Am decis, totuşi, să mă opresc la cinci înregistrări mai puţin cunoscute care, dintr-un motiv sau altul, au rămas într-un nemeritat con de umbră şi care ar merita redescoperirea. Am lăsat, deci, la o parte imprimările celor care, de-a lungul anilor, s-au aflat la cârma filarmonicii; mă refer aici la nume precum Nikisch, Furtwängler, Celibidache, Karajan, Abbado, sau Rattle. Contribuţiile unor dirijori oaspeţi care au colaborat adeseori cu orchestra - cum ar fi de pildă Böhm, Jochum, Mehta, Levine, Jansons sau Barenboim - sunt în general şi ele bine cunoscute şi nu constituie obiectul acestui articol.
Selecţia este, fără îndoială, subiectivă; orice meloman ar putea prezenta alte cinci, sau chiar mai multe înregistrări. Documentele sunt prezentate în ordine cronologică. Desigur, calitatea sonoră variază, fiind îmbunătăţită odată cu trecerea timpului.
Iată deci lista:
Simfonia nr. 7 în Mi major de Anton Bruckner
Dirijor: Jascha Horenstein
Probabil prima înregistrare completă a unei simfonii de Bruckner, o lectură viguroasă care contrastează cu grandoarea versiunilor lui Celibidache, Karajan sau Thielemann. Jascha Horenstein a fost unul dintre colaboratorii apropiaţi a lui Wilhelm Furtwängler şi avea doar 30 de ani în 1928 când a imprimat lucrarea. Cooperarea a fost terminată de ascensiunea NSDAP.
Simfonia nr. 6 în Fa Major Opus 68 de Ludwig van Beethoven
Dirijor: André Cluytens
Pare surprinzător, dar prima integrală a simfoniilor de Beethoven înregistrată de Filarmonica din Berlin nu a fost dirijată nici de Wilhelm Furtwägler, nici de Herbert von Karajan, ci de André Cluytens în anii 1957-1960. Şi mai mult, a fost chiar primul ciclu al simfoniilor beethoveniene gravat în stereo! Aceste versiuni discografice au încă admiratorii lor. Nu mă număr printre ei, exceptând interpretarea vie a Pastoralei. De notat că maestrul belgian a mai gravat această lucrare în mono în 1955, tot în compania Filarmonicii din Berlin. Interpretările sunt similare, dar Cluytens, ajutat probabil de calitatea sonoră superioară, a obţinut o mai mare transparenţă în stereo.
Simfonia nr. 5 în Mi minor Opus 64 de Piotr Ilici Ceaikovski
Dirijor: Rudolf Kempe
Deşi a avut un repertoriu enorm, Rudolf Kempe a rămas cunoscut ca un mare exponent al muzicii lui Wagner sau Richard Strauss. Să nu uităm de tălmăcirea de neuitat a operei Maeştrii cântăreţi din Nürnberg gravată chiar cu Filarmonica din Berlin. Înregistrările lucrărilor compozitorilor ruşi sunt mai puţin numeroase şi au fost, în mare parte, uitate. Interpretarea simfoniei lui Ceaikovski se caracterizează printr-o claritate rar întâlnită la orchestră în 1959 (anul înregistrării) şi de un superb control, lipsit de exagerări, al discursului muzical.
Simfonia nr. 6 în La Major de Anton Bruckner
Dirijor: Joseph Keilberth
Maestrul Joseph Keilberth are o nemeritată reputaţie de a fi doar un competent Kapellmeister. Că nu este aşa, o demonstrează şi această superbă înregistrare efectuată în 1963, singura interpretare care se poate apropia de versiunea de referinţă a lui Sergiu Celibidache.
Simfonia nr. 3. Les espaces du sommeil de Witold Lutosławski
Dirijor: Witold Lutosławski
Solist: Dietrich Fischer-Dieskau
Lista compozitorilor care au apărut la pupitrul Filarmonicii din Berlin este numeroasă. Începând cu Edvard Grieg sau Richard Strauss, ea cuprinde şi nume care ar putea surprinde precum Nico Dostal. Witold Lutosławski a fost un colaborator frecvent. În 1978, compozitorul, orchestra, şi baritonul Dietrich Fischer-Dieskau au interpretat în primă audiţie Les espaces du sommeil, o lucrare inspirată de poemul suprarealist al lui Robert Desnos. Înregistrarea de faţă datează din 1986 şi îl găseşte pe Fischer-Dieskau aproape de sfârşitul unei ilustre cariere. Vocea este cam seacă, dar muzicalitatea rămâne greu de egalat. Simfonia nr. 3 a fost premiată în 1983 de Sir Georg Solti şi de Orchestra Simfonică din Chicago. Versiunea compozitorului este definitivă.