Până atunci însă, nu ne rămâne decât să savurăm fiecare zi în parte, fiindcă motive avem. Încet, de mână cu briza şi cu soarele, se apropie ora fermecată. Publicul se îndreaptă spre Vox Maris povestind despre spectacolele trecute şi cele ce urmează, aşteptând să vadă un anume actor sau actriţă, doritori să-şi susţină preferaţii. E bine. Vă doresc succes şi mega-caterincă, spune Dorina Chiriac. Start Gală!
Azi începem cu Alexandru Voicu şi al său alt fel de -ism de Sabina Balan. Nu toată lumea vine la mare ca să închirieze un şezlong. Unii vin şi ca să-l dea spre închiriat - şi asta e partea mai puţin haioasă a vacanţei. Uşor hazliu, început în clovnărie şi continuat într-un monolog al omului necăjit şi singur, angajat pe plajă, nevoit să-şi piardă ziua aranjând şezlonguri pe care nu le-nchiriază nimeni, momentul lui Alexandru Voicu surprinde latura întunecată a vacanţei la mare: nevacanţa. În fond, toţi oamenii aceia care ne fac nouă concediul mai fericit or fi având poveştile lor. Un alt fel de -ism e, în esenţă, o altfel de vacanţă.
Titlu: Trei, bazat pe un text din volumul Primele Poeme de Tristan Tzara. Ingredientele pentru următorul număr sunt următoarele: două scaune, un peşte mort legat cu o sfoară, o găleată cu apă şi o întrebare repetată obsesiv şi în diferite feluri (în cazul de faţă, Ce fel de femeie era Ofelia?). Toate acestea sunt condimentate cu energia Emiliei Badea, care trebuie neapărat să afle răspunsul, chiar cu preţul uciderii acestui peşte deja mort. Prin pălmuire? Aparent nu e o soluţie. Prin înecare? Nici asta nu pare să funcţioneze. Prin zdrobire cu cizmele, sub influenţa furiei? Da, da, dada! Asta e cea mai bună metodă. Şi, totuşi, ce fel de femeie era Ofelia?
Nu mai contează. Curăţăm locul crimei şi deschidem televizorul pe DaDa TV, dirijat de Ana-Maria Pop, pe versurile poemului lui Jerome Rothenberg, Istoria muzei mele, Dada. Părinţii mor, zeii mor, televiziunile mor, generaţiile îşi văd de treaba lor şi muzele pot fi liniştit date uitării. Ajutor. Zâmbim frumos şi încheiem transmisiunea.
Am lăsat televizorul Dada deoparte şi ne-am trezit pe scenă cu Femeia Motan, cunoscută şi sub numele de Alina Petrică. Un cap imens de motan îi ţine loc de chip, iar de la gât în jos e teritoriul femeii fatale. Nu pentru mult timp, însă, fiindcă această femeie s-a săturat să-i fie supusă bărbatului, s-a săturat să fie femeie. Cu toate acestea, corpul ei nu e obişnuit cu o asemenea decizie încă, motiv pentru care apare un conflict între femeie şi soldat, între seducţie şi autoritate, între delicateţe şi asprime, între Te rog şi Îţi cer. Rezultatul este, însă, în favoarea bărbatului. "Gata, nu mai sunt nevastă, m-am prefăcut într-un flăcău."
Răzvan Krem Alexe se prezintă sub reflector cu un Manifest DADA pentru (HIP) HOP, text propriu, după Cum am devenit fermecător, simpatic şi delicios de Tristan Tzara. Dada e fermecător, tu eşti fermecător, el, ea... Ştiţi povestea. Eu sunt ăl' mai greu de cap, aşa, până stăm puţin de vorbă, după care parcă sunt şi eu puţin fermecător. Eu, actorul în faţa publicului. Eu, omul în faţa societăţii. Eu, artistul în faţa curentelor estetice. Eu. Tu.
Ni s-a vorbit despre Dada mort şi Dada viu, despre Dada de la începutul lui, şi Dada de la sfârşit. Dana Marineci merge chiar mai departe de atât, în sfera sunetelor primordiale, iar din călătoria aceasta a ei rezultă un extraordinar ansamblu de sunete şi reacţii care, deşi n-au fost înţelese verbal de nimeni, au fost înţelese de toată lumea. Sonata Sunetelor Primordiale este o joacă foarte frumos conturată, precisă, în care cuvintele, aşa cum le ştim, nu sunt absolut deloc necesare. Se spune că realitatea e mai puţin adevărată în sentiment decât în raţiune. Dana Marineci susţine că e invers. Am crezut-o.
Luăm o scurtă pauză de masă şi revenim faţă în faţă cu proba obligatorie şi spectacolele înscrise la secţiunea Grup. Porţiile de râs vă sunt asigurate de concurenţi şi organizatori. Le găsiţi în sală, la întoarcere.
Zis şi făcut. N-ai cum să rezişti intervenţiilor lui Alex Bogdan. Unde mai pui, din nou, că piese din repertoriul românesc şi internaţional se transformă în monologuri care, deşi spuse cu toată seriozitatea şi credinţa posibile - sau tocmai de aceea - nu-ţi dau timp să ţii maxilarele încleştate şi sprâncenele încruntate. I-am văzut şi / sau revăzut azi pe George Lepădatu şi Dă mamă cu biciu-n mine (Gabi Luncă), pe Aron Alexandru Lucian şi Cry me a river (Justin Timberlake) - în traducere, Plânge-mi un râu, cu varianta de final Plânge-mi un fluviu -, pe Graţiela Bădescu şi acel Poate (The three Degrees - Maybe), pe Alexandru Voicu strigându-i Nu mă părăsi (Jaques Brel - Ne me quitte pas) partenerei sale de scenă, Cristina Juncu. Emilia Badea s-a întors cu al ei prieten, peştele, şi alţi prieteni mici şi morţi - tot peşti - şi, cu multă durere în suflet, şi-a luat rămas bun pe versurile piesei Hai în rai (Ovidiu Liteanu). Transpiră de dragul muzei Ana-Maria Pop (Snoop Dogg, Sweat) şi, imediat după aceea, Alina Petrică, acum Ilenuţa, se sinucide de supărare (Romică Puceanu, Ileană, Ileană). Dana Marineci, trădată în dragoste, îşi descarcă oful pe versurile piesei Amor eslival (Stela Popescu), după care Răzvan Krem Alexe ne vorbeşte despre duhul din lampă (Christina Aguilera, Genie in a bottle).
Trecem la secţiunea următoare, într-un Dialog cu policandrul, adaptare după Grigore Cugler. Domnul Adriane (Cosmin Dominte) şi Policandrul (George Lepădatu) poartă discuţii mari despre lume şi cuvânt, despre oameni şi cărţi sau, mai bine spus, despre oamenii-cărţi, despre spaţii încă nedescoperite, care-şi aşteaptă exploratorii. Şi, dac-ar fi să tragem o concluzie, am spune că "există semne care nu înşală sau care înşală sau de-amândouă. Repetaţi acelaşi lucru de trei ori".
De aici aterizăm direct în Copacul Ancăi Ştefan, în regia Alexandrei Popescu - o relaţie disfuncţională între Dragoş (Aron Alexandru Lucian) şi Maia (Graţiela Bădescu), un cuplu tânăr în care comunicarea nu este un element esenţial deocamdată. Vacanţa la mare e aproape un eşec, fiindcă restanţele par să ocupe primul loc în lista de griji a lui Dragoş, nicidecum problemele cu care se confruntă iubita lui de când cu relaţia asta. Totuşi, lucrurile-şi cunosc rezolvarea într-un final şi ne rămâne timp pentru Bonusurile HOP Shop şi Lip-sync battle.
Iau scena în primire Cosmin Dominte cu un număr de slam poetry, Răzvan Krem Alexe şi două compoziţii proprii, Ana-Maria Pop şi un discurs în limba engleză despre generaţia de azi, suferinţele şi pastilele ei, şi Alina Petrică alături de Lucian Sabadoş, cu un moment de jazz foarte reuşit. Lip-sync battle a lărgit gurile publicului până la urechi, unul din dueluri avându-i ca parteneri pe Radu Tudosie şi nimeni alta decât (puţin suspans) actriţa Maia Morgenstern. O serie de dueluri plină de energie şi umor, la care ţi-e mai mare dragul să asişti.
Să tot auzim de bine! Mă-ntorc mâine.