Studii: Universitatea de Arte "George Enescu" Iaşi, Facultatea de Teatru, secţia actorie, clasa prof. Emil Coşeru
Participă la Gala HOP, la secţiunea Individual, cu spectacolul Evadarea, colaj după două melodii ale trupei Vama Veche ("Vara asta am să mă-ndrăgostesc" şi "Vama Veche"), fragmente din Jocul din Ialta de Brian Friel şi monologul Corinei din Jocul de-a vacanţa de Mihail Sebastian.
Lorena Copil: Care ţi-e cea mai dragă amintire despre teatru?
Corina Borş: Una dintre amintirile dragi ar fi de la primul meu spectacol jucat într-un teatru profesionist (Hans, după Opiniile unui clown, în regia lui András Lóránt). Emoţiile, bucuria, de a mă afla acolo şi nostalgia că se terminau repetiţiile sunt sentimente pe care nu le voi uita niciodată pentru că ele mi-au dat "viaţă" şi m-au făcut să-mi urmez calea. Asta se întâmpla undeva pe la 15 ani. A fost ca prima dragoste care nu se uită niciodată. De aceea ţin să o povestesc pentru că aşa am multe amintiri dragi cu şi despre oameni dragi.
L.C.: Ce-ţi stârneşte interesul?
C.B.: Tot ce e nou, inabordabil şi enigmatic.
L.C.: Dacă ar fi să petreci o zi cu personajul preferat, cum ar arăta aceasta?
C.B.: Aş bea nişte cafele răcorite cu câte un cub de gheaţă în compania lui Edward Scissorhands.
L.C.: Ce-ţi place la generaţia din care faci parte?
C.B.: Îmi place că nu şi-a pierdut entuziasmul, curajul, voinţa, determinarea, pofta şi cheful de joc şi joacă, având în vedere situaţia dificilă din prezent, mai ales în teatrele de stat. Norocul este că fenomenul independent din România a început să ia amploare.
L.C.: Ce trebuie să înţeleagă un om dacă vrea să facă teatru?
C.B.: Un om care vrea să facă teatru implicit este dispus să facă nişte sacrificii, să-şi conştientizeze capacitatea de a-şi exterioriza trăirile interioare şi să-şi găsească mai mereu resursele de a explora întotdeauna cât mai mult.
L.C.: De ce ţi-e frică?
C.B.: Mi-e teamă că n-o să am timp să materializez tot ceea ce îmi doresc.
L.C.: Ce te stimulează?
C.B.: Frumosul!
L.C.: Dacă nu teatru, ce?
C.B.: Muzică.
L.C.: La ce n-ai putea să renunţi?
C.B.: La mare, la cărţi şi la răsărituri!
L.C.: Ce te face fericită?
C.B.: Omul şi momentul!
L.C.: Dragă publicule...
C.B.: ... te invit la teatru!