Zilele Filmului Românesc (VI): Primul found footage românesc - Be My Cat: A Film for Anne la TIFF, 2015

Experimentul cinematografic Be My Cat: A Film for Anne< e gândit în logica Blair Witch Project (şi este primul film românesc de acest gen), numai că nu are nici anvergura, nici flerul acelui succes financiar american. Începe cu o înştiinţare, cum că materialul ce urmează a fi prezentat a fost găsit de poliţie, apoi acţiunea începe - însă nu creează nici măcar o dată suspans; totul curge în gol, aşteptările nu se îndeplinesc, prin urmare nici evenimente peste intensitatea expoziţiunii nu există. Pe scurt, un tânăr vrea să o convingă pe Anne Hathaway să joace în filmul pentru care are deja un scenariu scris, iar pentru asta cheamă trei aşa-zise actriţe pe post de carne de tun, în ideea în care să îi prezinte starletei americane "modul lui de lucru"- unul absolut trist, dacă nu revoltător.
 
Filmul nu are logica unei poveşti care se dezvoltă şi creşte în mod organic. De fapt, în afară de un protagonist exasperant şi extrem de ridicol, aflat probabil în căutarea ieşirii din anonimat - ceea ce a reuşit -, este un demers dificil de vizionat, pentru că nu întruneşte criterii de bun simţ a ceea ce înseamnă cinema. Mai degrabă, are aspectul unui clip lungit de pe youtube, ceea ce nu este un rău în sine - sunt multe astfel de demersuri absolut convingătoare, iar unul dintre reprezentanţii lor de vârf se numeşte Xavier Dolan. Tânărul canadian încorporează în mod fericit forme cinematografice mai noi, aşa cum Ţofei, autorul lui Be My Cat..., nu numai că nu reuşeşte, dar nici nu se apropie de asimilarea acestora. Ce face, este să prezinte cum crede el că se realizează un film pe modelul The Ring sau Paranormal Activity, însă nu izbuteşte decât să demonstreze că nu orice demers gândit după regulile acestea e automat şi agreabil.
 
Be My Cat... îşi pierde şi unica posibilă calitate, ideea cu potenţial, în momentul când îşi arată neajunsurile: lipsa de veridicitate, împrumutarea în mod grosier a structurii de la Blair Witch..., lipsa talentului interpretativ al actorilor, micile evenimente neplanificate şi de rău augur, care invadează fondul sonor sau vizual etc. Adrian Ţofei (regizor, scenarist, producător, PR etc.) arată că nu are nici pregătirea şi nici răbdarea necesare să reuşească un astfel de demers. Tot ce şi-a însuşit, a făcut-o în mod mecanic, fără să înţeleagă registrul în care lucrează. Ţofei se joacă de fapt pe el; personajul lui este uşor oligofren, uşor dezaxat mintal, uşor dezechilibrat, creând un fel de dezgust combinat cu milă, de la prima secvenţă şi până la final. În afară de scopul în sine - de a crea un found footage movie -, Be My Cat... e secat de orice calitate, pentru că e mult prea in your face. Protagonistul explică fiecare pas pe care îl face, iar dacă la început ar putea fi necesar acest demers, pe parcurs devine redundant, pentru că după câteva minute oricine înţelege premisa şi nu mai are nevoie de repetarea ei la nesfârşit. În acelaşi timp, lipsa experienţei devine tot mai vizibilă cu trecerea minutelor, pentru că firul narativ e pierdut din mână, iar deznodământul nu e nici pe departe atât de şocant pe cât ar trebui să fie într-un astfel de proiect. Din toate punctele de vedere, Be My Cat... e un eşec.