Studii: Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, secţia Arta Actorului, promoţia 2011, clasa Prof. Univ. Dr. Marian Râlea şi a Conf. Univ. Dr. George Ivaşcu
Universitatea "Lucian Blaga" Sibiu, Facultatea de Litere şi Arte, secţia Arta interpretării caracterelor dramatice, promoţia 2013, clasa Prof. Univ. Dr. Marian Râlea
Participă la Gala HOP, la secţiunea Grup, în spectacolul Da Da Vacanţa!, fragment din Steaua fără nume de Mihail Sebastian.
Lorena Copil: Care ţi-e cea mai dragă amintire despre teatru?
Corina Vişinescu: Pentru a putea răspunde la această întrebare trebuie să vorbesc mai întâi despre prima mea amintire legată de teatru. Aşadar, prima amintire este mai mult o imagine în care apar eu pe scena Teatrului "Anton Pann" din Râmnicu Vâlcea (oraşul meu natal), privind pierdută spre nişte scaune goale. Aveam 4-5 ani, ne jucam de-a "v-aţi ascunselea" în faţa blocului şi nu ştiu cum de am ajuns să mă ascund exact pe scena teatrului. Peste 15 ani, în seara premierei primului meu spectacol, pe scena Teatrului Naţional "Radu Stanca" din Sibiu, în timpul aplauzelor, mi-a revenit în minte această imagine din copilărie (imagine pierdută în timp). Am trăit o senzaţie foarte ciudată, asemeni senzaţiei unui déjà-vu. Era o suprapunere a acestor două imagini: scaunele gole de atunci, acum erau ocupate de oameni care aplaudau şi zâmbeau, iar spaţiul rece era acum încălzit de lumina reflectoarelor... asta este cea mai dragă amintire a mea legată de teatru.
L.C.: Ce-ţi stârneşte interesul?
C.V.: Tot ce e nou, tot ce e legat de artă, poveştile oamenilor, copiii.
L.C.: Dacă ar fi să petreci o zi cu personajul tău preferat, cum ar arăta aceasta?
C.V.: Sunt multe personaje alături de care mi-aş dori să fiu măcar o zi... Azi îl aleg pe Charlie Chaplin. Alături de el, deşi nu am vorbi, aş trece prin toate stările posibile, aş explora lumea, aş privi-o dintr-o altă perspectivă şi aş muri... de râs.
L.C.: Ce-ţi place la generaţia din care faci parte?
C.V.: Îmi place curajul cu care acceptă orice provocare, că au libertatea de creaţie, că au o dorinţă nebună de a se dărui publicului, că vor să fie cei mai buni, că ştiu că acum e timpul lor şi nu-l risipesc. Generaţia mea merge pe ideea Go Big or Go Home!
L.C.: Ce trebuie să înţeleagă un om dacă vrea să facă teatru?
C.V.: Dacă teatrul înseamnă viaţă, cred că mai întâi ar trebui să înţeleagă lumea din jurul lui, să fie un bun observator, să fie într-o continuă căutare, descoperire şi autodescoperire. Ar trebui să înţeleagă că marile aşteptări nu trebuie să le aibă de la ceilalţi, că nu trebuie să deţină mereu controlul, ci să se lase, să fie vulnerabil, să readucă la viaţă copilul din el. Să înţeleagă că fără dăruire, curaj şi muncă nu va reuşi...
L.C.: De ce ţi-e frică?
C.V.: Mă tem că timpul trece şi poate nu am făcut tot ceea ce trebuia să fac până acum.
L.C.: Ce te stimulează?
C.V.: Lucrul în echipă, energia pozitivă, performanţa, feedback-urile, încrederea celorlalţi, promisiunea, aprecierea, pasiunea....
L.C.: Dacă nu teatru, ce?
C.V.: Dacă nu ar exista teatrul, atunci m-aş îndrepta către dans, muzică, fotografie, pictură... orice, dar tot în domeniul artistic. Dar cum există, nu l-aş înlocui cu nimic.
L.C.: La ce n-ai putea să renunţi?
C.V.: Nu aş putea să renunţ la persoanele pe care le iubesc, la visele pe care le am, la teatru.
L.C.: Ce te face fericită?
C.V.: Nu există un lucru anume care mă face fericită. Bucuriile mele vin din lucruri mărunte, din gesturi neînsemnate: razele soarelui dimineaţa, mirosul de cafea, zâmbetele celor din jurul meu, ochii căţeluşei mele, o îmbrăţişare, să o văd pe mama, să ajut, să repet, să privesc marea, o amintire din copilărie, să ascult muzică, să dansez... Poate când toate aceste mici bucurii se adună, atunci pot spune că sunt fericită!
L.C.: Dragă publicule...
C.V.: Pentru sănătatea ta, evită emisiunile de doi bani de la televizor, barurile şi jocurile de pe smartphone. Vino la teatru! Ai nevoie de teatru... Şi noi avem nevoie de tine!