martie 2016
Jazz Night Out
Joshua Redman Trio vine pentru prima dată pe o scenă din România, într-un show surpriză atât pentru devoratorii de jazz, cât şi pentru cei care îl gustă doar din când în când, ca pe un desert exotic.

"Jazz-ul este aşezat prea des pe un piedestal intelectual, iar multă lume îl percepe ca pe un stil interzis profanilor. Când de fapt, lucrurile stau pe dos. Jazz-ul înseamnă pur şi simplu emoţie şi fun." spune saxofonistul american, care reafirmă acelaşi lucru în show-urile sale alături de mari artişti precum Stevie Wonder, Chick Corea, The Dave Matthews Band, Branford Marsalis, Marcus Miller, Herbie Hancock, Quincy Jones, B.B. King, Brad Mehldau, Rolling Stones sau The Bad Plus.

Joshua Redman se află în clubul select al câştigătorilor premiului Thelonious Monk, şi are două nominalizări la Grammy. Născut în Statele Unite în 1969, cu un tată muzician (legendarul saxofonist Dewey Redman) şi o mamă bibliotecară şi dansatoare, creşte înconjurat de discuri cu blues, jazz, rock, dar şi cu muzică clasică, indiană, indoneziană sau africană.

Deşi este considerat unul dintre cei mai tehnici performeri de jazz, declară întotdeauna cu modestie că mai are enorm de exersat, şi e departe de a fi mulţumit de ceea ce cântă, însă nu se poate opri.

Are o carieră cu atât mai impresionantă cu cât, deşi cântă de mic, a ales să se dedice full-time muzicii doar după ce a terminat colegiul, la Harvard. De atunci a înregistrat 15 albume şi a concertat pe marile scene ale festivalurilor de jazz din toată lumea.

La Jazz Night Out Joshua Redman cântă în formula de trio, cu Joe Sanders la contrabas şi Gregory Hutchinson la tobe.

Creată de Twin Arts ca o platformă de concerte şi experienţe muzicale interactive, Jazz Night Out prezintă pe scenele din România cei mai importanţi artişti de jazz ai lumii.

Program: Concertul Joshua Redman Trio are loc pe 24 martie 2016, ora 20:00 la Sala Radio din Bucureşti (Strada Gen. H. M. Berthelot 60-64, Bucureşti). Accesul în sală se face începând cu ora 19:30. Nu este permis accesul cu camere foto profesionale. Filmatul este interzis pe toată durata concertului.

Bilete: Biletele pentru acest eveniment costă 105, 135, 165 de lei în funcţie de categorie, şi pot fi cumpărate din reţeaua Eventim (magazinele Germanos, magazinele Carrefour, Orange Shop, Vodafone, librăriile Cărturesti şi Humanitas, benzinăriile OMV) şi online pe www.eventim.ro.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus