Studii: U.N.A.T.C. Bucureşti, promoţia 2015, clasa conf. Univ. dr. Doru Ana,
Participă la Gala HOP, la secţiunea Individual, cu Barca se scufundă de Shel Silverstein.
Lorena Copil: Care ţi-e cea mai dragă amintire despre teatru?
Cristina Juncu: Alexandria, Ideo Ideis, 2010, 16 ani, primul festival, multe vise şi un spectacol în doi - norway.today de Igor Bauersima (nota LiterNet - textul acestei piese a fost publicat pe LiterNet şi se poate citi aici). Ziua spectacolului - emoţii crunte, crunte! N-am putut să dormim noaptea de dinainte, ne şi certasem, eu mă trezisem cu un ochi umflat de la curent şi nişte fluturaşi în stomac care nu m-au lăsat să mănânc nimic până la ora spectacolului. Stomacul ghiorăia, ochiul se zbătea şi picioarele tremurau de ajunsesem să cred că nu mă voi putea urca niciodată pe scenă. Vocea lui Alex Ion care anunţă spectacolul nostru, muzica de început - Wouldn't it be nice de Beach Boys - şi brusc, ochiul se dezumflă, stomacul nu mai ghiorăie, o bucurie imensă ia locul fluturaşilor şi picioarele, în loc să tremure, mă conduc în afara culisei. Aşa a început totul :)
L.C.: Dacă ar fi să petreci o zi cu personajul preferat, cum ar arăta aceasta?
C.J.: Sunt unul dintre acei privilegiaţi care au avut ocazia să petreacă o grămadă de zile cu personajul preferat. Examenul meu de licenţă a fost colaborarea cu personajul meu preferat. Domnul Mihai Constantin a avut încredere să facă A douăsprezecea noapte de Shakespeare cu noi şi să mi-o încredinţeze chiar pe ea. Se numeşte Viola, are cam vârsta mea şi semănăm foarte tare, doar că ea are mai mult curaj şi, probabil, nişte şolduri mai mici (pentru că lumea o confundă cu un băiat). Am învăţat multe de la ea: cum se simte dragostea adevărată, ce înseamnă să fii ludic, ce înseamnă să lupţi pentru ceea ce iubeşti. E şi fată, şi băiat. Om serios şi bufon. Minunată.
L.C.: Ce-ţi place la generaţia din care faci parte?
C.J.: Suntem frumoşi. Mulţi dintre noi am reuşit chiar să facem echipă, în ciuda spiritului de competiţie care ni s-a insuflat în şcoală. Suntem serioşi, dedicaţi, punem spectacolul mai presus de interesele personale, de odihnă, de distracţii şi de prietenii sau de antipatii. În plus, mulţi au deja ceva de lucru într-un teatru. Însă, mai presus de toate astea, suntem o generaţie care a învăţat lecţia respectului reciproc, şi asta e deosebit de important, mai ales într-o lume a mâncătoriei. Pe scurt, o generaţie talentată.
L.C.: Ce trebuie să înţeleagă un om dacă vrea să facă teatru?
C.J.: Profesorul meu, Paul Chiribuţă, zicea că actoria înseamnă să fii liber în spaţiul unei cutii închise. Ceea ce îţi limitează libertatea în interiorul acestui spaţiu trebuie înlăturat, dar asta nu înseamnă să înlături şi pereţii cutiei. Dacă reuşeşti să te simţi liber în cutie, atunci libertatea asta e mai valoroasă decât cea pe care ai simţi-o dărâmând pereţii ei.
L.C.: De ce ţi-e frică?
C.J.: De singurătate. Dar şi de lipsa singurătăţii. De înălţimi, dar şi de adâncimi (urăsc submarinele). În general, de tot ce înseamnă extreme. Mă atrag teribil. Dar ar cam trebui să mă feresc de ele, nu?
L.C.: Ce te stimulează?
C.J.: Dragostea pentru ceea ce fac. Am citit odată un interviu în care Tudor Istodor zicea că tatăl lui, Claudiu, tot actor, i-a spus, când a aflat că vrea să dea la actorie "da, te înţeleg, e cea mai frumoasa meserie din lume." Cam aşa mă văd spunându-le viitorilor mei copii, peste vreo 25 de ani.
L.C.: La ce n-ai putea să renunţi?
C.J.: Îmi vine de multe ori în minte poza aia cu Mariana Mihuţ, care se odihneşte cu capul pe umărul lui Victor Rebengiuc şi el o pupă pe frunte. La imaginea asta nu aş putea să renunţ. Asta sper, cândva. Acest împreună, în viaţă şi pe scenă.
L.C.: Dacă nu teatru, ce?
C.J.: Dacă nu teatru în sensul de niciodată teatru, adică teatrul a fost interzis şi trebuie să alegem altceva în afară de teatru, atunci... proteste! Proteste în lanţ până avem teatru din nou!
L.C.: Ce te face fericită?
C.J.: Prea multe. Mă entuziasmez foarte repede. Sunt o fire exaltată, un fel de adolescentă întârziată.
L.C.: Dragă publicule...
C.J.: Sper să mă iubeşti, cum te iubesc şi eu. Atât.