Jurnal de meloman grăbit şi jurnalist fugărit (16.09.) - Festivalul Enescu, 2015

Ieri, când eraţi la Ateneu, pentru concertul David Garrett-Gianluigi Gelmetti-Filrmonica din Monte Carlo, eu căutam cuvintele pentru a scrie despre Wozzeck. Înainte, mă regalaseră cu ale lor, mult mai colorate şi mai pline de idei, mezzo-sopranele Elisabeth Kulman şi Ruxandra Donose. Două interviuri bune, construite pe arhitectura sincerităţii în care putem vorbi despre orice, atâta vreme cât o facem cu proprietate, respect şi sens. Abia aştept să încep să mă ocup de interviuri, s-au adunat câteva consistente şi la această ediţie a Festivalului...
 
Seara i-am dăruit-o fiicei mele. Am văzut doar fragmente din Patetica lui Ceaikovski pe telefon. Complet insuficient pentru a-mi face şi a a exprima o părere. Edificator pentru a lăuda încă o dată (şi nu fac nicio pledoarie gratuită pro domo) efortul colegilor mei care asigură transmisiunile în direct, de la cameramani până la regizor şi producător. Cadre frumoase, tăieturi precise, muzicale, ritm. Nu o spun prima dată, ci mereu, cu bucurie şi mândrie.
 
Semyon Bychkov m-a extaziat acum doi ani cu Simfonia I de Mahler, urmată, mai ţineţi minte?, de un "Nimrod" din Variaţiunile Enigma de Elgar de o amploare şi o generozitate a frazei memorabile. Merg pe mâna lui şi în seara aceasta. În plus, am asistat ieri la repetiţia cu Valentina Naforniţă în Cele şapte cântece pe versuri de Clément Marot de George Enescu şi va fi frumos. Başca, am live. Ne vedem.