Moderatorul întâlnirii este Oana Marinescu, director de comunicare al Festivalului George Enescu. Vor susţine microrecitaluri Mălina Ciobanu (vioară) şi Mircea Dumitrescu (vioară), bursieri în cadrul programului Tinere Talente 2015 al Fundaţiei Principesa Margareta a României.
La finalul întâlnirii, publicul este invitat să pornescă în Turul Enescu (Palatul Regal, Ateneul Român, Academia Română şi Muzeul George Enescu) din cadrul Bucureştiului Creativ.
Tiberiu Soare Tiberiu Soare este unul dintre cei mai aclamaţi dirijori contemporan al generaţiei de muzicieni tineri ai României - s-a născut în anul 1977. Un muzician strălucitor, carismatic şi deschis - adoră, în egală măsură muzica clasică, dar şi compoziţiile celor de la Pink Floyd -, Tiberiu Soare a obţinut la vârsta de numai 26 de ani, Premiul Criticii Muzicale pentru proiectul "Traviata - 150 de ani".
Soprana Valentina Naforniţa, considerată o stea în devenire a operei internaţionale a studiat la Bucureşti şi este parte aprestigiosului ansamblu al Operei de Stat din Viena. Va urca pe scena Festivalului Enescu pe 16 septembrie, alături de celebra Orchestră a Filarmonicii din Viena şi va interpreta inclusiv o lucrare de George Enescu, 7 lieduri pe versuri de Clément Marot op. 15.
Dirijorul Kristjan Järvi este renumit în întreaga lume pentru programele sale inventive, pentru colaborările curajoase şi pentru repertoriul transcultural şi care depăşeşte separările clasice dintre genuri. Un antreprenor din fire şi un educator şi filantrop plin de pasiune, Järvi conduce atât cea mai veche Orchestră Radio din Europa şi cea mai nouă Orchestră de Tineret. Sub bagheta lui Kristjan Järvi se va deschide Festivalul Enescu 2015, pe 30 august, cu Rapsodia Nr.1 de George Enescu interpretată de Orchestra Română de Tineret. Solista serii va fi o violonistă-vedetă: Sarah Chang.
Colecţie de cărţi dedicate muzicienilor din Festivalul Ensecu în Libăriile Humanitas şi la standurile din sălile de concert
"Pentru mine muzica nu e o profesie, ci modul meu de viaţă", spune dirijorul Daniel Barenboim în O viaţă în slujba muzicii, un nou volum autobiografic care va apărea în colecţia Memorii/Jurnale a editurii Humanitas şi pe care îl puteţi găsi la standurile librăriilor Humanitas de la Sala Palatului şi Ateneu pe durata Festivalului George Enescu. O altă nouă apariţie din aceeaşi colecţie, cartea lui Klaus Lang, Celibidache şi Furtwängler. Marele conflict postbelic de la Filarmonica din Berlin, e construită în jurul corespondenţei Celibidache-Furtwängler şi a altor documente, multe dintre ele inedite, iar dincolo de interesul stârnit de complicaţiile care au apărut în vieţile unor mari muzicieni - şi Karajan e un personaj important în această poveste -, este o excepţională mărturie privind psihologia dirijorilor, a artiştilor în genere. Marius Constantinescu, a strâns într-un nou volum, care se va lansa pe 7 septembrie 2015, întâlnirile sale cu personalităţi care au participat la ediţiile anterioare ale festivalului. În Press Pass. Interviuri şi însemnări de jurnal de la Festivalul Internaţional "George Enescu" (ediţiile 2011 şi 2013) pot fi citite interviuri, portrete şi pagini de jurnal cu Antonio Pappano, Violeta Urmana, Daniele Gatti, Hélène Grimaud, Jordi Savall, Maxim Vengerov, Lawrence Foster, Vadim Repin, Katia şi Marielle Labèque, Pinchas Zukerman şi mulţi alţii. O parte dintre articolele reunite în acest volum au fost publicate iniţial de Marius Constantinescu pe LiterNet.
Despre acest volum, Răzvan Penescu, fondator al LiterNet spune: "Interviurile lui Marius Constantinescu sunt dialoguri în care el se retrage în umbră şi îl lasă pe interlocutor să strălucească, îndrumându-l discret, cu întrebări potrivite, spre subiectele în care acesta are ceva semnificativ de povestit, de afirmat. În deschiderea fiecărui interviu, Marius se dovedeşte un portretist atent şi sincer. Dă detalii savuroase, dar şi semnificative. Are preferinţe şi jumătăţi de antipatii simpatice, e emoţionat uneori de copleşitoarea carieră a interlocutorului, e aproape întotdeauna impregnat de zeci de înregistrări şi spectacole live ale celui cu care vorbeşte, e un om normal care admiră sincer, dar e şi un fel de copil mare căruia Moş Crăciun i-a adus în faţă oamenii la care visase mereu, adică ceea ce îşi dorea cel mai mult să primească."