Umor, pasiune, precizie, forţă, poezie, cuvânt - uf! - am găsit de toate. Primul spectacol vizionat, Un minut de dans sau Uf!!!, este plin ochi cu momente comice - dar un comic atât de fin, de cald, că ţi-e mai mare dragul să-l priveşti pe Gigi Căciuleanu fiind când entertainer, când profesor, când creator, când dirijor, orchestrând cu şarm întreaga acţiune. Este un spectacol în care se întâlnesc două universuri lirice: cel al mişcării şi cel al cuvântului.
Început ca un fel de prelegere despre legătura dintre limbajul verbal şi mişcarea corporală în cazul diferitelor spaţii culturale (cel italian, spaniol, francez, german, polonez, ceh, maghiar, român) - cu scurte momente demonstrative absolut savuroase -, Un minut de dans sau Uf!!! vorbeşte despre procesul de creaţie, despre căutarea acelei mişcări, a acelui impuls care să aducă publicul şi dansatorii într-un spaţiu comun, depăşind limitele aşa-numitului "al patrulea perete" pentru a crea un dialog, pentru a transmite o emoţie, pentru a comunica. Între scenă şi sală se produce un schimb continuu de energii, întreţinute nu doar de farmecul şi dezinvoltura lui Căciuleanu, ci şi de mişcările executate impecabil de către Ana Vişan şi Răzvan Stoian, animate de muzica originală semnată Paul Ilea, numit, pe bună dreptate, şi "omul-orchestră".
Toate aceste componente se coagulează într-un întreg al mişcării energic, calculat milimetric. Iniţial pare că asişti la pregătirea propriu-zisă a unui spectacol de dans, şi asta pentru că înainte de fiecare secvenţă coregrafică intervine regizorul cu ultimele indicaţii. Spuse într-un mod hazliu, aceste intervenţii nu doar că ajută la crearea unei atmosfere degajate atât în sală, cât şi pe scenă, ci şi stârnesc interesul publicului pentru ceea ce urmează să se desfăşoare în spaţiul scenic. Este cadrul care favorizează inserţia unor elemente fără a da spectatorului senzaţia de "prea mult". Tinerii interpreţi au o chimie scenică evidentă, iar muzica, surprinzătoare, plină de forţă, este exact ceea ce trebuie pentru ca ansamblul gândit de Gigi Căciuleanu să iasă din tipare. Astfel, printr-un joc al improvizaţiei, al experimentului, este construit (şi) acel minut lipsă dintr-un spectacol de dans inedit - minut care, am aflat, diferă de la reprezentaţie la reprezentaţie.
În Vivaldi şi anotimpurile scena este invadată de poezia mişcării. Lumânările se aprind, pajii dau startul, muzica începe să curgă şi un grup de dansatori îmbrăcaţi în alb, cu prosoapele pe umeri, pregătiţi pentru ora de sport, umple spaţiul scenic. Treptat, această primă secvenţă se dizolvă, iar spectatorii devin martorii unui univers în care dansul şi, uneori, cuvântul, sunt principalele instrumente de comunicare. În acest spectacol ne întâlnim cu Omul şi diferitele sale chipuri: îndrăgostit, gelos, sufocat, exclus, timid, pierdut, iritat, impunător, laş, agresiv - în funcţie de anotimp.
Secvenţele se succed aparent aleatoriu, scoţând în faţă, de fiecare dată, un personaj sau o situaţie specifică. Există pasaje în care Excluderea - privită din ambele perspective (a celui exclus şi a celor care exclud) sau Iubirea (privită, de asemenea, din perspective multiple) devin obiecte de explorat prin intermediul mişcării, al muzicii şi al cuvântului; pasaje în care întrebări aparent foarte simple, precum Cine?, Ce?, Când?, Unde?, Eu cu cine votez?, având, însă, diferite valenţe, primesc drept răspuns, cu aceeaşi simplitate, alte două cuvinte: Nu ştiu; pasaje în care ni se dezvăluie, aşa cum am spus, complexitatea, ambivalenţa, imprevizibilitatea fiinţei umane. Mai mult, opţiunea regizorală privind fragmentele de text, rostite atât în limba română cât şi limba în maghiară, subliniază faptul că aceste emoţii / stări / ipostaze / avataruri trec dincolo de graniţa lingvistică, ele regăsindu-se în om pur şi simplu.
Spaţiile sunt construite cu mijloace minime: poziţia stativelor cu lumânări e modificată în funcţie de secvenţă, se schimbă eclerajul sau sunt introduse obiecte noi (o masă lungă, acoperită cu pânză albă, în jurul căreia vor sta dansatorii, pe scaune; altă măsuţă albă, o umbrelă ş.a.), pajii având un rol substanţial în desfăşurarea momentelor tranzitorii. Acestea, însufleţite de expresivitatea interpreţilor, de forţa hipnotizatoare a muzicii, de energia care domină întreaga sală, creează un ansamblu fascinant, în care te pierzi fără prea mari eforturi.
Mai mult decât un spectacol frumos, Vivaldi şi anotimpurile este un spectacol real, complex şi, în egală măsură, o dovadă de disciplină şi profesionalism. Cele două producţii au fost o adevărată surpriză (în cel mai plăcut sens) pentru publicul Festivalului de la Alba Iulia.
Un minut de dans sau Uf!!!
Producţie a Fundaţiei Art Production, Bucureşti
Regia artistică / Coregrafia / Scenografia / Costumele / Scenariul: Gigi Căciuleanu
Regizor tehnic / Lumini: Cristian Petru Simon
Asistenţă coregrafie: Lelia Marcu-Vladu
Coloana sonoră: Paul Ilea
Distribuţia: Gigi Căciuleanu, Paul Ilea, Ana Vişan, Răzvan Stoian
Vivaldi şi anotimpurile
Producţie a Teatrului Naţional din Târgu-Mureş
Regia artistică / Scenariul, adaptarea: Gigi Căciuleanu
Regizor tehnic: Varga Ilarian
Scenografia: Măriuca Ignat (după o idee şi concept spaţial de Dan Mastacan)
Costumele: Măriuca Ignat
Coloana sonoră: Antonio Vivaldi, Le quatro stagioni, Gérard Lesne: Il Seminario Musicale / Antonio Vivaldi: Cantante Italiene E Sonate
Distribuţia: Monica Ristea, Daniel Pop, Cristina Iuşan, Csaba Ciugulitu, Mihai Crăciun, Costin Gavază, Anca Loghin, Rareş Budileanu, Raisa Anè, Luchian Pantea, Georgiana Chergu, Claudiu Banciu, Mihaela Mihai, Delia Martin, Cristina Holtzli, Andrei Chiran, Tiberius Vasiniuc, Sergiu Marocico, Bianca Fărcaş, Cristian Iorga, Laura Mihalache, Gabriela Bacali, Ştefan Mura, Robert Oprea.