Unde zac comorile? - Comoara

Cel mai nou film al lui Porumboiu, premiat recent la Festivalul de Film de la Cannes 2015 cu titlul Un Certain Talent şi primul filmat în format digital de către regizor, propune un alt tip de realism decât minimalist-naturalismul din Poliţist, Adjectiv sau auto-referenţialul Metabolism. A-l defini prin umor şi simplitate e puţin spus, pentru că umor au toate filmele lui Porumboiu, un umor psihologic, sau să-i spunem raţional (redat în speacial prin aşa-zise replici isteţe, deci oral) şi mai puţin bazat pe gag-uri fizice sau alte mecanisme comice, un umor à la Buster Keaton, aşa cum îl defineşte chiar Porumboiu, la baza căruia stă mai degrabă contrapunctul (faptul că poliţiştii cheamă un hoţ "calificat" ca să deschidă comoara, cărora hoţul li se adresează la final cu "şefu") sau chiar absurdul (mersul lent şi liniar al lui Cornel pe suprafaţa grădinii şi schelălăitul detectorului de metale), de unde şi aparenta lui pregnanţă. Personaje din acest film nu sunt construite ca personaje comice şi nu au nicidecum de a face cu statutul exemplar de erou, dar tocmai faptul că sunt înzestrate cu acest dar, al umorului sec, îi individualizează şi crează empatie. Demitizând, umorul personajelor din Comoara nu este altceva decât un extraordinar spirit de observaţie racordat la momentul prezent în film - practic, niciunul dintre ei nu spune bancuri ori face acrobaţii, ci punctează situaţiile în care se petrece acţiunea, atrăgând atenţia publicului asupra unor detalii de efect, astfel încât, alăturarea lor devine amuzantă (exemplu: discuţia din maşină despre coincidenţa dintre Proclamaţia de la 1848 şi satul în care merg ei să caute comoara sau detaliile alambicate pe care le dă Adrian, proprietarul locaţiei, despre casa şi bunicul său care a îngropat comoara). Inevitabil, acest gen de comic devine un turnesol pentru personaje şi poveste în sine şi nu un scop în sine.

Cât despre simplitate, această caracteristică este greu definibilă, doar dacă e raportată la alt gen de a face film, considerat "ne-simplu", deci complicat. Dacă "simplu" este un film fără prăbuşiri de avioane şi parcursuri psihologice dramatice sau care, racordat la coordonatele realismului, redă povestea unui om obişnuit într-o situaţie mai mult sau mai puţin obişnuită, atunci, da, Comoara e caracterizat prin simplitate, dar nu e o definiţie îndestulătoare. Aş numi "simplă" motivaţia protagonistului Costi (interpretat de Toma Cuzin) de a căuta comoara, iniţial lăsată la nivel de curiozitate şi aproape spre final pusă în cârca orgoliului său de tată care nu vrea să dezamăgească inocenţa şi fantezia fiului său, însă aceasta rămâne în plan secundar, chiar dacă firul narativ se susţine, nu e un fir de receptare al poveştii în sine. Iar stilul cinematografic, în continuare departe de stilul clasic narativ american de conducere a atenţiei şi mai apropiat de realismul obiectiv dominat de cadre largi, de cele mai multe ori tăind personajele din profil pentru a surprinde tensiunea discuţiilor, e greu definibil drept simplist, întrucât simpla tăietură de montaj nu e o garanţie a complexităţii unui film.

Ceea ce face, într-adevăr, din filmul lui Porumboiu să fie complex, este a doua "bătaie", un al doilea strat al înţelegerii, deloc meta-referenţial (anecdotă: la conferinţa de presă, un jurnalist a propus ca metafora căutării de comori să fie la adresa regizorilor de film români care îşi doresc să cucerească festivalurile vestice, regizorul e zâmbit surprins), ci sociologic. Sociologic, nu social. Cele trei personaje ale filmului, aparent neangajate în totalitate în acţiunea filmului, îşi cer dreptul la o filosofie interioară a lor. Or, această revendicare a statului de non-erou transformat în erou (să spunem, iniţiere) e simetrică alurii de basm pe care Porumboiu a încercat să o dea filmului, textual prin referinţa directă la Robin Hood şi vizual prin inserturile de detalii à la Wes Anderson, rupte parcă dintr-o carte de poveşti. În pofida existenţei sale banale dominate de viaţa profesională blazată şi viaţa familială tihnită, Costi devine admirabil - e ambiţios, empatizează cu imaginaţia unui copil, başca, e generos cu comoara pe care a descoperit-o, dematerializând-o astfel. În final, poate bătaia cea mai lungă a filmul e că avuţia cea mai căutată, pe care societatea o închipuie în aur, giuvaiere şi imensităţi palpabile, nu e decât o foaie de hârtie şi ceva noroc.