ce e necesar festivalul ăsta? Asta dacă voi consideraţi că e necesar, desigur.
Bogdan: Ar trebui să fie în fiecare orăşel câte o mişcare de asta care să coaguleze micile grupuri preocupate de educaţie care sigur deja există.
Alexei: Evenimentele de felul ăsta sunt nişte alternative foarte sănătoase la cotidianul la care suntem expuşi cu toţii, nu doar tineretul. Un festival ca Ideo îţi dă expunere, interacţiune, creativitate. E de datoria noastră să le arătăm celor tineri că există o lume a frumosului şi să le arătăm drumul spre ea.
Raluca: La noi, de fapt, e o problemă cu sistemul nostru de educaţie, care nu îndeplineşte anumite cerinţe necesare unei dezvoltări sănătoase, iar un eveniment ca Ideo suplineşte ceea ce ar trebui să fie o normalitate. Cu ocazia asta, transmitem şi noi felicitări organizatorilor pentru iniţiativă, pentru că au avut încredere în noi şi pentru toate lucrurile frumoase pe care le fac aici, în Alexandria.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus