Întâlnire cu fantasticii - Ideo Ideis, 2015

Nu ştiu ce se întâmpla în Alexandria, dar parcă şi soarele apunea altfel, "din inimă". În jurul corturilor oamenii din festival erau nişte lampioane vii care lăsau în aer dâre lungi de lumină şi chicoteli difuze. Mă gândeam din ce în ce mai mult la misiunea specială ce o aveam de îndeplinit, aceea de a face un interviu. Aveam emoţii, ce-i drept. Dar era sărbătoare şi de sărbătoare se întâmplă numai lucruri bune. I-am adunat la un loc pe cei cinci fantastici omuleţi, membri în trupa de teatru Drama Club de la liceul AT Laurian Botoşani, pe care nu avusesem niciodată ocazia să-i cunosc pe îndelete. Primul lucru pe care am descoperit că îl avem în comun erau privirile senine. Atunci mi-am dat seama că suntem împreună în locul potrivit şi la momentul potrivit şi că o să se lase cu poveşti frumoase... basme, în cazul lor. Cei cinci prieteni nu au fost aleşi întâmplător. Ei sunt o echipă năzdrăvană atât în realitate cât şi pe scenă, unde dau viaţă celor cinci fiinţe himerice mult îndrăgite din "Povestea lui Harap-Alb" care stă la baza spectacolului Harap Alb!? jucat de Drama Club Botoşani în cadrul ediţiei 2015 a festivalului Ideo Ideis. Ei sunt distribuiţi cam aşa:
Şerban Lazarovici - Gerilă
Ionuţ Siminiciuc - Flămânzilă
Codruţ Andrici - Setilă
Ana Baciu - Păsări-Lăţi-Lungilă
Ioana Nimigean - Ochilă

Andreea Lupu: Cum aţi intrat în trupă şi ce înseamnă pentru voi faptul că sunteţi într-o trupă de teatru?
Ioana: Eram în clasa a noua şi îmi doream un hobby, ceva care să-mi ocupe timpul liber. Atunci am aflat de trupa din liceu şi am zis: Hai să încerc! Mergeam la spectacole, îmi plăcea ideea de teatru, de a face teatru. În scurt timp a devenit pasiunea mea. Mi-am făcut noi prieteni, iubesc să stau la repetiţii. Acum trupa asta înseamnă foarte mult pentru mine.
Ana: Eu mă pregăteam cumva pentru toată treaba asta cu intratul în trupa de teatru de ceva timp. Ştiam la ce preselecţii vin şi încă de prin vară îmi căutam monoloage şi un banc, dar bancul nu l-am mai zis. Am avut noroc că am fost la final. (A surâs.) Am făcut nişte workshopuri la preselecţie şi atunci am simţit că fac parte din tot grupuleţul ăsta. Acum sunt mega fericită. De fapt, nu ştiu dacă e fericire, e ceva frumos, foarte frumos. E ceva...
Şerban: Eu am intrat în trupă acum patru ani şi în seara asta mi-am dat seama că mai am încă patru. Încă patru! Şi eu îmi căutam un hobby, voiam să îmi fac prieteni. Mie tata mi-a spus să merg la preselecţii! Da, aşa am ajuns la Drama Club.
Codruţ: Eu n-aveam nicio treabă cu teatrul până să ajung la liceu. Am auzit de Drama, că e o trupă cu oameni foarte dubioşi pe care liceul nu-i suportă şi, totodată că se înţeleg bine, că sunt o mare familie, şi că merg în deplasări care îi ajută să rămână aşa. Am zis "Nah, mă duc!". N-am ştiut să spun poezia, m-am încurcat şi am spus doar bancul, apoi am ţipat foarte tare numele meu şi am aflat că am fost acceptat. Zilele astea mă gândeam că e ultimul festival la care particip şi am plâns foarte tare la spectacol.
Ionuţ: Eu sunt Ionuţ, sunt coleg de clasă şi bancă cu Codruţ. Datorită lui am ajuns în Drama Club. Când am intrat la liceu nu suportam teatrul, nu aveam nicio tangenţă. În clasa a noua Codruţ mi-a povestit ce se întâmplă la repetiţii, cum e în trupă, cum sunt membrii şi am zis: Băi, hai să încerc, dacă o fi o fi, dacă nu, nah, viaţa continuă! Am intrat, nu ştiu cum! Uşor, am cunoscut un gen de oameni diferit, mişto, ceva ce nu am mai întâlnit înainte. A fost o schimbare radicală în viaţa mea!

Andreea Lupu: Cum v-aţi hotărât că vreţi să faceţi spectacolul acesta?
Ana: Primele propuneri au fost Împăratul Muştelor, De veghe în lanul de secară şi Ultimul Sutto.
Codruţ: Eram într-o zi la Ella (Mirela Nistor - coordonatorul trupei) şi mi-a spus că ar vrea să facă Harap Alb şi că nu crede că lumea ar fi de acord pentru că subiectul ăsta a fost epuizat la orele de curs. Dar ea se gândea la o altfel de abordare. Am susţinut-o, apoi a propus-o mai departe. Şi tuturor ne-a plăcut, era o viziune diferită.

Andreea Lupu: Care a fost cea mai mare provocare pe care aţi avut-o când aţi lucrat la spectacol?
Codruţ: În carte, Harap-Alb trece prin foarte multe probe. Ne-a luat ceva timp să ne gândim cum să le adaptăm pe unele dintre ele.
Ionuţ: Scena celor 5 prieteni a fost cel mai dificil de lucrat. Noi eram mai vechi în trupă şi totodată foarte apropiaţi. Ne era greu să ne concentrăm la repetiţii pentru că, după fiecare replică urma o glumă. Ne luam la mişto în continuu. A fost frumos!

Andreea Lupu: Cum v-aţi împrietenit cu cei cinci uriaşi năzdrăvani?
Ana: Eu m-am împrietenit uşor , pentru că semănăm. Eu visez întruna şi chiar mă imaginez prin norişori, cu ceruleţul meu. Tot timpul am visat să zbor şi vreau să mă dau cu toate minunăţiile astea zburăcioase.
Ioana: Am făcut distribuţia în funcţie de personalităţile noastre.
Codruţ: Mie iniţial nu mi-a plăcut personajul ăsta. Apoi Ela mi-a deschis ochii şi am realizat că avem atâtea în comun. Eu sunt un pic mai plictisit de viaţă, mai flegmatic. Cred că aşa e şi Setilă. Aşa e şi la Ioana. Ea n-are nicio treabă cu realitatea, sparge chestii, e aiurită, vede lucruri, ca Ochilă.
Ionuţ: La început nu m-am înţeles aşa bine cu Flămânzilă. Spre surprinderea mea, cu libertatea acordată de Ella, am reuşit să schimbăm anumite lucruri şi totul a devenit mult mai interesant, mult mai şmecher, din prisma asta a caracterelor.

Andreea Lupu: Replica preferată din spectacol?
Ana: "Suntem ceea ce mâncăm!"
Şerban: La Ana e "Group hug!" cu semnul exclamării şi la mine cu semnul întrebării.
Ionuţ: "Pot s-o mănânc eu!"
Ioana: "Să-ţi curăţ aura!"
Codruţ: Dacă suntem ceea ce mâncăm, şi ieri te-am prins mâncând un sconcs, asta înseamnă că eşti un sconcs!

Andreea Lupu: Spuneţi-mi, dacă uriaşul vostru poznaş ar fi o culoare, care ar fi aceea?
Ioana: Mov pentru Ochilă.
Şerban: Bleu pentru Gerilă.
Ionuţ: Roşu pentru Flămânzilă.
Ana: Păsări-Lăţi-Lungilă ar fi violet.
Codruţ: Setilă? Care e culoarea nisipului?... Ceva unturiu, aşa.

Andreea Lupu: Cum ar arăta o întâlnire cu personajul vostru din poveste, unde ar fi şi cum s-ar produce?
Ana: Ne întâlnim zâmbind pe un nor foarte rotund (zâmbet din acela de la un nor la altul).
Şerban: Pe mine m-ar oftica că afară-s 40 de grade şi lui Gerilă îi este frig. E ofticant să vezi cum tu te topeşti şi lui îi e aşa frig.
Ioana: Ne vedem într-un un loc liniştit, o păşune ceva, cu flori, cu pace şi linişte.
Ionuţ: Cred că n-am afla undeva la masă mâncând ca nişte porci, murdari la gură, ne ştergem de haine. Mâncăm orice de la pătrunjel până la morcov şi oase de câine.
Codruţ: L-aş vedea pe Setilă într-un bar. Am fi plictisiţi de viaţă şi am bea toată ziua în timp ce purtăm o discuţie seacă.

Andreea Lupu: Ce discuţie e mai potrivită în astfel de circumstanţe decât cea despre viitor?
Şerban: Eu vreau să mă bucur de liceu.
Ana: Vreau să zâmbesc şi să îmbrăţişez oameni.
Ioana: Trebuie să mă apuc de învăţat pentru bac.
Ionuţ şi Codruţ: Clar trebuie să învăţăm fie că ne place fie că nu.

Discuţiile se conturau frumos, prindeau forme de nori, de flori, căpătau reflexii unturii sau violete şi gust de pătrunjel. Am început să ne obişnuim cu atmosfera, cu glume şi mărturisiri pline de nostalgie. Cam atât pregătisem, şi cineva a spus: Nu, hai să mai stăm, haideţi să spunem chestii "din inimă"!

Ana: Blup.
Ioana: Eu nu vreau să se termine Ideo.
Ionuţ şi Ana: Nu se compară cu alt festival. N-am mai trăit emoţia asta. Ideo apropie oamenii!
Ana: Iubesc la festival chestia asta cu "zâmbeşte"!
Codruţ: Simt că părăsesc o familie. E un sentiment nasol. Gata că plâng!
Ionuţ: Sentimentul e reciproc.

Am terminat interviul, dar discuţiile au mai continuat ceva vreme, iar eu eram din ce în ce mai fericită că momentele acelea chiar se întâmplă, că mâine, în drum spre micul dejun, voi avea cinci motive în plus să zâmbesc şi să spun "Bună dimineaţa!" din inimă. Mulţumesc pentru asta vouă, celor cinci, şi nu numai!