Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, promoţia 2014, clasa prof. Florin Zamfirescu
Participă la Gala HOP, la secţiunea Grup, în spectacolul With a Little Help from My Friends de Maria Manolescu, regia: Irina Crăiţă-Mândră.
Lorena Copil: Care ţi-e cea mai dragă amintire despre teatru?
Dani Achim: În anul III de facultate am fost în turnee prin ţară cu două spectacole de licenţă (Servieta de doc, în regia Ştefanei Samfira şi Fraţii Karamazov, în regia Bogdanei Darie). A fost o perioadă foarte frumoasă pentru mine şi colegii mei. Avem nişte amintiri din aceste turnee pe care nu le vom uita niciodată.
L.C.: Ce-ţi stârneşte interesul?
D.A.: De obicei interesul îmi este stârnit de lucruri care mă fac să ies din zona de confort.
L.C.: Dacă ar fi să petreci o zi cu personajul tău preferat (care e...?), cum ar arăta aceasta?
D.A.: Bănuiesc că trebuie să fie un personaj din teatru. Nu e personaj preferat, dar cred că aş vrea să petrec o zi cu Maşa din Pescăruşul lui A.P Cehov ca să o pot întreba care e treaba cu îmbrăcatul în negru.
L.C.: Ce-ţi place la generaţia din care faci parte?
D.A.: Când spun generaţie, mă gândesc în primul rând la colegii mei de facultate, cei din generaţia 2014, clasa Florin Zamfirescu. Consider că fac parte dintr-o generaţie aparte, plină de tineri actori talentaţi şi, mai important de atât, muncitori. Nu este întâmplător faptul că doi dintre colegii mei de generaţie sunt şi doi dintre câştigătorii din 2014 ai Galei HOP (Costi Apostol şi Andrei Ciopec). Am fost foarte uniţi pe parcursul celor trei ani de licenţă şi am rămas şi după terminarea facultăţii. Pentru mine au însemnat şi însemnă atât de mult colegii mei încât ei sunt motivul principal pentru care am dat admitere şi la Masterat - Actorie. Pentru ei şi pentru câţiva din profesorii din corpul profesoral al Masteratului din UNATC.
L.C.: Ce trebuie să înţeleagă un om dacă vrea să facă teatru?
D.A.: Trebuie să înţeleagă că este o meserie vocaţională pe care nu o poţi face cu jumătate de măsură. Este o meserie care îţi dă înapoi atât cât îi oferi şi tu.
L.C.: De ce ţi-e frică?
D.A.: Îmi place şi sunt obişnuit să am oameni în jurul meu, prieteni, familie. Cred că una din frici ar fi să rămân singur.
L.C.: Dacă nu teatru, ce?
D.A.: Mafiot.
L.C.: La ce n-ai putea să renunţi?
D.A.: Am câţiva prieteni foarte apropiaţi alături de care am crescut iar unii dintre ei sunt chiar în domeniul teatral şi cinematografic. Am crescut împreună şi acum lucrăm împreună. Sunt nişte oameni de care mă leagă atâtea amintiri încât n-aş putea să-mi imaginez o viaţă fără ei.
L.C.: Ce te face fericit?
D.A.: Călătoriile mă fac fericit. Dacă aş avea fonduri nelimitate m-aş plimba încontinuu. Îmi plac mult şi sporturile. Să practic, dar şi să urmăresc.
L.C.: Dragă publicule...
D.A.: Nu vreau să fac pe deşteptul, dar vreau să îţi spun ceva: Atunci când mergi la teatru, mergi să vezi un "spectacol de teatru" nu o "piesă de teatru". Piesa de teatru este scriitura, cea pe baza căreia se ridică un spectacol.