Ce nu am mai făcut? Nu am fost la Sala Palatului, iar asta chiar o declar cu regret, pentru că mi-ar fi plăcut atât de mult să îl aud pe Simon Trpcescki în Rachmaninov III. Unde mai pui că repetarea experienţei Petrenko-Liverpool Phil ar fi fost benefică şi încurajatoare.
Am fost, în schimb, în Piaţa Festivalului, să prezint şi să mă bucur de concertul Cameratei Regale. Cu mine s-au bucurat şi nişte sute bune de bucureşteni, care au umplut atât de frumos şi de empatic acest spaţiu liber şi decontractat al Festivalului: copii care au dansat, adulţi atenţi şi receptivi, turişti străini uimiţi şi încântaţi de o asemenea fervoare citadină. Anotimpurile de Antonio Vivaldi sunt un garant al popularităţii. Combinarea lor cu Anotimpurile lui Astor Piazzolla a rezultat într-o ţesătură plină de culoare, de patos, de ritm organic, de pulsaţie caldă şi surprinzătoare. S-au făcut "vinovaţi" de o asemenea stare de bine instrumentiştii acestui ansamblu tânăr şi valoros, violonista Rebekka Hartmann şi dirijorul Vlad Vizireanu. Amândoi au credite care îi recomandă drept certitudini ale profesiei lor: studii temeinice şi cu pedigree, experienţe diverse care le lărgesc orizonturile, seriozitate şi dedicaţie şi un mare chef de a se bucura de ce le place mai mult în viaţă: muzica. Elanul lor, purtat de aerul cald al unei seri de vară autentică, s-a multiplicat în fiecare spectator din piaţă.
Ce fac astăzi? Ei, chiar în acest moment, în cămaşă albă, cravată de mătase şi mâneci suflecate, repar imprimanta din birou. Nu-mi iese, aşa că abandonez, mai ales că, dacă nu plec în cinci minute, voi întârzia la lansarea de CD a Alexandrei Dariescu de la Sala Mică a Palatului.
Ce mai fac? Sper, interviu cu Janine Jansen. Ar trebui să fie ultimul al acestei ediţii, aşa că mă mobilizez să răspund cu întrebări rezonabile unei priviri albastre din vioară...
Şi încă? Prezint ultimul concert din Piaţă.
Şi? Mă gândesc să mă strecor pe la car la Simfonia Leningrad cu Concertgebouw şi Andris Nelsons.
Altceva? Bine, mulţumesc. Dumneavoastră?