Şi opera lui de acum, după doar alte două lungmetraje, cinică şi caustică, plină de comic, este total politically incorrect, cu atâta nerv. Filmul a fost nominalizat la Palme D'Or la Cannes în 2014 şi la Oscar 2015 pentru Cel Mai Bun Film Străin. Iar acasă, În Argentina, a luat premii la aproape toate categoriile. Sunt şase povestiri despre deraiere, când răbdarea se face zob, şase episoade, practic şase scurtmetraje strânse sub aceeaşi umbreală a Răzbunării cu literă mare. De mărimi diferite, cu umor negru, macabru sau absurd, în doze mai mari (sau mai mici prin mijlocul filmului), episoadele împing în faţă actori celebri, pe care i-am văzut şi pe ecranele noastre. De la chiar începutul din avion, replicile cu melodicitatea şi teatralitatea limbii spaniole, cu un comic în crescendo, te pregătesc să te miri şi să râzi. Fiecare situaţie începe realist, cât se poate de normal şi banal. Şi e nevoie doar de o mică scânteie ca totul să se răstoarne, ca muzica (când e, foarte bună în cadru) să te facă atent. Tensiunea se depune presărată în ploaie, scenă după scenă. Una mai exagerată, mai neverosimilă decât precedenta. Sunt poveşti de viaţă. Călători într-un avion care, ca la Ionesco, se cunosc toţi între ei - în episodul 1, Pasternak.
Încă de acum, camera se cocoaţă în locuri neaşteptate, iar unghiurile noi adaugă şi ele doza lor de ciudat. Primul episod începe ca un banc şi se termină ca un film-catastrofă. Dar ţi se face cu ochiul şi treci liniştit mai departe. Dario Grandinetti, cel care plângea în Hable con Ella, este foarte nostim în rolul acesta mic. La 2, Şobolanii, se trece brusc, direct, fără pregătire, aşa cum va fi mereu la toate celelalte. Acţiunea se mută într-o cafenea, noaptea. Plouă. Aici este chelneriţă Julieta Zylberberg, iar Rita Cortese, o bucătăreasă pusă pe treabă (absolut minunată cu vocea ei joasă, albă, rostind calm violenţe barbare). Credibil, cu teamă şi frici ale tuturor, situaţia de aici este tragică. Chelneriţa îl recunoaşte pe mafiotul din cauza căruia şi-a pierdut casa, i-au murit şi sinucis părinţii. Ce faci când eşti faţă în faţă cu călăul tău? Reacţia imediată e de fugă, chelneriţa vrea să se ascundă, să uite. Justiţia nu există aici, nici cea divină, nici cea a oamenilor în robe. "Noroc" că are colegă care să o sfătuiască de bine. Şi, din dialogul acesta tabu, al situaţiei ilegale "ochi pentru ochi" se ţese lent un umor aparte. Rezolvarea de aici, aşa cum se termină cu un sacrificiu, este cea mai emoţionantă dintre toate. Aici camera este mobilă (de fapt, în toate, foarte curioasă cum pândeşte de aproape, din spaţii mici, câte un personaj), cu bun montaj în cadru.
Al treilea episod este exact aşa cum îi spune şi titlul, Cel mai tare. Mai lung şi mai bine dezvoltat, cu un climax adevărat şi mai mult decât o simplă farsă răutăcioasă, episodul de aici are ceva din Spielberg-ul din Duel, cu pastişări originale. E o zi senină de data aceasta, iar un bărbat tânăr, elegant, în maşina lui scumpă, goneşte pe drumul prin deşert. Adică Leonardo Sbaraglia pe care îl ştim din cruntul, minunatul thriller spaniol Intacto. Şi, cum se întâmplă de obicei, întâlneşte în trafic o maşină prăpădită pe care vrea să o depăşească. Însă şoferul de acolo nu îi cedează trecerea. Jocul lor de dominare are detaliile cele mai neaşteptate din film, cele mai dure, cele mai comice, cele mai scabroase. Însă finalul, cu o simplă replică, aruncă totul în derizoriu, aşa cum a şi fost şicana celor doi şi trasformă momentul thriller de acţiune în farsă idilică. Aici sunt dificile filmări în interiorul maşinii şi cele cu macara, de deasupra acesteia, pentru explicarea comică a gagului de pe parbriz. Sunt momente pirotehnice şi bună montare a cadrelor, din scurt. Episodul poate să funcţioneze fără probleme şi de sine stătător ca scurt/mediumetraj şi să ia şi premiu.
Episodul patru începe şi se termină exploziv. Bomba mică este povestea unui inginer de demolări care simte că o ia razna de la birocraţie. Stresul de la job, grijile de acasă, plus amenzile care vin peste el de la cei care îi tot ridică maşina îl determină să ia atitudine împotriva sistemului. Cel mai uman şi mai înţelegător cu personajul său, episodul acesta dezvoltă un climax neaşteptat, dar foarte credibil, recognoscibil de către toată lumea. Este episodul care vorbeşte cel mai virulent despre o societate în derivă şi despre măsurile aiurea împotriva cetăţeanului de rând. Aici lacrima se îmbină fin cu zâmbetul. Poate şi de aceea revanşa eliberează pe protagonsit şi spectator deopotrivă. Ricardo Darin te ţine lipit de chipul său. De altfel, poveştile sunt astfel construite ca să empatizezi, să înţelegi fiecare personaj, să dai dreptate celui asuprit. Doar măsurile, dat fiind tonul comic, fiind mereu ieşite din comun, duse la extrem. Şi toate foarte bine filmate.
La fel de actual este şi episodul cinci, Propunerea, cel în care fiul unui om de afaceri face un accident mortal de maşină şi fuge de la locul accidentului. Ce reuşeşte aici tânărul regizor este o perfectă radiografie a gesturilor, deloc strict argentiniene, ci cu un grad mare de universalitate a corupţiei. Aici tatăl găseşte un ţap ispăşitor de cumpărat şi nu există pe faţa planetei un spectator care să nu înţeleagă situaţia asta cinică, la zi. Este singura parte în care nu se râde şi nici nu îţi permiţi. Subiectul este cu adevărat dramatic, chiar dacă există fugare, timide sclipiri de umor. Scenografie îngrijită.
Finalul, şase, Până când moartea ne va despărţi, împacă apoteotic capra cu varza, dragostea cu ura. Aici reapare umorul şi vin iar gagurile, există chiar o fărâmă de tandreţe. Sunt iar două tabere, poate nu neapărat bogaţi şi săraci, doar două tabere care nu se potrivesc. Cum a fost şi până acum. Erica Rivas vă ia în hora ei de nuntă, vorbăreaţă, ameţitoare, cu reproşuri. Episodul reuşeşte să arate mai mult decât studiu de caz despre infidelitate şi gelozie. Foarte frumoasă scena de dialog de pe acoperiş. Poate că, totuşi, iertarea există. Dacă vreţi o alternativă la filmele americane de studio, cu efecte şi clişee pe bandă, poate că aceasta de aici este cea potrivită de urmărit. Cu siguranţă, indiferenţi nu poate să vă lase. Genericul de final, când realizatorilor li se alătură un animal sălbatic - foarte comică găselniţă!