Home

Home
Cititi-ne pe FacebookUrmati-ne pe TwitterFeed RSS gratuit

Spacer

Agenda LiterNet  Sageata  Cronici teatru  Sageata  Gala Tânărului Actor HOP 2015

Articol publicat exclusiv pe LiterNet.ro

Mini-interviuri HOP, 2015 (IX)


, un interviu cu

august 2015
TextText mai micText mai mare
Versiune imprimabila Adauga cu AddThis
Adrian Loghin, 24 ani
Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, promoţia 2014, clasa prof. Florin Zamfirescu
Participă la Gala HOP, la secţiunea Individual, cu un fragment din spectacolul Omul, adaptat pe texte de Tristan Tzara.
 

Lorena Copil: Care ţi-e cea mai dragă amintire despre teatru?
Adrian Loghin: Cea mai frumoasă şi emoţionantă amintire pe care o am este de acum un an, la sfârşitul anului III de licenţă, când eram în ultima săptămână de şcoală, respectiv în Gala Absolvenţilor UNATC 2014. Era seara în care jucasem pentru ultima dată spectacolul 6 personaje în căutarea unui autor de Luigi Pirandello în regia iubitei noastre profesoare Mirela Gorea iar la spectacol, venite tocmai din Suceava să mă vadă, au fost prezente cele două surori ale mele şi mama. Eu jucam rolul băieţelului care în final se sinucide iar după terminarea spectacolului fetele mele au venit cu lacrimi în ochi, m-au îmbrăţişat iar mama mi-a şoptit în ureche "Nu vreau să te mai văd jucând niciodată aşa ceva". Mai emoţionant a fost momentul când le-am văzut, de la geamul de sus de la cabina actorilor, ieşind împreună din teatru, la braţ, cu pieptul înainte şi cu o atitudine de mândrie ce s-ar fi citit limpede şi de la un kilometru depărtare. Am avut un sentiment de nedescris.

L.C.: Ce-ţi stârneşte interesul?
A.L.: Necunoscutul în general: oameni, locuri, experienţe. Tot ce ştiu că nu ştiu, tot ce m-ar putea face astăzi cu o secundă mai priceput ca ieri.

L.C.: Dacă ar fi să petreci o zi cu personajul preferat, cum ar arăta aceasta?
A.L.: Pentru mine ziua perfectă ar fi în compania a două personaje foarte dragi: Bufonul Feste şi Bufonul lui Lear. Cred că ar fi o zi care ar începe cu multă bucurie, râsete, cântece, proverbe şi poveşti cu tâlc, lecţii de viaţă şi s-ar încheia cu nervi şi supărare pentru că sunt sigur că s-ar apuca să facă mişto de mine şi eu sunt sigur că m-aş necăji foarte tare la un moment dat, dar imi va trece repede.

L.C.: Ce-ţi place la generaţia din care faci parte?
A.L.: Nu sunt destule cuvinte pentru a răspunde la întrebarea asta. Dar dacă ar fi să mă rezum la două, ar fi varietatea şi perseverenţa. Am evoluat alături de un grup de artişti plini de cele mai frumoase şi mai felurite daruri. De la cântăcioşi la sensibili, de la oameni cu o forţă incredibilă la dansatori despre care ai putea zice că au făcut şi coregrafia în paralel, dar ce au toţi în comun este spiritul lor de o frumuseţe copleşitoare şi dorinţa de a munci şi de a reuşi care nu le dă pace, de la toţi am reuşit să fur câte ceva şi cu toţi mă mândresc.
 
L.C.: Ce trebuie să înţeleagă un om dacă vrea să facă teatru?
A.L.: Să renunţe şi să creadă. Să renunţe la orgoliu, la imaginea sa despre sine şi la ce ar vrea ca alţii să creadă despre el. Să renunţe pentru un timp la tot ce înseamnă exterior până va putea învăţa cine este el şi apoi să muncească, mult şi cu multă credinţă, şi toate se vor întoarce la el mai clare ca înainte.
 
L.C.: De ce ţi-e frică?
A.L.: Bună întrebare... Frica e o stare cu care m-am zbătut de multe ori şi care m-a învăţat foarte multe. În momentul ăsta pot spune cu mâna pe inimă că nu mi-e frică de ceva anume, poate doar de cine aş putea fi dacă m-aş lăsa cuprins de frică.
 
L.C.: Ce te stimulează?
A.L.: Noutatea în primul rând, faptul că descopăr mereu lucruri inedite despre mine, despre lume, mă face să vreau mereu să înaintez. Uimirea pe care o obţii când afli ceva nou sau când încerci un sentiment necunoscut până atunci cred că este cea mai frumoasă senzaţie. Şi nu în ultimul rând universul spiritual, când simţi că ai reuşit prin arta ta să atingi puţin sufletul altuia.
 
L.C.: Dacă nu teatru, ce?
A.L.: Ăăă... Probabil altă meserie la fiecare doi ani. Nu sunt un om care să se împace cu rutina. Teatrul m-a scăpat de această povară.
 
L.C.: La ce n-ai putea să renunţi?
A.L.: La Dumnezeu.
 
L.C.: Ce te face fericit?
A.L.: Lucruri simple: o zi cu soare, o faţa zâmbitoare, o felie de pâine cu gem, o pernă moale, o glumă bună, un film frumos, un salut călduros, o zi care să le cuprindă pe toate.

L.C.: Dragă publicule...
A.L.: Îţi mulţumesc că eşti acolo, îţi mulţumesc că eşti sincer atunci când şi eu sunt, îţi mulţumesc că indiferent de vreme sau temperatură vreo doi-trei tot reuşesc să ajungă să mă vadă, îţi mulţumesc că de cele mai multe ori ştii să apreciezi mult mai bine decât marii învăţaţi ai teatrului şi că eşti îngăduitor faţă de eforturile noastre. Şi te rog, dragă publicule, nu te schimba, nu ne uita şi data viitoare când mai vii adu şi un prieten cu tine, un coleg sau o rudă şi eu promit să fac tot posibilul să-l încânt aşa cum am făcut şi cu tine.




 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2015


0 comentarii

Click pentru a mări imaginea


Resurse

 Alte articole de Lorena Copil
 Alte articole de Adrian Loghin


Alte articole

 Nu sari Hop-ul cu una, cu două... se întâmplă şi din a treia - Gala HOP, 2015, Dana Marineci
 Hop - povestea unei generaţii - Gala HOP, 2015, Lia Sinchevici
 Cum am pierdut un HOP şi ... - Gala HOP, 2015, Alina Petrică
 Ziua 4: Dadadadada. Aplauze - Gala HOP, 2015, Lorena Copil
 Laureaţii Galei Tânărului Actor HOP, 2015, Comunicat de presă
 Toate articolele despre Gala Tânărului Actor HOP 2015


SCRIEŢI LA LITERNET

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected]. Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet.ro? Îl puteţi introduce aici.


PUBLICITATE




CITIŢI-NE PE FACEBOOK


Spacer Spacer