septembrie 2015
Festivalul George Enescu, 2015
Am văzut-o şi am ascultat-o pentru prima oară pe Maria João Pires în A Divina Comedia, filmul lui Manoel de Oliveira şi de atunci sunt îndrăgostit de ea ca un puşti. Există o secvenţă în film cu două personaje - filozoful şi profetul -, în care aceştia au o dispută pe tema talentului ei. Filozoful încearcă să-l convingă pe profet că totul ţine de o virtute a corpului uman, nicidecum de un har dat de la Dumnezeu. În tot acest timp, ea cântă la pian. Splendidă secvenţă! Maria João Pires a mai colaborat cu de Oliveira la câteva filme, pentru care a realizat coloana sonoră.

Nu am ascultat foarte mult Chopin şi Mozart de-a lungul timpului, dar am vrut să merg la Ateneu să o văd pe Maria João Pires interpretându-i, în două concerte din seria Recitaluri şi orchestre.

Interpreta portugheză a înregistrat unul dintre primele ei discuri cu preludiile lui Chopin. Citisem pe coperta albumului că în urmă cu aproape 140 de ani Chopin interpreta pentru regele Louis-Philippe câteva preludii, şi, la patruzeci de ani după apariţia discului, mă aflam în holul Ateneului cu coperta discului în geantă şi cu speranţa că voi primi un autograf.

La câteva minute după interpretarea nemaipomenită a Concertului nr. 2 pentru pian şi orchestră - cu acele părţi în care pianul este solist şi orchestra are rol de acompaniator -, eram pur şi simplu îmbătat (şi nu mă îmbăt repede) de recitalul ei. Am văzut-o micuţă la măsuţa din hol, tocmai a ajuns; scot discul, iar reacţia ei ("Oh, this is an old recording. I don't have it anymore...") m-a făcut să mă simt ca Niculae din Moromeţii când s-a dus să-şi ia premiul şi l-au luat frigurile. Pur şi simplu am uitat cum mă cheamă. Voiam s-o întreb dacă vine la Viena în octombrie 2015, la retrospectiva lui de Oliveira, dar n-am mai putut zice nimic. Aşa că mi-a dat autograful şi-am plecat. Apropo, după îndelungate aplauze, la bis a interpretat o Bagatelă de Beethoven, pe care bineînţeles că nu am recunoscut-o din prima şi a trebuit să mă uit la reluare a doua zi.


Am aflat de o întâmplare delicioasă din '99, de la Amsterdam, când la o repetiţie cu public, ea a început să interpreteze o altă partitură a lui Mozart decât cea pe care o interpreta orchestra, dar a ieşit repede din încurcătură şi a cântat din memorie tot concertul. Povestea asta este într-un fel legată de a două seară de Ateneu în care s-a cântat Mozart. În deschidere Uvertura operei La clemenza di Tito, o partitura vioaie în nu mai mult de 5 minute, dar eu aşteptam, desigur, pianista care mă cucerise cu o seară înainte, după ce mă cucerise prima dată cu mulţi ani înainte. Şi iat-o, a început Concertul nr 27 pentru pian şi orchestră, iar ea - jucăuşă, plină de viaţă, nici nu zici că a împlinit 71 de ani - parcă ar spune o poveste, exact ca Ion Creangă în Amintiri din copilărie. Îi iubesc interpretările, dar nu ştiu să spun de ce... La bis Maria João Pires şi Trevor Pinnock, dirijorul orchestrei, s-au jucat la patru mâini cu o parte dintr-o sonată a lui Mozart. Minunat, la fel ca golul lui Steven Gerrard din 2005, din finala Liverpool - AC Milan de la Istanbul! Seara s-a încheiat cu Simfonia nr. 41 "Jupiter" - şi atunci mi-am dat seama de ce, în 2003, cei de la BBC declarau că Orchestra de cameră a Filarmonicii din Bremen este "una dintre cele mai importante orchestre internaţionale". Aşa este şi azi.

0 comentarii

Scrieţi la LiterNet

Scrieţi o cronică (cu diacritice) a unui eveniment cultural la care aţi participat şi trimiteţi-o la [email protected] Dacă ne place, o publicăm.

Vreţi să anunţaţi un eveniment cultural pe LiterNet? Îl puteţi introduce aici.

Publicitate

Sus