Ducu Darie prezintă Festivalul Enescu. Adrian Enescu - The Bach Files la Enescu, 2015

Un bărbat aruncat în vâltoarea lumii. Un detectiv particular trimis în căutarea unui urmaş al lui Bach. De cine?
 
Călător prin cutele sumbre ale marilor oraşe. Mereu în umbra lui, un înger.
 
La margine de Ponte Vecchio, bărbatul zăreşte femeia, femeia recunoaşte bărbatul. Îngerul încearcă să le împiedice întâlnirea. Pe cine încearcă să protejeze?
 
Pe el? Hyperion pentru care orice Cătălina ar însemna popasul nedorit de Tatăl suprem?
 
Pe ea? Încarnare a duhului genial (să-i spunem Bach), pe care îngerul (zână?) încearcă să o cruţe de ce va urma, de cumplitul balans între bine şi rău, destinul neclintit al fiecărui om excepţional ce a trăit, trăieşte ori va trăi vreodată, pe scenă (la Bulandra) ori pe stradă (la oricâţi kilometri distanţă de Grădina Icoanei).
 
Zadarnică străduinţă: cei doi se iubesc până la ultima brumă de sudoare, posedaţi de patima marii întâlniri. Apoi el dispare, pradă fricii celei mari: fericirea! Deznădăjduită, ea cade. Pradă zeului negru al adâncurilor, ce într-o clipită îi preschimba straiele din albul de Luceafăr în negrul de Mefisto.
 
În ăst timp, îngerul (muza?) însufleţeşte instrumentele. Muzica însoţeşte toate câte au fost şi vor fi, atât în Cer, cât şi pe / mult sub Pământ. Dacă Muzică mai e, speranţa mai e!
 
Şi din speranţă, renaşte o lume. Femeia e salvată, bărbatul o regăseşte, binele doboară răul, sub atenta supraveghere a îngerului (arbitru?). Povestea merge mai departe, urmând neclintitul ciclu al luminii ce urmează întunericului, al urcuşului ce urmează căderii. "căci toţi se nasc spre a muri şi mor spre a se naşte".

Aceasta a fost o seară din Festivalul Enescu. Adrian Enescu. Omul care, pornind de la piese de Bach şi de la teme folclorice, a creat exploziv-bântuitoarea muzică ce, la rându-i, a născut unul dintre cele mai speciale spectacole inventate în spaţiul artistic românesc în anii de pe urmă: The Bach Files.

De-a dreapta scenei, oameni & instrumente: Zoli Toth Quartet (xilofoane, vioară, violoncel, percuţie, seducţie, măreţie). De-a stânga scenei, păpuşi & instrumente: Adela Bonat & co (graţie stranie, iz de automaton şi de Hugo). În adâncurile scenei, animaţie video: Octavian Neculai & co (acum 10 ani, visam la aşa bijuterie pornind de la Sin City). În miezul lucrurilor, actorii-dansatori, dansatorii-actori: perechea primordială (Raffaela Lei & Alin State, imperiali, cu osebire în senzaţionala scenă a patului de dragoste!), îngerul (Antoaneta Cojocaru, graţioasă), liderul echipei adverse (Adrian Ciobanu, expresiv) şi corul antic / (z)gura lumii (rol colectiv amintind de lumpen-grupul din Omul cel bun din Seciuan.
 
Simfoniile clasicului festival Enescu conţin patru părţi consecutive. Simfonia de la Bulandra propune patru părţi concomitente: muzică, marionete, video, dans. Enescu - Bonat - Neculai - Rusu. Ar fi nevoie de patru vizionari. Câte una pentru fiecare parte.
 
Dar suntem la Bulandra şi exigenţele sunt la superlativ. Dintr-o singură vizită se cuvine cuprins întregul. Până la urmă, o singură viziune a născut totul. Conversaţie după înmormântare a fost bijuteria oferită cadou publicului după anii cenuşii. The Bach Files e semnul re-consacrării. Aceasta a fost o seară din Festivalul Enescu. Adrian Enescu. Powered by Darie. Ducu Darie!