Radio România Muzical / iulie 2015
Discul de muzică clasică al anului 2015
Am ales să trec în revistă câteva discuri apărute în ultima perioadă: oricare dintre ele este un bun pretext de a petrece momente relaxante într-o după-amiază toridă de vară, fie că ne aflăm în vacanţă sau nu. Sunt albume foarte deosebite unul de altul, pentru gusturi şi interese deosebite.

Protagonişti români

La Editura Casa Radio au apărut de curând două discuri ce au în prim plan Orchestra Naţională Radio; ambele cuprind lucrări înregistrate în concerte live, ambele cu un repertoriu rus romantic. Unul dintre ele surprinde primul concert susţinut de Cristian Măcelaru în România - în 2012, pe scena Sălii Radio, un eveniment care a inclus uvertura operei Ruslan şi Ludmila de Mihail Ivanovici Glinka şi Suita Şeherazada de Nikolai Rimski Korsakov. Pentru cine nu ştie, Cristian Măcelaru este în prezent dirijor asociat al Orchestrei Simfonice din Philadelphia, una dintre cele mai importante orchestre americane,  o performanţă formidală pentru acest român de 35 ani plecat să studieze în Statele Unite ale Americii la vârsta de 17 ani. Cristian Măcelaru este un dirijor cu o carismă neobişnuită, care transpare şi din înregistrările de pe discul apărut la Editura Casa Radio; şi trebuie menţionat şi faptul că în noiembrie 2015, Cristian Măcelaru va debuta la pupitrul celei mai importante orchestre americane, cea a Filarmonicii din New York, semn că se îndreaptă cu repeziciune către o carieră internaţională de (foarte) mare calibru. Aşa că nu pot decât să mă bucur că primul disc din cariera lui Cristian Măcelaru a apărut în România.

Pe al doilea disc semnat de Orchestra Naţională Radio regăsim o lucrare mai rar prezentă pe afişele de concert: Simfonia Manfred de Piotr Ilici Ceaikovski, interpretată sub bagheta lui Tiberiu Soare în debutul stagiunii 2014-2015. Tiberiu Soare special a ales o lucrare pe care publicul român nu a avut ocazia să o asculte prea des, un opus tulburător inspirat de povestea lui Byron, ce s-a intenţionat să fie o Simfonie fantastică a spaţiului rus.

În martie 2015, casa britanică Avie Records anunţa lansarea noului disc semnat de româncele Laura Buruiană şi Alexandra Silocea, lucrări pentru violoncel şi pian de Enescu, Prokofiev şi Şostakovici. Din creaţia lui George Enescu, protagonistele au ales singura parte care a supravieţuit dintr-o sonată în fa minor scrisă la 17 ani, descoperită în arhivele Muzeului Enescu de compozitorul Hans Peter Turk. În luna mai 2015, BBC Music Magazine a oferit gratuit spre downloadare abonaţilor tocmai această sonată neterminată enesciană în fa minor, ceea ce sigur că a asigurat o promovare importantă pentru acest disc realizat de două dintre cele mai talentate muziciene române din diaspora  - violoncelista Laura Buruiană este stabilită în Franţa, pianista Alexandra Silocea, în Marea Britanie.

Toate aceste albume au fost difuzate la Radio România Muzical şi pot fi oricând reascultate pe pagina proiectului Votează discul de muzică clasică al anului 2015.

Muzică contemporană

Când vorbim despre muzica clasică contemporană, nu mulţi îşi declară interesul pentru acest tip de artă, văzută de mulţi drept o muzică disonantă, posibil de înţeles doar de către nişte iniţiaţi. Totuşi, tocmai nişte compozitori de muzică clasică contemporană sunt favoriţii unor mari case de discuri internaţionale şi se bucură de vânzări-record: Ludovico Einaudi, Max Richter, Philip Glass sunt numele cele mai cunoscute.

În acest club intră, surpriză poate, şi James Horner, cunoscut mai ales pentru coloanele sonore din mega-producţii americane - TitanicAvatar. Am mai scris de altfel despre Concertul "Pas de deux" pentru vioară, violoncel şi orchestră de James Horner, prezent pe un disc lansat în 25 mai 2015 şi rămas drept ultimul album pentru compozitorul stins din viaţă într-un accident de avion pe 22 iunie 2015. Cum însă argumentul principal rămâne muzica însăşi, vreau doar să amintesc că acest album poate fi ascultat la Radio România Muzical luni, 3 august 2015, de la ora 19.00 sau oricând pe site-ul campaniei Votează discul de muzică clasică al anului 2015.


În luna iunie 2015 s-a lansat şi alt disc semnat de un nume foarte rezonant: Pete Townshend, chitaristul trupei The Who. Ce legătură are Pete Townshend cu muzica clasică? Albumul se intitulează Classic Quadrophenia şi este o versiune cu orchestraţie de tip simfonic a operei rock Quadrophenia care s-a bucurat de un enorm succes în 1973. Pete Townshend afirma că noul său Classic Quadrophenia (unde evoluează Orchestra Filarmonicii Regale din Londra, cu Billy Idol şi Pete Townshend însuşi printre protagonişti) poate "revigora publicul de muzică clasică, aducând la concert oameni care altfel nu ar veni să asculte o orchestră care cântă fără lumini şi focuri de artificii pe scenă". Unii s-au îndoit deja de acest lucru: albumul nu a fost inclus în topul vânzărilor de muzică clasică din Marea Britanie, considerându-se că aceasta nu este muzică clasică. Clasică sau nu, e totuşi o experienţă pentru cei care au fost sau mai sunt fanii trupei The Who; că va atrage public nou către muzica clasică, rămâne de văzut.


Opera fans

Două veritabile opere clasice, cu nume mari în distribuţie, s-au lansat în luna iulie 2015. Prima este Turandot de Giacomo Puccini, cu Andrea Bocelli, foarte promovatul tenor italian nevăzător pe care l-am putut asculta şi la Bucureşti, care interpretează rolul lui Calaf, eroul masculin care o cucereşte pe recea Turandot, prinţesa chineză, întruchipată de soprana americană Jennifer Wilson.  Andrea Bocelli este însă un tenor care s-a afirmat mai ales în repertoriul light pop, să-l numesc, care i se potriveşte foarte bine. A cânta însă Turandot, una dintre cele mai dificile opere pucciniene, este cu totul altceva. Doar punând în comparaţie celebra arie a lui Calaf din actul al treilea, Nessun dorma, interpretată de Bocelli şi Pavarotti, şi oricine poate constata diferenţa uriaşă între posibilităţile tehnice şi expresive ale celor doi (în favoarea lui Pavarotti). Dar raţiunile de marketing sunt importante, aşa că înţeleg de ce s-a optat pentru un disc ca acesta, probabil tot în ideea de a atrage oameni noi către muzica clasică. Din nou rămân cu întrebarea dacă într-adevăr se şi întâmplă asta....

Mai curând eu aş recomanda pentru cei care fac primii paşi către muzica clasică o altă operă a cărei înregistrare a apărut în iulie 2015: Răpirea din serai de Mozart. În distribuţie: soprana germană Diana Damrau (cu o carieră fulminantă pe cele mai importante scene europene şi americane), tenorul Rolando Villazon (o super-vedetă a operei de azi, un tenor mexican cu o voce foarte frumoasă şi o prezenţă scenică de veritabil actor) şi baritonul german Thomas Quasthoff (o ocazie rară de a-l asculta cântând operă pe acest muzician de 1,34 m, cu un defect fizic evident, cu o voce impresionantă şi cu discuri mai ales cuprinzând lieduri, repertoriu vocal-simfonic şi... jazz).


Proiectul i se datorează tenorului Rolando Villazon care şi-a propus să înregistreze alături de dirijorul Yannick Nezet Seguin (dirijorul principal al Orchestrei Simfonice din Philadelphia, cu care Cristian Măcelaru, amintit mai sus, colaborează îndeaproape) să înregistreze toate operele lui Mozart. Înaintea Răpirii din serai au fost Don Giovanni şi Cosi fan tutte, apărute în 2012 şi 2013, plus un album cu arii de concert de Mozart, lansat în 2014.

A cânta Mozart e (foarte) greu, în pofida impresiei de lejeritate şi uşurinţă pe care o lasă muzica. Dar cântăreţii pe care-i puteţi asculta pe acest disc trec testul mozartian şi recrează cu umor, strălucire şi bonomie o poveste orientală foarte la modă în vremea lui Mozart.

Discurile prezentate sunt disponibile şi în România, în magazinele de specialitate şi pe site-urile www.getmusic.ro şi www.emag.ro.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus